Cele mai cunoscute 10 capodopere

0
107

Sublimul terorii

Coşmarul – prima dintre cele mai cunoscute 10 capodopere.
Pictorul Johann Fussli şi-a pus virtuozitatea tehnică în beneficiul operelor neliniştitoare, de un romantism negru şi puternic erotic, dintre care acest tablou rămâne cea mai mare reuşită şi pe care, ulterior, îl va relua în mai multe versiuni. Tabloul pare să descrie, simultan, o femeie visând şi conţinutul coşmarului său: un incub sau demon şi un cap de cal. Acest registru fantastic şi înfricoşător a înlesnit redescoperirea lui Fussli de către suprarealiştii secolului XX, care au admirat această surprindere a inconştientului.


Pictorul epopeilor


Bătălia de la Eylau. Elev al lui David, apoi ofiţer de stat major în timpul campaniei din Italia, Antoine Gros a consacrat un mare număr de compoziţii epopeii napoleoniene, printre care se află şi această pânză în care violenţa emoţiilor, forţa culorilor şi aşezarea în scenă anunţă romantismul.

„Niciodată nu s-a mai pictat cu atâta libertate. Niciodată nu s-au mai încălcat atât de vădit, atât de violent, rigorile tradiţiei. Aici palpită, dezgolită, iraţională, viaţa însăşi.” (Eugenio d’Ors)

El Tres de Mayo, 1814.
El Tres de Mayo pictat de Francisco de Goya, reprezintă execuţia a 43 de patrioţi spanioli, împuşcaţi în noaptea de 3 mai 1808, la Madrid, de soldaţii francezi. Pictorul spaniol, martor al ferocităţii absurde a războiului şi al atrocităţilor sale, înfăţişează acest episod tragic pentru a simboliza „glorioasa insurecţie împotriva tiranului Europei”, punând în slujba acestei comenzi oficiale toată forţa mijloacelor sale, simple şi rafinate.
Eroul popular, victimă luminoasă, se ridică din inima întunericului: cel al unui cer negricios şi al unui peisaj urban care îl zdrobeşte şi cel al oamenilor transformaţi în nişte maşinării de ucis.

Sufletul romantic

Călător pe marea norilor de Caspar David Friedrich, strânge la un loc toate caracteristicile unui romantism pictural. Un om în faţa unei imensităţi străvezii şi infinite, stând în picioare pe o stâncă, având un baston în mână. Metaforă a sufletului chinuit care se analizează, pânza ne poartă până în pragul unei viziuni contemplative, unghiul perspectivei coincizând cu privirea călătorului.

Călător pe marea norilor, 1818.

Peisajul inimii

Car cu fân. Creator al peisajului romantic, la fel ca William Turner şi Richard Bonington, deşi mai naturalist decât ei, John Constable abordează studiul în aer liber în jurul anului 1810. La fel ca şi în celelalte pânze ale sale, şi aceasta, reprezentând mediul rural din Suffolk, juxtapune tonurile şi separă tuşele, traducând variaţiile atmosferice ale luminii. Cerul este schimbător, vegetaţia, luxuriantă: pictorul se detaşează de maniera precedentă de redare a peisajului. De o măiestrie de necontestat, pânza este amprenta unei sensibilităţi noi în pictură.

Artistul vieţii adevărate


Cuptorul de ipsos. Unul dintre primii romantici a fost, totodată, precursorul realismului pictural. După ce a pictat scene de furtuni însufleţite şi năvalnice (Furtuna, 1786) sau portrete de un realism surprinzător (Nebunia, 1822), Théodore Géricault reliefează aici efectele luminii. Fundalul este puternic estompat şi tuşele modelează formele minuţios lucrate.

„Subiectul eşti tu însuți:

acestea sunt impresiile tale,

emoţiile tale în faţa naturii.”


În urma prezentării sale de la Salonul din 1828, Moartea lui Sardanapal stârneşte scandal. Înflăcărarea romantică a lui Eugène Delacroix este la limita paroxismului.
Opera face dovada vie a îndrăznelii culorii şi luminozităţii; contrastele nuanţelor, luminilor şi formelor sunt decupate prin atingerea din vârful pensulei şi formatul impozant (3,92 x 4,96 metri). Luxul oriental pare aici strâns legat de desfrâu, de moarte şi de distrugere.

„Turner descoperise libertatea spaţiului, strălucirea luminii, varietatea culorilor, simplitatea formelor.” (John Ruskin)


Incendiul de la camera lorzilor și a comunelor

William Turner este cel mai mare peisagist al şcolii engleze de pictură. În această pânză, aproape că reuşeşte să inventeze un nou stil artistic: formele se alungesc, lumina şi culorile fac astfel încât pânza să tindă către o formă de abstract, conferindu-i, în acelaşi timp, o putere incredibilă.

Licărirea orientalismului

Baia turcească este punctul culminant al artei lui Jean Auguste Dominique Ingres, portretist ilustru, atent atât la trupuri, cât şi la expresia fiecărui chip. Asociind motivul nudului cu tema Orientului, pictorul reprezintă figurile pe care le-a pictat de-a lungul carierei sale: Femeie care se îmbăiază, al colecţionarului Valpingon, Tors de femeie care se îmbăiază şi Marea Odaliscă. Într-un cadru circular, spaţiul pare profund şi nedefinit; lumina discretă pune în valoare curbele trupurilor, arabescurile lor.

„Când un sculptor talentat modelează un tors uman,
acesta nu reprezintă doar muşchii, ci viaţa care îl animă…”


Iniţial, Gânditorul lui Auguste Rodin a fost sculptat în marmură şi destinat de către artistul care l-a numit iniţial Poetul (Dante însuşi), pentru timpanul Porţii Infernului, pentru care primise comandă oficială în 1880. Modelajul corpului este minuţios, iar postura şi musculatura sunt extrem de îngrijite. Simbol al gândirii universale, o versiune în bronz de dimensiuni mai mari a fost plasată, în 1906, la Paris, în faţa Pantheonului, apoi transferată, în 1922, în curtea de onoare a Muzeului Rodin.

Informații suplimentare puteți găsi și aici.

Alte articole care v-ar putea interesa aici.

Zapping prin cultura generală, Editura Rao, Isabelle Fougère