Cele 20 de date esenţiale ale secolului al XIX-lea

0
118
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Semnarea concordatului

Prima dintre cele 20 de date esenţiale ale secolului al XIX-lea -15 iulie 1801. Pentru a restabili pacea religioasă în Franţa, Prim-Consulul Bonaparte începe o serie de negocieri cu Roma, care se finalizează cu semnarea Concordatului. Acest act, ratificat de Camere pe 8 aprilie, recunoaşte că religia catolică este „religia marii majorităţi în Franţa”. În condiţiile acestui text, Bisericii îi este interzisă revendicarea bunurilor naţionalizate de către legile revoluţionare. În ceea ce îl priveşte, statul se angajează să asigure un trai decent clerului şi numeşte episcopii.


Codul civil este promulgat


21 martie 1804. Factor de stabilitate socială, Codul civil al francezilor este promulgat. Acesta reuneşte legile cu privire la drepturile persoanelor – în special ale familiei – cu legile referitoar la bunuri şi relaţiile dintre persoane.
Legile sunt stabilite de către legiuitor şi aplicate de către judecători. Textul este completat prin publicarea unui Cod de procedură civilă, în 1806, şi a unui Cod comercial, în anul următor.

Ungerea lui Napoleon

Ungerea lui Napoleon (detaliu), Jacques-Louis David, 1806-1807.

Anul 1804. Senatul-consulatul, promulgat pe 4 mai, îl proclamă pe Napoleon Bonaparte împărat al francezilor sub numele Napoleon I. Poporul acceptă mai apoi, sub forma unui plebiscit, ereditatea demnităţii imperiale. Jurământul împăratului şi încoronarea împărătesei Josephine sunt organizate pe 2 decembrie, în Catedrala Notre-Dame, din Paris. În timpul ceremoniei, pentru a marca independenţa sa faţă de Biserică, noul împărat se încoronează singur.

Revolta coloniilor spaniole din America


În 1810, mişcările de independenţă menite să pună capăt dominaţiei spaniole pun pe jar America de Sud. Războaiele civile, războaiele de eliberare şi revoluţiile se înmulţesc pe continent. În Venezuela, căpitanul general este demis din funcţiile sale pe 19 aprilie, de către Simon Bolivar. Noua Granadă (Columbia, Ecuador şi Panama) urmează aceeaşi cale. În Chile, guvernatorul demisionează. Şi la Buenos Aires, viceregele de la Rio de la Plata are aceeaşi soartă.

Cele o sută de zile


Anul 1815. În timp ce prima Restauraţie se desfăşoară în Franţa sub autoritatea lui Ludovic al XVIII-lea, pe 26 februarie, Napoleon evadează din insula Elba, unde este exilat de la abdicarea sa din 6 aprilie 1814. Acesta debarcă în Golful Juan pe 1 martie, este ovaţionat de trupele trimise să-l aresteze şi revine în Paris pe 20 martie, unde este aclamat. Însă revenirea sa la putere este cauza imediată a izbucnirii unui nou război. Pe 18 iunie, înfrângerea de la Waterloo pune capăt definitiv celor O Sută de Zile. Napoleon abdică încă o dată, pe 7 iulie 1815.

Nicolae I, pe tronul Rusiei


Anul 1825. Nicolae I al Rusiei se naşte pe 6 iulie 1796, aproape de Sankt-Petersburg. Este cel de-al treilea fiul al ţarului Pavel I. Primul său frate, Alexandru I, este împărat al Rusiei din 23 martie 1801 până pe 1 decembrie 1825. La moartea acestuia din urmă, celălalt frate al său, Constantin, îi cedează tronul fratelui său mai mic. Nicolae I, reprezentant al dinastiei Romanov, devine împărat al Rusiei pe 1 decembrie 1825. Este încoronat pe 3 septembrie 1826. Naţionalist convins, acesta îşi menţine domnia, care va dura 29 de ani, sub semnul autocraţiei conservatoare.

Algeria devine franceză


Pe 14 iunie 1830, un corp expediţionar debarcă la Sidi-Ferruch, în Algeria. Conducătorul Algerului, „vinovat” de a-l fi insultat pe consulul Franţei cu trei ani în urmă, nu poate rezista mult timp. Algerul este ocupat pe 5 iulie. După înfrângerea celor din tabăra lui Abd el-Kader, ocupaţia militară cedează locul colonizării Algeriei, care devine franceză timp de mai bine de un secol.

