Cele 10 mari mitologii

Creuzetul miturilor

Prima dintre cele 10 mari mitologii este cea din Mesopotamia. Trei divinităţi au traversat Antichitatea: Anu, zeu al cerului, Enlil, zeu al uscatului, şi Ea, himeră cu corp de capră şi coadă de peşte, care stăpânea peste ape. Aidoma celorlalţi zei şi zeiţe care le stăteau alături, aceste divinităţi aveau şi trăsături umane, fiind măcinaţi de pasiuni lumeşti. Mitologia mesopotamiană stă la baza celorlalte mitologii ale lumii mediteraneene şi cuprinde mituri universale despre potop sau paradisul terestru. Începuturile acesteia pot fi urmărite înapoi în timp, la fel ca Epopeea lui Ghilgameş, în care acest rege pleacă în căutarea nemuririi, până în anul 2100 î.Hr.

Jumătate om, jumătate animal

A doua dintre cele 10 mari mitologii este cea din Egipt. Mitologia guverna viaţa de zi cu zi în Egiptul Antic. Aceasta avea un panteon cuprinzător, complex şi ierarhizat, care acorda importanţă formelor animale. Astfel, Hathor, zeiţa iubirii, are corp de vacă, Bastet are cap de pisică, Sekhmet, de leoaică şi Anubis, de șacal. Existenţa acestor zei, adesea asociaţi în grupuri de câte trei, stătea la baza familiei umane şi simboliza ciclul vieţii.

Shiva dansând.

Bazele hinduismului

Mitologia indiană își are obârşiile, pe de-o parte, în Vede (antice imnuri sacre compuse în onoarea zeilor ce reprezintă elementele naturii), iar, pe de alta, în textele celor două epopei Ramayana şi Mahabharata. Prima epopee relatează viaţa regelui Rama, încarnare a zeului Vishnu; cea de-a doua reprezintă o vastă operă literară universală, consacrată zeului Krishna, avatar al zeului Vishnu, înfăţişat cu braţe multiple, care, împreună cu Shiva şi Brahma, stau în fruntea panteonului hindus.

Domnia lui Zarathustra

Mitologia persană are aceleaşi origini ca şi textele vedice indiene, dar a căpătat caracter monoteist în urma reformei întreprinse de către profetul semilegendar Zarathustra între secolele al XVII-lea şi al XVI-lea î.Hr. El a devenit părintele zoroastrismului, doctrină caracterizată prin tema învierii şi a vieţii după moarte. La început, perşii şi-au construit doctrinele religioase în jurul dualităţii dintre Ahura Mazda, simbolizând Binele, şi Angra Mainyu, simbolizând întunericul şi Răul.
Mitologia lor se regăseşte în textele cărţii sacre Avesta (1400-1200 î.Hr.). O serie de zei binefăcători, ca de exemplu Mithra, zeul luminii, sau Verethragna, zeul victoriei, completează acest panteon.

Ordinea și haosul

Pentru popoarele nordice antice, două lumi se ciocnesc în haosul original: în nord, Niflheim, tărâmul frigului, întunericului şi umezelii, şi, în sud, Muspelheim, tărâmul torid, secetos şi însorit al flăcărilor, întâlnirea lor generează picăturile de apă, care dau viaţă atât hibridului Ymir (strămoşul giganţilor, piticilor şi elfilor şi întruchipare a haosului), cât şi zeilor, în fruntea cărora se află Odin, personificare a ordinii.

Moştenirea romană


Celții
Din moment ce ne-au parvenit foarte puţine izvoare scrise despre mitologia celtică, se poate presupune că druizii au preferat transmiterea orală a învăţăturilor.

Tradiţia popoarelor britanice, mai bogată decât cea a galilor, a fost transmisă de druizi până în secolul al Vl-lea.

