Folosiţi „ascultarea activă”
„Ascultarea activă” este o metodă remarcabilă de a-i încuraja pe alţii să continue să vorbească şi de a vă asigura că înţelegeţi ce vă comunică.
„Ascultarea activă” înseamnă pur şi simplu să reformulaţi spusele unei persoane şi să i le retransmiteţi, adresându-vă direct.
De exemplu:
-Mark: „Compania mea are 1200 de angajaţi, deci e foarte greu să avansezi.”
-Melissa: „Văd că te simţi frustrat.” (ascultare activă)
-Mark: „Bineînţeles. Mă duc la interviuri de avansare, dar nu obţin niciodată postul pe care îl doresc.”
-Melissa: „Ai impresia că eşti dus cu vorba.” (ascultare activă)
-Mark: Dacă nu mă consideră capabil, aş vrea să mi-o spună direct!”
-Melissa: „Vrei să fie sinceri cu tine.” Mark: „Exact. Şi nu numai asta…” etc.
Dacă nu sunteţi sigur că aţi auzit bine ce spune celălalt, adăugaţi la sfârşit: „Am dreptate?”
De exemplu:
-Melissa: „Vrei să fie sinceri cu tine. Am dreptate?”
Ascultarea activă le permite celorlalţi să vorbească deschis, pentru că nu vă exprimaţi nicio părere şi nu criticaţi. Ea mai înseamnă că nu vă întrebaţi niciodată ce veţi spune în continuare.
Folosiţi încurajări minime
Când vorbeşte cealaltă persoană, stimulaţi-o să continue, folosind următoarele încurajări minime: „înţeleg…”
Menţineţi contactul vizual cu interlocutorul
Priviţi-vă interlocutorul în ochi pe toată perioada cât şi el vă priveşte în ochi. în felul acesta între voi se stabileşte o legătură.
Aplecaţi-vă spre interlocutor
Avem tendinţa să ne îndepărtăm de persoanele care nu ne plac sau ne plictisesc. Aplecaţi-vă în faţă, arătaţi-vă interesul.
Nu întrerupeţi vorbitorul! Nu schimbaţi subiectul
Evitaţi nevoia de a schimba subiectul. Lăsaţi vorbitorul să termine ce are de spus.
Abilități de comunicare, Allan și Barbara Peace
Jurnal Spiritual
V-ar mai putea interesa şi aceste articole