 

Cele trei glorioase

Anul 1830. Supranumită „Cele Trei Glorioase”, Revoluţia din 1830 izbucneşte pe 27 iulie şi durează trei zile. Nemulţumit de politica lui Carol al X-lea, poporul parizian iese în stradă şi înfruntă forţele mareşalului Marmont. Mii de răsculaţi şi soldaţi cad sub ploaia de gloanţe. În timp ce familia regală este izgonită, deputaţii liberali păstrează monarhia, însă impun un model nou. Ludovic-Filip de Orleans este proclamat rege al francezilor. Este sfârşitul Restauraţiei şi începutul Monarhiei din iulie.

Libertatea conducând poporul, Eugene Delacroix, 1830.

 

Revoluţia din 1848

Anul 1848. Ludovic-Filip este pe tron din 1830. Timp de 18 ani, regele Franţei instaurează un regim parlamentar şi favorizează o adevărată dezvoltare economică a ţării. Totuşi, acesta îşi atrage ostilitatea ţăranilor, a muncitorilor şi a republicanilor. După mai multe răscoale, regele abdică pe 24 februarie 1848. Deputaţii republicani proclamă o a Doua Republică, provizorie. Ludovic-Napoleon Bonaparte este ales preşedintele celei de-a Doua Republici pe 11 decembrie.

 

Abolirea sclavagismului

Anul 1848. În timp ce Republica şi idealurile sale se bucură de susţinere, criticile virulente ale filosofilor iluminişti cu privire la sclavagism sunt din nou de actualitate. În virtutea decretului din 4 martie, Victor Schoelcher, jurnalist şi om politic, este ales preşedinte al comisiei de abolire a sclavagismului, primind misiunea de a pregăti emanciparea. Al doilea decret de abolire este parafat de guvernul provizoriu al celei de-a Doua Republici pe 27 aprilie 1848.

.

Lovitura de stat a lui Ludovic-Napoleon Bonaparte

În iulie 1851, se naşte un conflict între Ludovic-Napoleon Bonaparte şi parlamentarii care refuză să-l vadă candidând la un nou mandat prezidenţial. Criza ia amploare.
Pe 2 decembrie, preşedintele întră în acţiune. Acesta restabileşte votul universal şi proclamă dizolvarea Adunării legislative. Deputaţii votează în van revocarea sa. Ludovic-Napoleon Bonaparte ordonă o consultare naţională prin vot universal, care ia forma unui plebiscit ce-i permite să restaureze Imperiul. „Prinţul-preşedinte” devine împăratul Napoleon al lll-lea.

Napoleon al lll-lea, în timpul nopţii în care are loc lovitura de stat din 1851

Începuturile Războiului din Crimeea

Octombrie 1853. Războiul din Crimeea opune Rusia unei coaliţii formate în special din Franţa, Regatul Unit şi un Imperiu Otoman puternic afectat. Forţele franceze şi cele britanice au intervenit în principal pentru că se temeau că echilibrul puterilor în Europa este tulburat. Acest război se încheie cu victoria coaliţiei şi cu tratatul de la Paris, parafat pe 30 martie 1856, care instaurează neutralitatea în Marea Neagră.

Războiul de secesiune

Anul 1861. Războiul de Secesiune opune statele protecţioniste din Nord-Estul Statelor Unite celor unsprezece state din Sud, sclavagiste şi partizane ale liberului schimb economic. Abraham Lincoln se află în fruntea statelor din Nord, iar Jefferson Davis conduce forţele „confederate”. În timpul luptelor fratricide, peste 600 000 de soldaţi din cele două tabere îşi pierd viaţa. Războiul ia sfârşit pe 9 aprilie 1865, cu victoria nordiştilor şi abolirea sclavagismului.

Franţa declară război Prusiei

În iulie 1870, când Bismarck anunţă candidatura unui prinţ prusac la tronul Spaniei, echilibrul forţelor în Europa este bulversat. Franţa lui Napoleon al lll-lea declară război Prusiei, în ciuda unei pregătiri precare a forţelor sale armate. În conflict intră 900 000 de soldaţi francezi, care luptă împotriva a aproximativ 1 200 000 de soldaţi germani şi prusaci. Majoritatea confruntărilor din luna august se încheie cu eşecul francezilor.

