Cele două feluri de botez

0
146

botezÎn tradiția patristică se vădesc două feluri de botez. Întâi, botezul prin apă, iar al doilea, botezul prin Duh. Hristos a descoperit acest adevăr în convorbirea Sa cu Nicodim. El a spus: „De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3,5). Este evident că aici se pomenește botezul prin apă și botezul prin Duh.

În faptele Apostolilor este clar că creștinii erau întâi botezați în apă și apoi în Duh. Creștinii din Samaria fuseseră botezați în apă, în numele Domnului Iisus, iar Apostolii Petru și Ioan i-au botezat în Duhul. Faptele Apostolilor grăiesc astfel: „Care (Petru și Ioan) pogorându-se, s-au rugat pentru ei, ca să ia Duh Sfânt” (Fapte 8, 15-17). Se vede că, deși fuseseră botezați, încă nu primiseră Duhul Sfânt, Care li s-a dat numai prin punerea mâinilor Apostolilor pe capetele lor.

Simion Magul fusese botezat în numele lui Hristos, totuși nu primise încă Botezul Duhului. Din această pricină, Sfântul Chiril al Ierusalimului spune: „A fost botezat, dar nu luminat. Deși și-a băgat trupul în apă, sufletul lui nu a fost luminat de Duhul”.

Vedeți cum tămăduirea se urmează chiar după botezul în apă, până ce omul primește Botezul Duhului – care este Sfânt? De altfel, tămăduirea precede și urmează și taina Euharistii. Cred că scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii sunt grăitoare în privința acestor lucruri. Chiar și rugăciunile liturgice și sacramentale descriu tămăduirea care se leagă de Tainele Bisericii.

 „Boala și tămăduirea sufletului în tradiția ortodoxă” – Mitropolit Hierotheos Vlachos

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here