Cele 10 minuni ale arhitecturii clasice şi baroce

0
204

Reversul grandorii

Prima dintre cele 10 minuni ale arhitecturii clasice şi baroce – Castelul Vaux- le – Vicomte s-a născut din dorinţa nebunească a lui Nicolas Fouquet, inspectorul Finanţelor Regale în timpul domniei lui Ludovic al XlV-lea, de a construi cel mai frumos palat. Acesta face apel la artiştii care lucraseră deja pentru rege la Vincennes şi care urmau să proiecteze Palatul Versailles: peisagistul Le Nôtre, arhitectul Le Vau şi pictorul Le Brun.

Pentru găzduirea petrecerilor somptuoase – la care se ştie că au participat şi Molière, şi La Fontaine a fost amenajat un mare salon oval, cu două etaje.

Însă, în 1661, după ce s-a finalizat construcţia edificiului, Regele Soare, gelos pe fastul etalat de acest castel şi rănit în orgoliul său, a dat ordin ca Fouquet să fie încarcerat, sub pretextul deturnării de fonduri publice.

Capodopera lui Bernini

Sfântul Petru din Roma. Între 1624 şi 1633, Gian Lorenzo Bernini, artist renumit din perioada barocului italian, ridicase deja, în interiorul bazilicii, un amplu baldachin, ale cărui coloane din bronz aveau 29 de metri înălţime. Câţiva ani mai târziu, acesta desenează planul marii esplanade eliptice din exterior. Împrejmuind obeliscul, esplanada este încadrată de două colonade lungi, asemenea unor braţe protectoare, care duc spre intrarea monumentală a sanctuarului.

Scena absolutismului

Versailles găzduieşte Curtea regală între 1682 şi 1789. Palatul a fost conceput de către Ludovic al XlV-lea pentru a scoate nobilimea din Paris, oraşul care îl făcuse să se-nfioare în timpul Frondei, cu scopul de a o îndepărta de influenţa oricărei revolte împotriva autorităţii regale, amăgind-o cu tot soiul de divertismente şi petreceri.

Desenat de arhitecţii Le Vau şi Mansart şi decorat de Le Brun, palatul devine o scenă a absolutismului, în timpul celor 38 de ani cât durează construcţia, Versailles adună laolaltă peste 36 000 de muncitori şi 6000 de cai.

Mlaştinile sunt asanate, un canal mare este excavat şi o reţea imensă de distribuţie a apei este realizată pentru fântânile instalate. Pentru a putea găzdui miile de curtezani şi personalul, pavilionul lui Ludovic al Xlll-lea este mărit progresiv. Faţade impunătoare, ridicate pe trei niveluri, dau către grădinile împodobite cu statui şi fântâni arteziene fastuoase. Ulterior, în apropierea apartamentelor regelui Mansart instalează Galeria Oglinzilor, alcătuită din 400 de oglinzi şi 17 ferestre.

Luvrul lui Ludovic al XIV-lea

Luvrul este emblema puterii regale la Paris. În momentul în care se demarează lucrările titanice la Palatul Versailles, ministrul Colbert iniţiază, în paralel, ample lucrări de renovare la Luvru. Astfel, arhitectul Claude Perrault desenează o faţadă nouă, orientală, împodobită cu un şir de 28 de coloane corintice, grupate câte două, deasupra cărora se află un zid scund. Echilibrul şi moderaţia acestei structuri fac din ea una dintre capodoperele clasicismului.

Clopotele Londrei

Catedrala Sfântul Paul, capodopera arhitectului englez Christopher Wren, înlocuieşte un vechi sanctuar, distrus de un incendiu. Construirea a început în 1669 şi a durat 35 de ani. Edificiul, acoperit de un dom inspirat de cel al lui Michelangelo, de la Sfântul Petru din Roma, şi de Domul Invalizilor, ridicat la Paris de Mansart, îmbina în mod subtil stilurile clasic şi baroc. Pe aripa de vest, arhitectul a adăugat două turnuri, ce adăpostesc clopotele, „Great Paul” şi „Great Tom”, care sună la oră fixă.

