Cele mai marcante 10 tablouri religioase

0
127

Aur şi lumină

Primul dintre cele mai marcante 10 tablouri religioase – expus la Muzeul de Artă din Tours, Hristos pe Muntele Măslinilor, de Andrea Mantegna, aparţine unui ansamblu mai amplu, terminat în 1459: polipticul de la Pala di San Zeno este o adevărată capodoperă a Renaşterii italiene. În planul superior al tabloului se observă Hristos îmbărbătat de înger. Acesta îi aduce potirul patimilor, în timp ce lacov, loan şi Petru dorm, iar luda se apropie cu soldaţii. În această scenă, luminile foarte fin haşurate, aşternute pe mantia albastră a lui Hristos, pe cea a lui luda, pe potirul adus de înger, precum şi pe numeroasele detalii de pe armuri şi din oraşul Ierusalim (conul de pin din vârful templului, norii de deasupra citadelei, sferele din vârful obeliscurilor) sunt pictate cu aur.


Hristos pe Muntele Măslinilor, 1459.

Arcul de Triumf al lui Hristos


Moştenitor al autorilor medievali de miniaturi, pictorul flamand Hans Memling este pe deplin angajat în reînnoirea artistică de la începuturile Renaşterii. În Învierea lui Hristos, o ghirlandă de inspiraţie italiană îl încoronează pe Iisus, care, învingător în faţa morţii, iese din mormântul său. În plan secund, asupra Ierusalimului se ivesc zorii.

„Taifunul unei arte dezlănţuite” (Huysmans, 1905)


Retablul (obiect liturgic pictat sau sculptat aşezat deasupra altarului sau în spatele acestuia) din Issenheim i-a fost comandat lui Matthias Grunewald de Mănăstirea Antoninilor, către anul 1512. Expresia durerii atinge aici paroxismul şi este menită să lase o adâncă impresie asupra sufletelor celor infirmi sau bolnavi, găzduiţi de mănăstire: Hristos are buzele verzui, rănile inflamate şi picioarele răsucite. Pictura flamandă este mult mai expresivă decât pictura italiană: crucificările lui Perrugino, de exemplu, sunt eterice şi mai puţin încrâncenate în reprezentarea supliciului.

Privirea fiului


În Beţia lui Noe, Giovanni Bellini îl reprezintă pe patriarh înconjurat de fiii săi. În centru, fiul cel neascultător, Ham, râde de tatăl său beat. De o parte şi de cealaltă, Sem şi Iafet îşi învelesc tatăl pentru a-i ascunde goliciunea. În preajma anului 1515, maestrul veneţian alege o temă rară la Veneţia. Această operă, expusă astăzi la Muzeul de Artă şi Arheologie din Besangon, este de un realism atât de pregnant, încât aproape că îşi pierde orice urmă de spirit religios.

Testamentul lui Rafael


Schimbarea la Faţă, expusă la Muzeul din Vatican, este ultima lucrare pictată de Rafael, testamentul său artistic. Realizată în 1518, la comanda cardinalului Giulio de Medici, opera, nefinalizată, este preluată de ucenicii lui Rafael după moartea pictorului, în 1520. Lucrarea reinterpretează perspectiva, nuanţele de albastru ale peisajelor, care oscilează de la intens la estompat, şi tehnica sfumato. În planul inferior al tabloului, Rafael reprezintă vindecarea epilepticului, un episod povestit în Evanghelia după Matei: lumina artificială ce îl înconjoară pe Hristos, gestica şi expresiile accentuate ale personajelor, toate se combină într-o manieră desăvârşită, ca să creeze toate referinţele artistice.

Un erotism glacial


Lucas Cranach cel Bătrân a pictat treizeci şi unu de tablouri pe tema căderii lui Adam şi a Evei. În tabloul expus la Institutul de Artă Courtauld, de la Londra, cuplul se află în inima Grădinii Edenului, sub Pomul Cunoaşterii. Adam ezită să ia fructul pe care Eva i-l întinde şi pe care pictorul îl redă cu o culoare vie. Toată armonia decorului, format de plante şi animale, pare suspendată în acest moment de dinaintea deciziei.

„Joacă astăzi dacă poţi!”


Adorarea vițelului din aur de Lucas Van Leyden, păstrată la Rijksmuseum din Amsterdam, surprinde chipul lui Moise în plan secund. Tabloul redă siluetele în mişcare în mijlocul peisajului dominat de nori de furtună, de o profunzime spaţială inedită, alcătuind o compoziţie piramidală minuţioasă.

Ascundeţi aceste nuduri…


Judecata De Apoi pictată de Michelangelo pe unul dintre pereţii Capelei Sixtine din Roma, este una dintre operele de maturitate ale pictorului. Pe o suprafaţă de 13 metri în înălţime şi 12 metri în lăţime, ce, laolaltă, alcătuiesc o scenă grandioasă, fresca reprezintă patru sute de figuri monumentale. Hristos Judecătorul este înconjurat de Fecioara Maria, de apostoli, de patriarhi şi de sfinţi. Pe rând, sunt înfăţişaţi martirii, fericiţii şi fecioarele. Apoi, învierea morţilor este anunţată de îngerii care suflă în trâmbiţe. Nuditatea lui Hristos şi a mulţimii celor aleşi, dar şi a celor osândiţi a dat naştere la un scandal. La douăzeci de ani de la crearea lor, goliciunea acestor figuri va fi acoperită cu pânze, din motive de pudoare.

Furia pictorului


Tintoretto a produs adesea agitaţie în reprezentarea tradiţională a subiectelor religioase. În Sfântul Gheorghe şi Balaurul, expus la Galeria Naţională din Londra, Tintoretto creează o dinamică dramatică, învolburată, şi o iluminare teatrală, aşezându-l pe Sfântul Gheorghe care ucide balaurul în plan secund, în spatele prinţesei salvate, gata parcă să ţâşnească din tablou. Pe un cer acoperit de culori supranaturale, Dumnezeu veghează asupra luptei dintre Bine şi Rău.

Pedepsirea trufiei

 

Pictorul flamand Pieter Bruegel cel Bătrân a realizat mai multe pânze pe tema Turnului Babel: pedepsindu-le vanitatea babilonienilor, care voiau să ridice un turn înalt până la ceruri, Dumnezeu a „amestecat” limbile şi i-a împrăştiat pe oameni pe toată suprafaţa Pământului, zădărnicindu-le astfel intenţiile. Unul dintre tablourile cele mai interesante este păstrat la Muzeul Kunsthistorisches, din Viena. Asemenea unei spirale ascendente, turnul, impozant şi instabil, se înalţă pe un teren nesigur. Desenul arhitectural este detaliat şi permite observarea amănuntelor construcţiei: o reţea de galerii boltite ce par să nu ducă nicăieri. Dincolo de ambiţia enciclopedică – inventarul tehnicilor de construcţie folosite la acea vreme -, tabloul se vrea o metaforă emblematică pentru vanitatea raţiunii oamenilor, măturată pe dată de forţa divină.

Turnul Babel, aproximativ 1563.

Alte articole puteți găsi aici.

 

Zapping prin cultura generală, Editura Rao, Isabelle Fougère