Cele 10 stiluri decorative fundamentale din istorie

0
331
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Un stil venit din afară

Primul dintre cele 10 stiluri decorative fundamentale din istorie este stilul Ludovic al XIII-lea. De la sfârşitul secolului al XVI-lea şi până la venirea lui Ludovic al XlV-lea, modelele hispano-flamande şi italiene îşi împart preferinţele decoratorilor şi comanditarilor acestora, prinţi, nobili şi mari burghezi. Pereţii sunt fie acoperiţi cu ample cartuşe pictate şi încadrate de stucaturi aurite, fie de tapiserii sau de piei gofrate, pictate şi aurite. Piesele de mobilier din lemn de abanos – comode, cufere, birouri -, adesea importate din Flandra sau Germania, cu frunze sculptate în basorelief, sunt ornate cu cariatide sau cu baluştri.

Apariția stilului Boulle

Odată cu stilul Ludovic al XIV-lea, piesele de mobilier devin elemente de decor. Patului i se acordă o importanţă primordială, mai ales prin realizarea patului „model ducesă”, cu lemnul ascuns sub stofe somptuoase, înfrumuseţat de incrustaţiile cu solzi de ţestoasă, cupru şi staniu, biroul rămâne piesa de bază a lui André-Charles Boulle, cunoscut, de asemenea, şi ca inventator al comodei cu sertare (către 1690).

Birou conceput de André-Charles Boulle (către 1675-1680)

 

Grație şi eleganță

Regenţa

Stil de tranziţie între stilurile Ludovic al XlV-lea şi Ludovic al XV-lea, acest stil este caracterizat prin mlădierea liniilor şi a aspectului solemn al pieselor de mobilier fabricate până atunci, dar şi printr-o foarte distinctă tendinţă către dezinvoltură şi eleganţa, materializate în linii curbate.

Exotism și linii curbe

Rocaille, rococo sau Pompadour, stilul Ludovic al XV-lea abandonează cultul pentru clasic și antic. Cochilia, asimetria, frunza de acantă, frunzele întrețesute, păsările, buchetele, fructele, toate atributele iubirii devin motive privilegiate. Acestea sunt extravagante, răsucite, inspirate din anumite cochilii. Chinezăriile – mandarinii, macacii, pescarii, peisajele, statuile cu personaje – sunt din ce în ce mai frecvente.

„După moda greacă”

Stilul „Ludovic al XVI-lea”. Linia curbă cedează locul liniei drepte. Pictate cu tonuri proaspete şi mărginite de muluri uşoare, lambriurile îmbracă majoritatea pereţilor, iar camerele personale sunt tapisate cu ţesături indiene imprimate în culori, cu „hârtie albastră” din Anglia sau cu hârtii pictate cu teme „antice”. Piesele de mobilier se cuminţesc, trecând de la curbiliniu la rectilimu, în căutarea eleganţei şi a echilibrului perfect. Apar modele noi: scrinuri cu sertare „după moda englezească”, măsuţe pentru servit desertul, console şi măsuţe în formă de semilună.

Revenirea la grație

Sobru şi elegant, stilul Directoire (Directorat) suferă influenţe englezeşti şi se inspiră din arta antică. Liniile sunt drepte şi mulurile rare. Lemnul de culoare deschisă este învelit în foiţă de aur, lemnul de acaju se foloseşte frecvent, iar formele pătrăţoase sunt la modă.

Pretenţios şi solemn

Mobilierul în stilul Empire (Imperiu) este impunător şi de o mare bogăţie. Ca şi stilul Directoire, stilul Empire comporta influenţe din arta antică, dar devine mai greoi. Foarte fecund, sub impulsul comenzilor oficiale, stilul Empire este caracterizat de liniile drepte, compoziţia geometrică şi simetriile. Stilul impune motive precum sfinxul, grifonii, săbii, coroane de lauri, coifuri, victorii înaripate etc.

Alegerea trecutului

Stilul Ludovic-Filip. Întrucât toate creaţiile trecutului servesc drept puncte de referinţă, pastişa ori stilul eclectic predomină acest stil. Stilul neogotic, urmat de cel „renascentist” domină, succedate mai apoi de stilul Ludovic al XV-lea, atât în ceea ce priveşte piesele de mobilier, cât şi orfevreria, ceramica, bijuteriile, chiar şi articolele vestimentare. Mesele, bufetele formate din două corpuri se măresc. Doar şifonierul, care începe să fie înlocuit de comoda cu trei sertare şi cu picioare joase, îşi păstrează forma clasică. Pentru fotolii, scaune ori canapele se preferă liniile curbe.

Curbele din natură

„Stilul modern” sau Art Nouveau cristalizează, în Europa, revolta artiştilor împotriva recurgerii la stilurile antice şi le descătuşează imaginaţia pornită în căutarea unei bogăţii decorative, ale cărei linii curbe, inspirate din natură, sunt caracteristica principală. În timp ce motivele florale sunt reproduse la infinit, iar imaginea femeii – virtuoasă şi malefică deopotrivă -, este atât exaltată, cât şi banalizată, ca un simplu motiv decorativ, arhitectura este martora unor noi tendinţe – folosirea fierului, a sticlei şi a ceramicii. Arhitectul francez Hector Guimard se remarcă prin numărul mare de faţade din fontă prelucrate cu libertate: materia pare surprinsă în plină metamorfoză. Virtuozitatea unor maeştri sticlari – Alfons Mucha, Émile Gallé, René Lalique, Louis Comfort Tiffany – şi a unor pictori şi decoratori ca Alfons Mucha nu este egalată decât de inventivitatea lor.

Vas din sticlă şi ceramică executat pentru Expoziţia universală din Paris, de la 1900 de către Émile Gallé.

Arta anilor nebuni

Aşa cum „Anii nebuni” se succed aşa-numitei „la Belle Epoque” (Epoca frumoasă), Art Déco succede „stilului modern”. În ajunul Primului Război Mondial, francezii trăiesc iluzia unei glorii regăsite şi a unei păci universale. Marea burghezie aderă atunci la un stil de viaţă strălucitor, care prelungeşte spiritul hedonist specific secolului XX. Pe lângă devotamentul faţă de o tradiţie de eleganţă, înclinaţia pentru culorile luminoase şi interpretarea geometrică a formelor naturii caracterizează acest stil nou, care îi inspiră pe creatorii precum Émile Jacques Ruhlmann sau René Lalique.

 

Informații suplimentare puteți găsi și aici.

Alte articole care v-ar putea interesa aici.

Zapping prin cultura generală, Editura Rao, Isabelle Fougère