Cele mai mari 10 capodopere ale stilurilor baroc şi rococo

0
163

Corpuri în mişcare

Prima dintre cele mai mari 10 capodopere ale stilurilor baroc şi rococo este Răpirea fiicelor lui Leucip.
Gemenii Castor şi Polux râvnesc la cele două fiice ale regelui din Argos, aşa că, ajutaţi fiind de către Cupidon, pun la cale răpirea lor. Rubens imortalizează răpirea într-o pânză realizată în stil baroc, într-un vârtej de forme şi de culori, gemenii le urcă pe cai pe cele două femei planturoase, luate drept pradă. O adevărată odă închinată trupului şi dorinţei, pânza stă martoră sintezei magistrale a influenţelor italiene şi flamande de care dă dovadă Rubens.
Tabloul este expus la Alte Pinakothek, din Munchen.


Răpirea fiicelor lui Leucip, aprox. 1618.

Portret regal


În portretul pe care i-l face regelui Angliei, Carol (expus la Luvru), Van Dyck, elevul renumit al lui Rubens, înlătură de pe pânza sa orice element care ar putea destăinui identitatea regală a modelului său. Ceea ce îi afirmă statutul sunt atitudinea sa, mândră şi nobilă, însoţită, într-o parte, de silueta unei corăbii, ce evocă puterea maritimă a regatului. Maniera inteligentă prin care portretistul îşi introduce personajul într-un cadru natural şi jocul pe care acesta îl creează între ţinuta maiestuoasă şi rusticitatea decorului, măreţia şi simplicitatea, toate au reprezentat o sursă de inspiraţie pentru şcoala engleză, mai cu seamă pentru Gaisborough.

Un corp în mişcare


David, păstrat la Galeria Borghese, din Roma, este sculptat de tânărul Bernini. Cu o praştie în mână, eroul se pregăteşte să-l înfrunte pe uriaşul Goliat. Corpul, surprins în mişcare, într-o răsucire care precede aruncarea, faţa marcată de efort şi concentrare, sprâncenele încruntate, toate sunt, în cel mai pur spirit baroc, o replică la sculptura lui Michelangelo, care redă un David drept şi demn, emblematic pentru Renaştere.

Un instantaneu


În Beţivul vesel, o lucrare care aparţine nu doar genului portretistic, dar şi scenei, păstrată la Rijksmuseum din Amsterdam, Frans Hals surprinde un personaj de o spontaneitate foarte modernă, de o expresivitate şi o vivacitate unice. Stilul foarte naturalist al portretistului olandez i-a influenţat atât pe Gustave Courbet, cât şi pe Vincent Van Gogh: „Atât capetele, cât şi ochii, nasul, gura sunt realizate din prima tuşă, fără vreun retuş. Pe cât posibil, să pictezi dintr-o singură tuşă”.

Dansul formelor


Răpirea Europei
Sub pensula flamandului Jordaens, Răpirea nimfei, tablou expus la Palatul Artelor Frumoase, din Lille, devine o verosimilă scenă rustică şi pastorală, fără a face trimitere însă la violenţă sau intervenţie divină. Pentru acest artist, care a colaborat cu Rubens între anii 1620 şi 1640, episodul mitologic nu este decât un pretext pentru a picta vreo zece nuduri, care se amestecă printre vitele unei cirezi, evocând astfel, cu un erotism aproape burlesc, căutarea unei armonii cu natura.

„Genial, visător şi profund”
(Charles Blanc)

Pelerinii din Emaus

Clarobscurul pare să fie esenţa însăşi a acestei pânze cu subiect biblic, păstrată la Luvru. Ireală şi spirituală, lumina este răspândită cu zgârcenie de pensula lui Rembrandt, care semnează astfel una dintre operele lui cele mai cunoscute, într-un decor golit de toate amănuntele, propice meditaţiei şi reculegerii, Hristos livid îşi dezvăluie discipolilor săi adevărata identitate.

Unde este tabloul?


În Las Meninas, tablou expus la Prado, în Madrid, Diego Velâzquez se pune în scenă pe sine însuşi, în atelierul său. Acesta pictează cuplul regal spaniol în prezenţa infantei Margareta şi a domnişoarelor ei de onoare (meninele). Scena este surprinsă într-o manieră fotografică, iar compoziţia pânzei este ritmată de un joc de oglinzi şi de tablouri, care pune sub semnul întrebării legătura dintre artă şi realitate. Aşadar, să fie acest tablou doar un portret în portret? Care este adevăratul subiect al tabloului ascuns? Las Meninas i-a inspirat pe nenumăraţi maeştri, printre care Goya, Manet şi mai ales pe Picasso, care face din acest tablou tema uneia dintre cele mai faimoase serii ale sale.

 

„Perle topite zdrobite pe pânză” (Jan Veth)

Vedere din Delfi, 1661.

Cu tuşe mărunte şi într-o manieră impresionant de precisă, Vedere din Delfi, pictat de Johannes Vermeer şi păstrat la Galeria Regală de Pictură Mauritshuis, de la Haga, surprinde lumina schimbătoare a apei, între două grupuri de nori. Autorul celebrei pânze Fata cu cercel din perlă, cel care a reprezentat puţine peisaje, îşi pictează aici oraşul natal, începând de la canalul Rotterdam. Astfel, Vermeer propune o formă nouă de realism, în care primează profunzimea şi „se limitează la a reda maximum de strălucire, de intensitate şi de contrast, care relevă un studiu pasionat şi atent.” (Élie Faure)

Farmecul discret al lui Watteau


Îmbarcarea spre Cytherra, de Antoine Watteau, păstrat la Luvru, descrie o scenă magică şi poetică, o serbare galantă în tonuri calde şi sclipitoare, scânteind într-o lumină difuză. Eleganţa şi rafinamentul pânzei sunt totuşi nuanţate de o melancolie discretă, care, de la Baudelaire până la Nerval, îi va încânta pe romantici.

O fantezie libertină


Contemporan cu Adoraţia păstorilor, Zăvorul lui Honoré Fragonard, expus la Luvru, aminteşte de scenele galante care i-au adus renumele pictorului: pielea ca de porţelan a personajelor, ţesăturile moarate şi trupurile destinse într-un decor de cearşafuri răscolite. Totuşi, anumite simboluri erotice, precum scaunul răsturnat, trandafirii şi lacătul, lasă impresia că pânza ar descrie mai degrabă un viol decât ar celebra forţa dragostei şi a dorinţei.

 

Informații suplimentare puteți găsi și aici.

Alte articole care v-ar putea interesa aici.

Zapping prin cultura generală, Editura Rao, Isabelle Fougère