Cele 10 elemente componente ale sistemului solar

Steaua cea mai apropiată

Cele 10 elemente componente ale sistemului solar
Primul din cele 10 elemente componente ale sistemului solar – Soarele, pe numele său ştiinţific SOL, este cel care dă numele sistemului nostru solar. Este situat la aproximativ 150 de milioane de kilometri de Terra şi energia sa provine din reacţiile de fuziune nucleară care transformă, în interiorul nucleului său, hidrogenul în heliu. Această fuziune produce o lumină care se propagă în spaţiu graţie fotonilor, particule elementare ce se deplasează în vidul interstelar cu viteza luminii. Pământul şi alte şapte planete gravitează în jurul acestei stele, la fel ca asteroizii, cometele şi praful stelar.

În jurul soarelui

Cele 10 elemente componente ale sistemului solar
Al doilea din cele 10 elemente componente ale sistemului solar îl reprezintă planetele.
În număr de opt, printre care şi Pământul, gravitează pe orbită în jurul Soarelui. Printre acestea se remarcă Venus, cu straturile sale multiple de nori şi furtunile violente; Marte, unde oamenii au visat îndelung la existenţa formelor de viaţă extraterestre şi unde s-au descoperit urme de apă; şi Saturn, a doua cea mai mare planetă a Sistemului solar după Jupiter, ale cărei inele sunt formate din gheaţă şi praf.

În jurul planetelor


Al treilea din cele 10 elemente componente ale sistemului solar îl reprezintă sateliții naturali. Unii dintre aceşti aştri, care gravitează pe orbită în jurul planetelor, s-au format în acelaşi timp cu acestea, fiind captaţi în câmpul lor gravitaţional mai mare. În alte cazuri, sateliţii au apărut în urma coliziunii dintre o planetă şi un asteroid. Marte, Jupiter, Saturn, Uranus sau Pluto: toate aceste planete au sateliţi, unele chiar cu zecile. Luna este singurul satelit natural al Pământului, care, la rândul lui, ar putea fi considerat unul dintre sateliții naturali ai Soarelui.

În jurul Pământului

Cele 10 elemente componente ale sistemului solar
Al patrulea din cele 10 elemente componente ale sistemului solar îl reprezintă Luna. După Soare, Luna este astrul cel mai luminos al sistemului solar. Cu o rază de 1 738 de kilometri. Luna este cel de-al cincilea satelit ca mărime. Situat la o distanţă de aproximativ 384 400 de kilometri de Pământ, Luna descrie, de jur împrejurul acestuia, o orbită eliptică. Deoarece nu emite lumina proprie, Luna nu este vizibila decât atunci când este luminată de Soare. Solul de pe Lună, pe care omul a păşit pentru prima dată în 1969, este acoperit de praf, roci şi cratere.

Miliarde de asteroizi

Cele 10 elemente componente ale sistemului solar
Al cincilea din cele 10 elemente componente ale sistemului solar – asteroizii, aceste mici corpuri pietroase sau metalice, de formă neregulată, gravitează în jurul Soarelui. Aceştia se întâlnesc, cu precădere, între orbita lui Marte şi cea a lui Jupiter. În 1801, la Palermo, s-a descoperit primul asteroid cunoscut, numit Ceres, reclasificat ulterior ca planetă pitică; de atunci au fost numiţi peste 140 000 de asteroizi şi, în fiecare an, se descoperă alţii. După spusele astronomilor, există peste un milion de asteroizi cu un diametru de 1 metru sau mai mult.

Coamele cerului

Cele 10 elemente componente ale sistemului solarCometa lui Halley

Al șaselea din cele 10 elemente componente ale sistemului solar îl reprezintă cometele. Cu un aspect difuz, cometele sunt formate dintr-un nucleu compact de câțiva kilometri în diametru. Într-o continuă rotire în jurul axei sale, nucleul este format din gheață, praf și fragmente de roci. Apropiindu-se de Soare, se eliberează gaze ce formează o nebuloasă de filamente ce se aseamănă cu o coamă (de unde și numele, provenit din termenul grec „Kometes”, păr). Din Antichitate şi până astăzi au fost înregistrate nu mai puţin de 1600 de apariţii ale cometelor. Cometa lui Halley, cea mai cunoscuta, a fost survolată în 1986 de mai multe sonde spaţiale.

„Terra este albastră”

Cele 10 elemente componente ale sistemului solar

Al șaptelea din cele 10 elemente componente ale sistemului solar este reprezentat de Pământ. Se presupune că cea de-a cincea planetă ca mărime, atât în dimensiune, cât şi în masă, din întreg sistemul solar, anume Pământul, s-a format acum 4,6 miliarde de ani. Atmosfera sa densă îl protejează de razele Soarelui, iar distanţa sa faţă de Soare permite aici existenţa apei sub forma lichidă, condiţie obligatorie pentru dezvoltarea vieţii. Pământul se roteşte în jurul Soarelui în 365,26 de zile, ceea ce duce la variaţii climaterice şi la schimbarea anotimpurilor. în acelaşi timp, Pământul se roteşte şi în jurul axei sale, provocând alternanţa dintre zile şi nopţi.

Ploaie stelară

Cele 10 elemente componente ale sistemului solar
Cel de al optulea din cele 10 elemente componente ale sistemului solar este reprezentat de meteoriți. După spusele celor de la NASA, pe Pământ cad, în fiecare an, 84 000 de meteoriți. Dacă aceste fragmente de rocă rămân întregi la intrarea lor în atmosferă, ajung pe sol sub formă de praf sau de fragmente, formând cratere. Radioactivitatea lor naturală permite datarea lor – se presupune că s-au format acum 4,55 miliarde de ani -, ceea ce corespunde cu vârsta presupusă a Soarelui şi a planetelor.

Pulbere de stele

Cele 10 elemente componente ale sistemului solar
Al nouălea din cele 10 elemente componente ale sistemului solar, praful interstelar este format din particule de gheaţă, carbon şi microgranule de siliciu. Acestea provin din reziduurile pe care stelele le lasă în urma lor în spaţiu înainte de a dispărea. Având consistenţa unui nor de fum, norii de praf interstelar se diferenţiază în funcţie de localizarea sau compoziţia lor chimică.

Cele 10 elemente componente ale sistemului solar – Vântul solar

Cele 10 elemente componente ale sistemului solar
Al zecelea din cele 10 elemente componente ale sistemului solar, vântul solar este alcătuit din ioni şi electroni de provenienţă solară. Foarte puţin dens, însă foarte rapid, vântul solar este supersonic (se deplasează mai repede chiar şi decât undele sonore) şi poate produce uriaşe furtuni magnetice sau aurore boreale.

Informații suplimentare puteți găsi aici.

Zapping prin cultura generală, Editura Rao, Isabelle Fougère