Cele 10 minuni ale artei romanice

0
116

„Cea mai frumoasă ruină a Franței”

Prima dintre cele 10 minuni ale artei romanice – Abația de la Jumièges, astăzi în ruină, a fost fondată de Sfântul Philibert în regiunea Rouen, în albia unui vechi meandru de-al Senei. Faţada vestică, încă în picioare, este flancată de două turnuri înalte de 46 de metri şi naosul său este ridicat pe trei niveluri. Pătruns de farmecul acestui vestigiu din calcar alb, încadrat de un parc vast cu arbori centenari, Victor Hugo a numit Abaţia Jumièges „cea mai frumoasă ruină din Franţa”.

Frumoasa dispărută

Machetă a Abaţiei de la Cluny.


Abația de la Cluny, mare leagăn spiritual, intelectual şi artistic al ordinului benedictin, ocupă un loc fundamental în istoria monastică. Arhitectura sa, precum şi sculptura monumentală romanică fac din acest loc cel mai mare edificiu creştin de până la construirea Bazilicii Sfântul Petru, din Roma.

Timpanul de la Conques

Sainte-Foy de Conques- bun exemplu de biserică pentru pelerinaj. Severitatea aparentă a pereţilor este anulată de bogăţia basoreliefurilor de pe timpanul marelui portal. Ornat cu o scenă a Judecăţii de Apoi, având o compoziţie cu multe personaje, policromă la origine, această bijuterie a sculpturii ornamentale romanice cuprinde mai bine de o sută de chipuri, îngeri, demoni, oameni şi monştri, pe cât de incitanţi, pe atât de mistici.

Se înclină în Pisa


Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Pisa se înalţă aproape de celebrul turn înclinat, care, de fapt, este clopotniţa catedralei. De influenţă bizantină şi lombardă, edificiul este un exemplu grăitor pentru stilul romanic din Pisa, care s-a dezvoltat în Toscana şi în Sardinia. Partea superioară a faţadei din marmură albă este acoperită de galerii suprapuse, având mici arcade. în interior, planul în formă de cruce latină se împarte în cinci naosuri, cu arcade semicirculare şi coloane în stil corintic, ce încheie o absidă impunătoare. Construcţia turnului înclinat, înalt de 54 de metri, este ulterioară, din 1147.

Timpanul de la Conques

Sainte-Foy de Conques- bun exemplu de biserică pentru pelerinaj. Severitatea aparentă a pereţilor este anulată de bogăţia basoreliefurilor de pe timpanul marelui portal. Ornat cu o scenă a Judecăţii de Apoi, având o compoziţie cu multe personaje, policromă la origine, această bijuterie a sculpturii ornamentale romanice cuprinde mai bine de o sută de chipuri, îngeri, demoni, oameni şi monştri, pe cât de incitanţi, pe atât de mistici.

Tapiseria era o broderie

Tapiseria de la Bayeux, capodoperă minuţios brodată din fire de lână policrome, relatează episodul cuceririi Angliei de către normanzi, în frunte cu William Cuceritorul. Spre deosebire de tradiţie, care pretinde că aceasta a fost brodată de regina Matilda, soţia lui William, cel mai probabil că tapiseria a fost comandată unui atelier de maici, pentru a răspândi gloria cuceritorului printre supuşii săi. Un veritabil tablou epic, în 58 de cadre, cu 626 de personaje, etalate pe o lungime de 68,30 de metri…

Calea către Santiago de Compostella

Santiago de Compostella, din Galicia spaniolă, unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj, şi-a păstrat aproape intact aspectul romanic: corul, încheiat cu o absidă, este înconjurat de un ambulator și de capele radiante. Deşi edificiul în sine este boltit, faţada sudică a transeptului adăposteşte un dublu portal sculptat, Poarta Aurarilor, care ilustrează cu măiestrie ispitirea lui Hristos.

Nestemata Pugliei

Catedrala din Trani.
În Italia meridională, arhitectura romanică s-a inspirat din stilul normand. Cu transeptul său foarte înălţat, care include partea exterioară a absidei, catedrala din Trani, în Puglia, este un exemplu desăvârşit de astfel de arhitectură. Dedicată Sfântului grec Nlcola Pelerinul, situată pe malul mării și construită din tuful vulcanic alb ce se păşeşte în zonă, catedrala păstrează o Inimoasă uşă din bronz, capodoperă a artei romanice.

Capodopera artei romanice


În Burgundia, la Sainte-Marie-Madeleine din Vezelay, Sfântul Bernard a predicat, în 1164, în favoarea celei de-a doua Cruciade. Bazilica are un pronaos, construcţie tipic romanică, un fel de anticameră la intrarea în biserică pentru a permite formarea procesiunilor. Acesta se deschide către un naos înălţat pe două etaje, acoperit de arcade ce se prelungesc cu trei portaluri, ale căror timpane sunt sculptate.

Manuscrisele de la Cîteaux

Abatia din Cîteaux, fondată de Robert de Molesme, a dat numele său ordinului monahal cistercian. încă activă ca mănăstire de călugări, abaţia a suferit de-a lungul secolelor numeroase transformări şi distrugeri, păstrând astfel prea puţine dintre vestigiile sale romanice. Unele dintre manuscrisele sale, de o calitate şi de un interes excepţional, au fost totuşi salvate şi sunt păstrate în biblioteca municipală din Dijon.

Iar în mijloc o abaţie

Abatia din Senanque se înalţă în mijlocul unui câmp de lavandă, în Provenţa. Locuit şi azi de călugări, acest ansamblu monahal cistercian, datând din a doua jumătate a secolului al Xll-lea, îşi păstrează neschimbată frumuseţea. Printre vestigiile cele mai impunătoare, dormitorul călugărilor, lung de 30 de metri, are deasupra o arcada în formă de leagăn deschis, iar marea absidă a bisencll este încadrată de două abside de dunensii ml mai reduse, mici capele tipic romanic e Sanctuarul este înadins lipsit de orie sculptură pentru a nu tulbura rugăciunile călugărilor.

Informații suplimentare puteți găsi și aici.

Zapping prin cultura generală, Editura Rao, Isabelle Fougère