„Acest palat micuţ din marmură roşie şi din porfir”

Construit pentru a oferi cuplului regal un loc de destindere, nu foarte departe de Palatul Versailles, Marele Trianon i-a fost comandat de către Ludovic al Xlll-lea lui Jules Hardouin-Mansart. Regele se îngrijeşte personal de construcţie, pe care şi-o doreşte armonioasă şi elegantă. De inspiraţie italiană, mai puţin solemn şi mai vesel decât Palatul Versailles, edificiul se întinde pe un singur nivel, cu un acoperiş plat, mărginit de un lung şir de baluştri.
Pe 22 ianuarie 1688, Ludovic al Xlll-lea serveşte, pentru prima oară, cina aici, după care acest loc devine reşedinţa privată a sa şi a doamnei de Maintenon.

Versailles-ul austriac

Până să devină reşedinţa de vară a dinastiei de Habsburg, Palatul Schonbrunn, din Viena, era un pavilion de vânătoare.
Palatul este reconstruit după ce este distrus de turci, în 1683. Împăratul Leopold îi încredinţează arhitectului Johann Bernhard Fischer von Erlach sarcina de a întocmi planurile. Palatul constituie unul dintre ansamblurile baroce cel mai bine păstrate din Europa. Grădini cu chioşcuri, livezi de portocali, saloane ample cu decoraţiuni bogate: Versailles-ul austriac ridică în slăvi dominaţia imperială, ajunsă la apogeu.

Reşedinţa lui Churchill

Conacul de țară de la Blenheim este construit de Coroana britanică pentru a-l recompensa pe John Churchill, duce de Malbourough, pentru victoriile repurtate asupra francezilor în timpul Războiului de Succesiune cu Spania. Realizat de arhitectul John Vanbrugh într-un stil baroc englezesc, Blenheim este clădit spre a fi admirat de la distanţă, asemenea unei citadele eroice. Este construit după un plan simplu, rectangular şi impunător, decorat cu numeroşi pilaştri şi flancat de turnuri joase, pe care se află locuri de unde poate fi admirat peisajul.

O piaţă pentru Ludovic al XV-lea

Piaţa Stanislas, din Nancy,a fost construită de către Stanislas Leszczynski, fostul rege al Poloniei, devenit duce de Lorena în 1737, în cinstea ginerelui său, Ludovic al XV-lea. Destinat să reunească sediile serviciilor administrative şi să găzduiască sărbătorile populare, aceasta este prima piaţă regală din Franţa. Arhitectul Emmanuel Héré este cel care a proiectat-o: înconjurată de pavilioane de influenţă clasică, cu faţade şi etaje armonioase, piaţa se remarcă prin porţile monumentale din fier forjat, ornate cu frunze de aur.

„Marilor oameni al patriei, recunoştinţă!”

Panthéonul („dedicat tuturor zeilor”) este construit pentru a înlocui biserica abației Sfânta Genoveva, ca urmare a unui jurământ făcut de Ludovic al XV-lea. Lucrarea novatoare a lui Soufflot este terminată în timpul Revoluţiei franceze, în jurul anului 1790, când devine un templu laic şi republican, ce găzduieşte sicriele figurilor marcante ale istoriei naţionale. Construit pe un plan în forma unei cruci greceşti, edificiul este acoperit de un dom înalt de 83 de metri, înconjurat de 32 de coloane. Faţada clasică se deschide către un peristil cu coloane corintice, care susţin un fronton ale cărui sculpturi sunt realizate de David d’Angers.

Informații suplimentare puteți găsi și aici.

Alte articole care v-ar putea interesa aici.

Zapping prin cultura generală, Editura Rao, Isabelle Fougère