Trei tinere primesc premiul Julieta pentru cele mai frumoase scrisori din lume

0
640

scrisori la Casa Julietei. Sfantul ValentinDe Sfântul Valentin, Clubul Julietei din Verona va acorda unui număr de trei tinere – din Statele Unite, Norvegia și Italia – premiul „Dragă Juileta”. Acesta e decernat în fiecare an în cinstea legendarilor iubiți din orașul italian pentru cea mai frumoasă scrisoare.

„Mii de scrisori trimise Julietei, Verona sosesc anual din toată lumea. O echipă de voluntari răspunde personal, în numele celei mai faimoase eroine din literatură”, scrie pe site-ul său Clubul Julietei, preluat de AFP.

Premiul este acordat sâmbătă autoarelor celor mai frumoase scrisori la Casa Julietei. Balconul acesteia este una din destinațiile preferate ale turiștilor care ajung în Verona, relatează Agerpres.

Povestea scrisorilor adresate iubitei lui Romeo a început în 1930. Atunci, paznicul a ceea ce se consideră a fi „mormântului Julietei”, Ettore Solimani, a primit primele scrisori. El s-a hotărât să le răspundă semnând „secretarul Julietei”. De atunci, o echipă internațională de „secretari ai Julietei”, finanțată de primăria Veronei, răspunde miilor de scrisori trimise de îndrăgostiți din toată lumea.

Primăria Veronei păstrează cu grijă mitul Romeo și Julieta, adevărată mană turistică. Ei organizeaza festivalul „Verona in Love” în preajma Sfântului Valentin; insa mai sunt organizate si alte festivități în septembrie, cu ocazia aniversării Julietei. Chiar dacă cei doi îndrăgostiți din Verona sunt rod al imaginației lui William Shakespeare — cu sursă totuși în legende mai vechi—, experții au ajuns la concluzia, după calcule „astronomice” și cercetări în arhive, că Julieta Capulet s-a născut în 16 septembrie 1284. Municipalitatea organizează anual, în primul week-end din luna septembrie, un festival cu concerte, lecturi de scrisori și degustări de vinuri locale.

Ana Grama

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.