Cele mai marcante 10 figuri feminine

0
227
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Frumoasa Giulia

Prima dintre cele mai marcante 10 figuri feminine – de o mare frumuseţe, Giulia Farnese, model al numeroşi pictori iluştri, era sora papei Paul al lll-lea şi amanta lui Alexandru al Vl-lea Borgia. Ea duce o abilă politică matrimonială, aranjând căsătoria dintre fiica ei, rezultată în urma căsătoriei legitime cu Orsino Orsini, şi nepotul papei lulius al ll-lea. Recăsătorită, cu un nobil napoletan, ea administrează cu pricepere pământurile pe care fostul său amant i le dăduse primului său soţ.

De două ori regină


Fiica şi moştenitoarea lui Francisc al II-lea, Ana de Bretania a fost una dintre femeile cu cele mai multe titluri nobiliare din Renaştere: moştenitoare a ducatului Bretaniei pe linie paternă, arhiducesă a Austriei prin mariaj, de două ori regina a Franţei, graţie căsătoriei cu Carol al Vlll-lea şi apoi cu Ludovic al XII-lea, regină a Neapolelui şi ducesă de Milano. Aflată la conducerea unui ducat imens, Ana de Bretania a jucat un rol important în luptele pentru putere, care s-au încheiat odată cu moartea sa, prin unirea Bretaniei cu Franţa, în 1532, eveniment pe care s-a străduit să-l împiedice toată viaţa.

O marionetă a intrigilor


Lucreţia Borgia
Provenită dintr-o familie italiană, care număra în rândurile sale doi papi şi pe diplomatul care l-a inspirat pe Machiavelli, fiica papei Alexandru al Vl-lea este căsătorită, din motive strategice, cu Giovanni Sforza. Ca urmare a unei refaceri a alianţelor, papa anulează căsătoria şi-i promite mâna Lucreţiei fiului lui Alfonso al II-lea de Neapole, ulterior ucis de un servitor al unchiului său. În această situaţie, ea este constrânsă la un al treilea mariaj, cu Alfonso I d’Este. Nespus de frumoasă, protectoare a artelor şi literelor, tânăra femeie va rămâne în istorie pentru faptul că a fost transformată într-un instrument al intrigilor de către bărbaţii din familia ei.

Prietena poeţilor


Vittoria Colonna provine dintr-o familie din înalta nobilime italiană. Strălucitoare femeie de litere, prietenă a poeţilor Ariosto şi Aretino, precum şi a Margaretei de Navarra, sora lui Francisc I, a scris Rimele Vittoriei Colonna, care i-au inspirat lui Michelangelo o pasiune arzătoare. Lucru rar în Renaştere, forma alături de soţul său, marchizul de Pescara, un cuplu fericit!

Eterna frumuseţe


Diane de Poitiers
Amanta regelui Henric al II-lea a devenit o imagine emblematică pentru Renaşterea franceză. Suveranul, cu 19 ani mai tânăr decât ea, o face ducesă de Valentinois şi îi dăruieşte castelul de la Anet, unde ea se înconjoară de o suită strălucitoare, din care face parte şi poetul Pierre de Ronsard. La moartea lui Henric al II-lea, în urma unei răni căpătate într-un turnir, ea este exilată pe pământurile Caterinei de Medici, soţia legitimă a regelui.

Maria cea sângeroasă


Maria Tudor, fiica lui Henric al VIII-lea şi a primei sale soţii, Caterina de Aragon, rămâne de partea mamei sale după divorţul părinţilor şi se bucură de susţinerea catolicilor. Protejată împotriva persecuţiilor lui Eduard al Vl-lea de către vărul ei, Carol Quintul, MariaTudor o înlătură de pe tron pe Jeanne Grey, moştenitoarea lui Eduard al Vl-lea, şi porunceşte decapitarea ei. Ulterior, se căsătoreşte cu Filip al ll-lea al Spaniei şi, dorind să restaureze catolicismul în Anglia, arde de vii mai bine de 280 de susţinători ai Reformei şi de disidenţi, ceea ce îi va aduce renumele de „Bloody Mary” (Maria cea Sângeroasă).

