Cele mai importante 10 reforme ale Revoluţiei

0
68

Noaptea de 4 august

Prima dintre cele mai importante 10 reforme ale Revoluţiei – pe 4 august 1789, Adunarea Constituantă, formată în timpul Stărilor Generale, votează, în timpul nopţii, abolirea privilegiilor nobilimii şi ale clerului. La câteva săptămâni de la căderea Bastiliei, acest eveniment este o lovitură care readuce în discuţie organizarea socială a Franţei. Această decizie, cu mare încărcătură simbolică, marchează, de fapt, sfârşitul sistemului feudal. Deşi Franţa este încă monarhie, Vechiul Regim s-a încheiat.

 

„Oamenii se nasc și trăiesc egali în drepturi.”


Adunarea Constituantă hotărăşte ca viitoarea Constituţie să fie precedată de o Declaraţie a drepturilor omului, al cărei text este redactat între 20 şi 26 august 1789. Inspirat de Declaraţia de Independenţă americană şi de idealurile Secolului Luminilor, textul, exemplar, atemporal şi universal, face referire la întreaga omenire, fără nicio discriminare. Primul articol, „Oamenii se nasc şi trăiesc liberi şi egali în drepturi. Deosebirile sociale nu pot fi întemeiate decât pe utilitate publică”, avea să fie folosit ca punct de plecare în toate luptele împotriva discriminării.

Noua hartă a Franţei

Pe 22 decembrie 1789, în urma unui decret, Franţa este împărţită în 83 de departamente. Prin această reîmpărţire teritorială, menită să uşureze administrarea şi perceptarea impozitelor în regiuni, Adunarea Constituantă ajută la construirea unei noi imagini a ţării. Pentru a distinge aceste entităţi, Adunarea alege nume de fluvii, de râuri sau de munţi. Deşi au trecut 225 de ani, aceste departamente (acum 101 la număr) continuă să existe şi astăzi.

Albastru, alb, roşu

Pe 21 octombrie 1790, drapelul tricolor înlocuieşte drapelul alb al monarhiei. Apărată în faţa Adunării de către Jacques-Frangois de Menou şi susţinută de Mirabeau, propunerea de adoptare a unui nou stindard va suscita dezbateri foarte aprinse. Albastrul reprezintă culoarea oraşului Paris, în timp ce albul simbolizează monarhia, iar roşul, sângele vărsat.

Ruptura de Biserică

Adoptată de Adunare în iulie 1790, Constituţia Civilă a clerului duce la o răsturnare de situaţie în Revoluţie. Pe când instalarea unei monarhii constituţionale părea încă posibilă, legea prevede alegerea curatorilor şi a episcopilor de către credincioşi şi îi obligă pe cei dintâi să depună jurământ în faţa naţiunii, a regelui şi a Constituţiei. Deşi Ludovic al XVI-lea semnează actul, fără tragere de inimă, papa Pius al Vl-lea se opune. Jumătate dintre curatori şi episcopi, mai puţin patru, se opun.
Se încheie ruptura dintre catolici şi Revoluţie.

Presa sau problema libertăților

Pe 12 august 1792, în timp ce se Instalează Teroarea, libertatea presei este suprimată printr-o lege emisă de Consiliul general al Comunei: „Manipulatorii opiniei publice, precum şi autorii de la diversele ziare contrarevoluţionare vor fi arestaţi, iar tipografiile lor, atât literele, cât şi tiparniţele, vor fi distribuite între tipografii patrioţi”. Astfel se restabileşte delictul de opinie.
Cu toate acestea, primii ani ai Revoluţiei reuşiseră să deschidă o portiţă către libertate. Peste o mie de jurnalişti se născuseră în matca Declaraţiei drepturilor omului, care stipulează că „Orice cetăţean poate vorbi, scrie, tipări liber”.
A mai fost nevoie de mulţi ani pentru ca, abia în 1881, legea independenţei presei să-şi reintre în drepturi.

Anul întâi de la înfiinţarea Republicii

Republica. Odată cu înfiinţarea Constituţiei civile a clerului, s-a îndepărtat şi posibilitatea întemeierii unei monarhii constituţionale. Ludovic al XVI-lea corespondează în secret cu şefii de stat străini şi, în iunie 1791, chiar încearcă să evadeze din Paris. Pe 10 august 1792, sanculoţii iau cu asalt Palatul Tuileries, unde locuieşte familia regală. Consolidată prin victoria trupelor republicane împotriva Austriei la Valmy, Convenţia naţională, care îi succede Adunării legislative, decretează, pe 20 septembrie, abolirea regalităţii. La propunerea lui Danton, în ziua următoare este decretat anul I al Republicii.

Vendemiaire serveşte la datarea primei zile a Revoluţiei. Luna ţine din 21 septembrie până în 22 octombrie.

Un nou calendar

Din dorinţa decreştinării societăţii, Calendarul Republican înlocuieşte calendarul gregorian. Inventa de Fabre d’Eglantine, acesta începe din ziua întâi a Republicii, pe 22 septembrie 1792. Calendarul presupune renumerotarea şi redistribuirea anilor, dar şi redenumirea lunilor, care, de acum înainte, vor face referie la anotimpuri şi la vremea ce le caracterizează: anotimpu nins, anotimpul ploios, anotimpul ceţos, anotimpul florilor sau chiar anotimpul culesului strugurilor. Calendarul republican rămâne în vigoare până la abolirea lui, în ziua 11 Nivose, din anul XI (1 ianuarie 1806), de către Napoleon.

Egalitate pentru toţi?

Abolirea sclaviei
Pe 4 februarie 1794, Convenţia hotărăşte că „toţi oamenii, indiferent de culoare, stabiliţi în colonii, sunt cetăţeni francezi şi trebuie să se bucure de toate drepturile garantate de Constituţie”. în 1789, reprezentanţii coloniilor excluseseră sclavii din proclamaţia egalităţii drepturilor. Republica se vede constrânsă, în 1793, să proclame libertatea sclavilor, ca urmare a unei revolte în Guadelupa, apoi la Santo-Domingo. Totuşi, abolirea hotărâtă de Convenţie este de scurtă durată: viceconsulul Bonaparte restabileşte, prin decret, sclavia în colonii, în 1794.

Generalizarea sistemului metric

Aparent inofensivă, decizia de generalizare a sistemului metric este fundamentală, întrucât permite unificarea sistemelor de măsurare pe întreaga suprafaţă a ţării şi dispune renunţarea la vechile şi numeroasele sisteme folosite simultan, într-un mod confuz (piciorul, cotul, baniţa, etalonul sau ţolul). De exemplu, un acru măsura 42 de ari peste tot în Franţa, cu excepţia Parisului, unde nu măsura decât 34. Legăturile comerciale sunt, aşadar, simplificate şi sistemul metric începe să fie repede folosit peste tot în Europa.

 

Informații suplimentare puteți găsi și aici.

Alte articole care v-ar putea interesa aici.

Zapping prin cultura generală, Editura Rao, Isabelle Fougère