Cele mai apreciate 10 opere teatrale

0
104

„Un mare spectacol istoric şi cavaleresc”

Acţiunea piesei

Prima dintre cele mai apreciate 10 opere teatrale – micuţa Catherine de Heilbronn, de Heinrich von Kleist, geniul dramatic cel mai original al epocii romantice germane, se desfăşoară în Suabia, pe vremea împăraţilor Hohenstaufen. Micuţa Catherine de Heilbronn se îndrăgosteşte de contele de Strahl – la care visează zi şi noapte – şi pe care îl urmează ca vrăjită, renunţând la orice altă dorinţă, predându-se în faţa virilităţii triumfătoare a acestuia. Însă, candoarea şi abandonul său îi permit, de asemenea, să triumfe asupra tuturor obstacolelor din calea fericirii sale. Cu siguranţă că aceasta este cea mai poetică dintre toate piesele lui Kleist, unde analiza lucidă a conflictelor nu apare decât arareori şi doar la începutul piesei.

„Am suferit adesea, m-am înşelat uneori; însă am iubit. Eu sunt cel care a trăit, şi nu vreo fiinţă artificială creată de orgoliul şi de plictiseala mea.“

Cu dragostea nu-i de glumit. Doar pentru distracţie, Perdican şi Camille se amuză să pună obstacole în faţa iubirii lor. El curtează o altă femeie, o tânără fată de la ţară, care va muri din această cauză. Camille îl părăseşte din acest motiv pe Perdican. La Alfred de Musset, comedia dragostei este gravă, iar graniţele dintre aceasta şi tragedia pe care o implică sunt neclare. Însă ea păstrează graţia conversaţiilor juvenile şi aduce în scenă personaje secundare de un comic spumos.

Chatterton, poetul blestemat

În piesa Chatterton,  Alfred de Vigny se inspiră din istoria vieţii lui Thomas Chatterton, poetul englez care, decât să moară de foame, se sinucide cu arsenic în 1770. De atunci, el simbolizează pentru poeţii romantici omul de geniu nerecunoscut. În piesă, autorul îi dă acestuia o cameră în casa lui John şi Kitty Bell. Dragostea tinerei femei nu îl salvează însă de suferinţa existenţială şi de dramatica lipsă de recunoaştere a cărei victimă este.

 

„Eu port veşminte de lacheu, dar dumneavoastră aveţi sufletul unuia.“

Ruy Blas. Manipulat de un grande de Spania avid de răzbunare, un valet, Ruy Blas, este prezentat la Curte ca un bărbat de descendenţă nobilă. „O râmă îndrăgostită de o stea”, el o iubeşte pe regină, devine amantul ei, ajunge duce şi îi dojeneşte pe miniştrii corupţi. Dezvăluirea condiţiei sale îl constrânge să se sinucidă după ce îşi ucide stăpânul. Punându-i faţă în faţă pe cei umili cu cei influenţi, Victor Hugo ridică melodrama la rangul dramei romantice, în care certitudinea imposibilului nu anulează expresia contestării politice.

 

Curtezana şi burghezul

Dama cu camelii. Alexandre Dumas pune în scenă iubirea nefericită dintre Marguerite Gautier, o curtezană, şi un tânăr de familie bună, Armand Duval. Inspirându-se din această dramă burgheză, Verdi compune opera Traviata.

 

„Dragul meu ginere, totul s-a sfârşit!”

Vodevil savuros într-un stil de un comic rafinat, O pălărie de paie din Italia, piesă scrisă de Eugen Labiche, descrie căutarea neobosită a lui Fadinard, care încearcă să găsească o pălărie de paie la fel cu aceea pe care a mâncat-o calul său. Pălăria îi aparţine unei aristocrate bogate, care nu se poate întoarce acasă fără ea!

Fadinard are parte de un şir de peripeţii care, de fiecare dată, îi ameninţă căsătoria cu Héléne (care trebuie să aibă loc în aceeaşi zi), agasându-l astfel pe socrul său ranchiunos.

 

„Există cei pe care îi iubim şi cei pe care îi simpatizăm.”

O casă de păpuşi. Nora Helmer, soţia unui bărbat fricos şi mediocru, s-a făcut odinioară vinovată de fals pentru a-i salva acestuia viaţa. În momentul în care el află, răbufneşte şi teama lui de a-şi vedea cariera ruinată. Nora, care a acţionat din dragoste, descoperă că el a considerat-o dintotdeauna inferioară lui şi că, pentru el, ea nu a fost altceva decât o „păpuşă”. Hotărâtă să-şi ia viaţa în propriile mâini, Nora îşi părăseşte soţul şi copiii. Mult timp considerată drept un stindard al feminismului, drama lui Henrik Ibsen este, înainte de toate, un protest la adresa ipocriziei societăţii, dar şi o revendicare a libertăţii individuale.

 

„Ce aventură, Dumnezeule!”

Colivia. Cum să scapi de amantă când îţi propui să te căsătoreşti, fix în aceeaşi zi, cu o moştenitoare bogată? lată întrebările pe care şi le pune Fernard de Bois d’Enghien, amantul lui Lucette Gautier, cântăreaţă de café-concert şi artistă angajată de baroana Duverger pentru ziua în care fiica ei va semna contractul de căsătorie… cu Bois d’Enghien însuşi! O avalanşă de evenimente şi confuzii orchestrate de Georges Feydeau se înlănţuie – mecanisme indispensabile vodevilului, al cărui maestru incontestabil este dramaturgul.

 

Lumea decepţionată a lui Cehov

În  „Pescăruşul”, Anton Pavlovici Cehov aduce în scenă un tânăr proprietar, Treplev, care scrie o dramă pentru Nina, juna vecină pe care o iubeşte şi care e fascinată de teatru. Însă aceasta se îndrăgosteşte de un scriitor care vine în vizită, celebru, dar lipsit de ocupaţie, şi îl urmează la Moscova. Apoi, părăsită, ea revine în locurile unde a copilărit. Deziluzie, singurătate, eşec, disperare: eroina se compară pe sine cu un pescăruş condamnat să se consume în eforturi zadarnice, înainte să fie răpus de alicele din puşca vreunui vânător.

 

„Ei bine! să o scriem,/această scrisoare pe care în gând am scris-o/ şi am rescris-o de o sută de ori, astfel încât e gata,/şi, acum, punându-mi inima lângă hârtie,/ tot ce-mi rămâne e s-o recopiez.”

Cyrano de Bergerac. În această piesă, Edmond Rostand face din poetul de secol XVII un personaj dublu, gălăgios, urât (are un nas foarte mare) şi sublim. Graţie talentului său, protagonistul obţine pentru altcineva favorurile Roxanei, femeia pe care o iubeşte el. Curajului personajului şi celui al bătăliilor sale îi corespunde o varietate de dialoguri strălucitoare şi de versuri cizelate, sub imaginea „tiradei nasului”: „Este o piatră! Este un vârf! Este un promontoriu!/Ce spun, promontoriu?… Este o peninsulă”.

Informații suplimentare puteți găsi și aici.

Alte articole care v-ar putea interesa aici.

Zapping prin cultura generală, Editura Rao, Isabelle Fougère