Ambiţii tragice


Regină a Scoţiei de la naştere şi logodnică a Delfinului francez Francisc de Valois, Maria Stuart se urcă pe tronul Franţei în 1559… doar pentru câteva zile! La moartea regelui, în 1560, ea părăseşte Franţa cu unica ambiţie de a domni cu adevărat peste Scoţia. După o nouă căsătorie dezastruoasă, Maria îl asasinează pe cel de-al doilea soţ şi se căsătoreşte cu contele de Bothwell, provocând o răscoală populară. Constrânsă să abdice, ea se refugiază în Anglia, alături de Elisabeta, rivala sa, care, temându-se de un complot catolic, o întemniţează timp de douăzeci de ani! Apoi, în urma complotului Mariei Stuart pentru a o înlătura de pe tron, regina Angliei o decapitează, în 1587. Întrucât Elisabeta nu a avut urmaşi, ironia sorţii a făcut ca tronul Angliei să-i revină lui Iacob I, fiul Mariei.

„Perla Dinastiei Valois”


Margareta a Franţei, supranumită „Regina Margot”, fiica lui Henric al II-lea şi a Caterinei de Medici, este măritată de către Carol al IX-lea cu Henric de Navarra, în august 1572. Cu ocazia căsătoriei, care îi reuneşte pe conducătorii protestanţi la Paris, catolicii declanşează Masacrul din noaptea Sfântului Bartolomeu (24 august), care scoate în relief, cu o vărsare de sânge, o alianţă prost gândită. La Nérac, unde se stabileşte, ea se înconjoară de o suită strălucitoare, delimitându-se de rigorismul protestant. Pretenţiile ei de a-şi face simţită prezenţa pe scena politică nu sunt decât o lungă suită de eşecuri, cu atât mai mult cu cât, abia urcat pe tron, Henric al IV-lea îşi doreşte să se despartă de ea. Divorţul este pronunţat oficial în 1599. Deşi Henric al IV-lea este înscăunat rege al Franţei în 1594, Margot nu va fi niciodată regină.

Gabrielle d’Estrées şi Henric al IV-lea


Amantă a regelui Henric al IV-lea din 1591, Gabrielle d’Estrées este copleşită cu onoruri şi bogăţii de către amantul său, căruia îi dăruieşte trei copii. Imortalizată într-un tablou al Şcolii de la Fontainebleau alături de sora sa, tânăra femeie este detestată de aristocraţie şi de poporul care o numeşte „ducesa ticăloasă”. Gabrielle moare înaintea căsătoriei sale cu regele. A fost un avort spontan sau otrăvire? Istoricii nu ştiu să spună. În anul următor, Henric al IV-lea se căsătoreşte cu Maria de Medici, femeie extrem de bogată.

O regină fără rege


Fiică a lui Francisc I şi a Ioanei de Austria, Maria de Medici se căsătoreşte cu Henric al IV-lea în 1600. Au împreună şase copii şi devine regentă după asasinarea soţului său, în 1610. Influenţată de mareşalul Concini, Maria de Medici nu se poate înţelege cu fiul său, Ludovic al Xlll-lea, care o trimite în exil, în 1617. Mai apoi, ea strânge o armată împotriva lui, dar este înfrântă în 1620, înainte ca Richelieu să pună la cale reconcilierea, care îi va permite reginei să-şi reia locul la Curte. În ciuda acestui fapt, ea se va opune politicii duse de cardinalul Richelieu, drept care Ludovic al Xlll-lea o trimite din nou în exil, unde va complota
până la sfârşitul vieţii.

 

Informații suplimentare puteți găsi și aici.

Alte articole care v-ar putea interesa aici.

Zapping prin cultura generală, Editura Rao, Isabelle Fougère