Legendele cele mai cunoscute sunt epopeele galeze (saga) despre fenieni, ciclul Ulsterului, istoiisirea galeză despre Mabinogion sau chiar ciclul povestirilor arturiene.
Multă vreme, celţii le-au atribuit zeilor lor, Taranis, zeu al soarelui, al războiului şi al tunetului, Esus, zeu protector al călătorilor şi comercianţilor, şi Toutatis, zeu al cerului, calităţi împrumutate din lumea divinităţilor greco-romane. în Irlanda, divinităţile alcătuiesc poporul zeiţei Dana. Lug este zeul primordial, care stăpâneşte toate artele şi tehnicile, şi Dagda, zeul druid, războinic şi seducător, este stăpânul eternităţii şi al elementelor.

Echilibrul forţelor


Principalele mituri japoneze îşi au obârşia în religia şintoistă şi sunt menţionate în Kojiki, cea mai mare culegere de mituri şi legende din această ţară, care datează din anul 712. În tradiţia şintoistă, nimic nu poate exista fără comuniunea armonioasă şi perfectă dintre toate lucrurile şi fiinţele de pe pământ (roci, animale, arbori, oameni şi anotimpuri), fiecare fiind asociată unei divinităţi sau kami.

Un dualism cosmologic


China
Transmisă pe care orală timp de aproape 1 500 de ani (din anul 2000 până în anul 500 î.Hr.), îmbogăţită de către Lao-Tzu, fondatorul taoismului, în secolul al V-lea î.Hr., mitologia chineză s-a format prin interpunerea mai multor culturi şi credinţe.

Unele dintre mituri au fost consemnate în timpul dinastiei Han, în secolul al IV-lea î.Hr., în lucrarea Cartea Munţilor şi a Mărilor.

Aici se împletesc mai multe versiuni despre crearea omului: textele fac referire la geneza omului ca o gestaţie a forţelor opuse şi complementare Ying şi Yang; există însă şi trimiteri la modelarea omului din lut galben de către zeiţa Nuwa. Tot în această lucrare se spune că lumea s-ar fi născut în urma morţii gigantului Pangu, al cărui sânge va fi format cele două fluvii mari din China, Galben (Huanhe) şi Albastru (Yangtze, cunoscut şi sub numele Chang Jiang). Anumite creaturi mitice, cum ar fi dragonul sau pasărea phoenix, fac şi ele obiectul acestor credinţe religioase.


Pangu, creatorul lumii, ţine în mâinile sale simbolul echilibrului dintre Ying şi Yang.

Zeii și spiritele

Statuetă magică, confecţionată din cuie.

O multitudine de credinţe şi mituri s-au născut în Africa şi în Oceania. Acestea au în comun animismul, adică credinţa că în toate lucrurile sălăşluiesc spirite, şi existenţa zeităţilor supreme – Amma la dogoni, Eshu în etnia yoruba, Tane şi Tangoroa în insulele polineziene. Acestea nu sunt caracterizate prin elaborarea unor mituri ale creaţiei, ci prin legendele şi credinţele asociate tuturor aspectelor naturii şi vieţii.

Un spirit trecător prin lume

Distrusă în mare parte de conchistadorii spanioli, religia şi mitologia aztecă sunt cunoscute mai ales datorită povestirilor ulterioare despre acea perioadă. Panteonul zeilor este eterogen: Quetzacoatl, „şarpele cu pene”, este un rege-preot divin; Uitzilopochtli, zeul războiului, este un zeu tribal al aztecilor primitivi. La populaţia maya, zeii sunt consideraţi buni sau răi, în funcţie de faptele lor. La incaşi, Viracocha este fiinţa supremă, ce le domină pe toate celelalte. Toate aceste mitologii au un punct comun: fiecare fiinţă, fiecare animal, fiecare lucru este „un spirit trecător prin lume”, legat de un creator suprem.

Informații suplimentare puteți găsi și aici.

Zapping prin cultura generală, Editura Rao, Isabelle Fougère