Cele mai însemnate 10 sculpturi

0
260
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Puritatea formelor

Prima dintre cele mai însemnate 10 sculpturi este Cap de femeie.
Întocmai precum contemporanii săi, Amedeo Modigliani este influenţat de artele aşa-zise „primitive”, în special cele africane. Sfătuit în munca sa de Constantin Brâncuşi, Modigliani lucrează direct în piatră şi sculptează mai ales capete de femeie. Alungirea formelor, precum şi geometria lor (asemănătoare celei a unor măşti) stau mărturie ale unei rupturi cu maniera realistă a secolului al XlX-lea.

Arta devierii: „Aprioricul”

Roata de bicicletă. Din metal sau lemn pictat, sculptura se constituie dintr-o roată, al cărei cadru este fixat de un taburet. Cu această operă, al cărei original s-a pierdut, Marcel Duchamp inaugurează pătrunderea cotidianului în artă, dând astfel naştere unei arte „ready made”: obiecte oarecare sunt ridicate la statutul de operă de artă prin simpla voinţă a autorului. Duchamp avea să reia această tendinţă un an mai târziu cu Porte-bouteille, în 1917, şi cu un pisoar (Fântână)… care va stârni scandal!

Inima lucrurilor

Cocoșul a făcut din Constantin Brâncuşi, fost elev al lui Rodin, maestrul abstractului în sculptură. Cu profilul său unghiular ridicat către cer, lucrarea se înscrie într-un triunghi perfect şi creează o senzaţie incredibilă de rectiliniar. Profilul este ascuţit, însă unghiurile sunt rotunjite. O odă închinată rafinamentului, care nu este stânjenită de forma exterioară a lucrurilor sau de realismul lor, relevând astfel esenţa lucrurilor.

Fier suspendat

 

În 1932, Alexander Calder expune pentru prima dată o parte din mobilele sale, sculpturi abstracte din sârmă şi plăci mobile, pictate în negru şi alb şi terminate prin pete de culoare. Fost inginer şi creator de jucării, artistul american realizase deja un circ din două sute de personaje din sârmă de fier şi bucăţi de cârpă. De o simplitate plină de poezie şi vioiciune, Mobilele au devenit emblematice pentru întreaga sa operă.

Mobile 6-5-1-4, în jurul anului 1950.

„O distorsiune a formei”

Figură culcată. Henry Moore realizează un echilibru între aparenţă şi abstracţiune. Deşi forma umană este stilizată, aceasta îşi păstrează liniile. Un stil deopotrivă monumental şi fluid, „o distorsiune a formei, care coincide cu spaţiul” reprezintă caracteristica lui Moore.

Vincent şi fratele său

Între 1956 şi 1964, Ossip Zadkine îşi consacră zece dintre sculpturile sale lui Van Gogh. Acesta îl reprezintă mai ales în compania fratelui său, Theo, personaj-cheie în viaţa pictorului.
Pentru Zadkine, legătura lor pare „un soi de identitate a gândului, care răsare în mintea unuia şi i setransmite imediat celuilalt”.
Sculptorul cubist întruchipează această dublă simţire într-o fuziune lirică şi expresionistă a corpurilor şi a materiei.

Omul lui Giacometti

Cu lucrarea Omul care merge, creată cu referire la Rodin, Alberto Giacometti îi conferă motivului deja cunoscut al omului care merge o interpretare inedită. Deosebit de fin şi subţiat aproape la extrem, acesta este modelat în aşa fel încât lumina, care cade pe textura din bronz, îi dă o frământare neaşteptată. Sculptorul transpune în lucrare „nefericirea omului fără Dumnezeu”, căzut pradă ameţitoarei singurătăţi. Exista două versiuni originale din ipsos, numerotate I şi II, reproduse mai apoi de mai multe ori în bronz.

Noul realism în sculptură

În anii ’60, ca reacţie la pictura abstractă, César se alătură mişcării noilor realişti, din care fac deja parte Yves Klein, Martial Raysse, Tinguely şi Niki de Saint Phalle. Aceştia pledează pentru o întoarcere la realitate, fără a recurge la o transpunere pur figurativă. Noii realişti folosesc obiecte împrumutate din realitate, cum ar fi jucării sau şuruburi, pe care le ansamblează în forme. Astfel, Venus din Villetaneuse este alcătuită din bucăţi de fier şi resturi de tuburi drepte, procurate de la gunoi. Mai târziu, C£sar va ajunge chiar să comprime materialele, pentru a produce lingouri ce sfidează societatea de consum.

Puterea femeilor

 

Seria lucrărilor Nana, a lui Niki de Saint Phalle, pe care artistul o începe la sfârşitul anilor ’60, revoluţionează modul de reprezentare a femininului. Aceste creaturi din poliester în culori vii sunt plasate în centrul oraşelor şi al grădinilor, pentru a ocupa un loc pe care femeile nu îl deţin încă. Rotunjimea formelor este un imn înălţat puterii lor, ele plutesc, dansează şi se ridică pentru a reprezenta cât mai bine un ideal de libertate.

Nana şezând, 1968

Umbra mamei

Mama. O arahnidă, dominatoare, prădătoare şi protectoare. Aceasta este întruchiparea maternităţii la Louise Bourgeois, una dintre figurile majore ale artei contemporane. Cocoţată pe cele opt picioare de zece metri înălţime, lucrarea în bronz şi oţel a fost reprodusă în mai multe variante. Cele zece ouă din marmură, aşezate sub pântecul său şi susţinute de o plasă protectoare, simbolizează, înainte de toate, o mamă care cloceşte şi veghează, imagine deopotrivă alienantă, dar şi liniştitoare.

Informații suplimentare puteți găsi și aici.

Alte articole care v-ar putea interesa aici.

Zapping prin cultura generală, Editura Rao, Isabelle Fougère