Cele mai importante 10 figuri ale Revoluţiei

0
137
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

„Femeia se naşte liberă şi este egală în drepturi cu bărbatul.”

Prima dintre cele mai importante 10 figuri ale Revoluţiei  – Olympe de Gouges. Fiica născută din adulter a unui marchiz occitan, văduvă la 18 ani, a fost o femeie de litere liberă şi angajată. Militantă pentru drepturile femeilor şi pionieră în chestiuni sociale, ea preconizează, în pamfletele sale adresate regelui, un impozit pe venit, o asistenţă socială şi feminizarea numelor meseriilor. În 1791, Declaraţia pe care o scrie despre drepturile femeii, dedicată reginei, afirma că femeia „se naşte liberă şi este egală în drepturi cu bărbatul”. Incomodă pentru Robespierre, pe care îl acuză pentru sângeroasa derivă dictatorială, Olympe de Gouges este acuzată că a pus sub semnul întrebării Republica. Drept urmare, este ghilotinată pentru a fi uitat de „virtuţile care convin genului ei”.

Incoruptibilul

Maximilien de Robespierre. În 1790, tânărul avocat al celei de-a treia stări din Arras este ales preşedinte al Clubului Iacobinilor, loc de vază al mişcării revoluţionare. Aici, el îi atrage pe deputaţi şi pe sanculoţi cu discursurile sale austere, intransigente şi puternic antimonarhiste. În 1791, acesta participă la răscoala de la Champs-de-Mars şi intră în Convenţie în 1792, după căderea monarhiei. „Incoruptibilul” Robespierre îi elimină pe toţi cei care se opun Revoluţiei şi instaurează un Regim al Terorii. La moartea lui Danton, acesta amplifică represaliile, înainte de a fi el însuşi ghilotinat, pe 28 iulie 1794.

 

„Prin forța baionetelor”

Mirabeau. Orator înfocat, elocvenţa lui seducătoare i-a adus titlul de „orator al poporului”. Adept al idealurilor Revoluţiei, militant pentru o monarhie constituţională, acest deputat al celei de-a treia stări a jurat, în 1789, la sala Jeu de Paume, să dea Franţei o nouă Constituţie: „Mergeţi şi spuneţi-i stăpânului dumneavoastră că noi suntem aici din voinţa poporului şi că nu o să ne alunge de aici decât prin forţa baionetelor”. După căderea monarhiei, printr-o răsturnare de situaţie neaşteptată şi secretă, el se aliază cuplului regal, chiar înainte de a muri subit, din cauze necunoscute. În 1793, când această înţelegere secretă este dată în vileag, trupul său, ţinut până atunci la Pantheon, este mutat în altă parte.

„Plouă, plouă, păstorițo…“

Fabre d’ Églantine

Fabre d’ Églantine. Comedian şi dramaturg, autorul celebrului cântec Il pleut, il pleut bergère… este, în timpul Revoluţiei, deputat şi secretarul lui Danton, Participă la decreştinarea ţării, alcătuind mai ales calendarul revoluţionar, care intră în vigoare în 1792. Va fi condamnat pentru o deturnare de fonduri şi ghilotinat în 1974, în acelaşi timp cu partizanii lui Danton.

„Să-i arăţi capul meu poporului, chiar merită.”

Reprezentant al partidului Montagnarzilor, împreună cu Marat şi Robespierre, fondator al Clubului Cordelierilor, în 1790, Georges Danton poate împiedica radicalizarea Revoluţiei şi se alătură exceselor acesteia. După răsturnarea monarhiei în 1792, el este numit ministru al Justiţiei. Creează Tribunalul revoluţionar şi Comitetul salvării publice, în 1793, care creşte numărul execuţiilor. Acuzat de corupţie, cel considerat un „Mirabeau al canaliilor” este demis de Robespierre, apoi ghilotinat pe 5 aprilie 1794, pe când încerca să pună capăt Regimului Terorii.

Tribunul poporului

Atunci când izbucneşte Revoluţia, medicul de vârsta a doua Marat Jean-Paul devine fondatorul ziarului Prietenul poporului, dar şi cel care se află în fruntea sanculoţilor în timpul asaltului de la Tuileries, în 1792. Ales în fruntea Convenţiei, Marat votează moartea regelui şi susţine înfiinţarea Tribunalului revoluţionar. Formulele sale de adresare, care, de altfel, fac apel la moarte, sunt biciuitoare, iar retorica sa nu este străină de masacrele din 1792. Ea va duce, de asemenea, la pierzania lui: pentru a răzbuna sângele vărsat, el este cel pe care Charlotte Corday îl alege spre a-l asasina, pe 13 iulie 1793. Această moarte brutală îl transformă într-unul dintre martirii Revoluţiei.

„Îndatorirea mea îmi este de-ajuns, nimic altceva nu mai contează.”

Aparţinând micii nobilimi şi apropiată de Girondini, Charlotte Corday are 25 de ani când, pe 13 iulie 1793, îl înjunghie pe Marat în propria cadă de baie. Asasinându-l pe acesta, ea îşi imaginează că va salva Revoluţia, însă actul său nu face decât să justifice înrăutăţirea violenţelor Terorii.
Ea este ghilotinată pe 17 iulie 1793.

Camille sau entuziasmul revoluţionar

Încă din 1789, tânărul avocat Camille Desmoulins se entuziasmează pentru idealurile revoluţionare. El ţine un discurs în faţa mulţimii de la Palatul Regal şi îi îndeamnă pe parizieni să mărşăluiascâ înspre Bastilia. Devine repede un apropiat al lui Mirabeau, apoi al lui Robespierre şi Danton, căruia i se alătură în Ministerul Justiţiei. Opunându-se Terorii, el reclamă libertatea presei şi îl susţine pe Danton împotriva lui Robespierre. Este ghilotinat în 1794.

„Monarhia nu este un rege, ea este o crimă.”

Louis Antoine de Saint-Just este ales deputat după căderea Bastiliei. Intră în Comitetul salvării publice în 1793 şi propune să fie donate săracilor bunurile confiscate de la contrarevoluţionari. Mare susţinător al Terorii, el propune votarea legii suspecţilor, permiţând astfel arestarea oricui nu este implicat în Revoluţie. Gestionează aprovizionarea cu mărfuri şi instruirea armatelor şi iese victorios împotriva austriecilor în bătălia de la Fleurus. Este arestat şi ghilotinat în 1794.

Încheierea revoluţiei

Lui Emmanuel Sieyes i se datorează redactarea Jurământului de la Jeu de Paume şi proclamarea Adunării naţionale. Precaut în timpul anilor Terorii, acest fost vicar este pasionat de problemele sociale (Ce este starea a treia? Totul. Ce a fost ea până acum? Nimic. Ce speră să devină? Ceva, 1789). Aflat la conducerea Directoratului în 1799, conştient că Republica nu va supravieţui şi că doar un om categoric va putea să-i constrângă pe parlamentari, Emmanuel Sieyès contribuie la venirea la putere a lui Napoleon Bonaparte.

 

Informații suplimentare puteți găsi și aici.

Alte articole care v-ar putea interesa aici.

Zapping prin cultura generală, Editura Rao, Isabelle Fougère