Înfrângerea de la Sedan

La 29 august 1870, armata lui Mac Mahon, numărând 120 000 de oameni, trebuie să se retragă în Sedan. Două zile mai târziu, 240 000 de soldaţi din Armatele a lll-a şi a IV-a germane se poziţionează pe înălţimile care domină diviziile franceze. Pe 1 septembrie, începe o bătălie inegală. Foarte repede, francezii sunt depăşiţi de situaţie. Capturat, Napoleon al lll-lea este constrâns să capituleze; actul renunţării este semnat în ziua următoare, la castelul Bellevue. Franţa pierde Alsacia şi Lorena, iar împăratul este internat în apropiere de Kassel. La Paris, pe 4 septembrie este instaurată Republica.

Predarea lui Napoleon al lll-lea în urma dezastrului de la Sedan.

Epoca Meiji

Anul 1867. Meiji este numele postum al lui Mutsuhito, împărat al Japoniei din 1867 până în 1912. Din capitala Edo, devenită Tokyo, acesta se hotărăşte să dezvolte ţara inspirându-se după modele occidentale. Pe 11 februarie 1889, Constituţia niponă transformă monarhia absolută în monarhie constituţională. Epoca lui Meiji este considerată Secolul Luminilor japonez.

Comuna din Paris

Anul 1871. După un asediu interminabil, care a dus la înfometarea parizienilor şi a durat până în ianuarie, cartierele populare ale capitalei ostile Republicii monarhiste, în frunte cu Adolphe Thiers, se revoltă. Deşi insurecţia Comunei din Paris este reprimată cu violenţă, tot pune mâna pe putere. Pe 21 mai, conducerea de la Versailles îi ia cu asalt pe federaţi, împingându-i înspre baricade: aceasta este „săptămâna însângerată”. Aproximativ 20 000 de parizieni sunt ucişi. Mai bine de 10 000 sunt arestaţi, judecaţi şi deportaţi.

Legile Ferry

Anii 1881-1882. Numit în fruntea Ministerului Educaţiei Publice şi al Artelor Frumoase, apoi la preşedinţia Consiliului în 1880, Jules Ferry impune o serie de legi importante în domeniul educaţiei, o acţiune fundamentală din timpul celei de-a Treia Republici. Legea din 16 iunie 1881 stabileşte gratuitatea absolută pentru învăţământul primar. În iulie, intră în vigoare certificatul pentru studii primare. Pe 29 martie 1882, un nou text stipulează că „învăţământul primar este obligatoriu pentru toţi copiii de ambele sexe, în vârstă de la 6 ani împliniţi până la 13 ani împliniţi”.

Caricatură a lui Jules Ferry.

Scandalul Panama

Anul 1892. Ferdinand de Lesseps subestimează valoarea necesară investiţiilor pentru lucrările de excavare a Canalului Panama, care urma să permită stabilirea unei legături între America de Sud, Oceanul Atlantic şi Oceanul Pacific. Acesta obţine de la guvernul francez autorizaţia de emitere a unui împrumut care, cu toate acestea, se dovedeşte a fi insuficient pentru a acoperi pasivele operaţiunii. Scandalul izbucneşte în momentul în care se află că mai mulţi miniştri şi deputaţi au fost corupţi de Ferdinand de Lesseps. Într-un fel, acesta şi-ar fi „uns” legea. Aceşti „şacali” au fost constrânşi să demisioneze. Împrumutul a ruinat zeci de milioane de deponenţi.

Afacerea Dreyfus

Suntem în 1804. Condamnat ca spion pentru Germania, căpitanul Dreyfus este aruncat în închisoare. Opinia publică, animată de un spirit răzbunător şi, într-o oarecare măsură, antisemit, nu se arată indignată de un proces prea grăbit. Patru ani mai târziu, în 1898, Émile Zola publică, în ziarul I’Aurore, sub titlul J’accuse (Acuz) o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Republicii. Afacerea devine un scandal de stat. În curând, colonelul Henry mărturiseşte „fabricarea” unui fals, care îl învinovăţea pe Dreyfus. Condamnat pentru a doua oară, în 1899, Dreyfus este, în final, graţiat de preşedintele Émile Loubet. Însă abia după procesul din 1906 căpitanul este definitiv reabilitat.

Informații suplimentare puteți găsi și aici.

Alte articole care v-ar putea interesa aici.

Zapping prin cultura generală, Editura Rao, Isabelle Fougère