“Cel mai sărac” preşedinte din lume i-a dat bani unui cerşetor chiar în timpul unui interviu

0
101
Translate in

downloadPreşedintele Uruguayului i-a dat bani unui bărbat sărac în timpul unui interviu televizat. Jose Mujica este cunoscut drept “cel mai sărac” preşedinte din lume datorită modului său minimalist de viaţă şi a contribuţiilor sale către acte de caritate, informează Reuters.

El i-a dat o bancnotă de 100 de peso (aproximativ 4 dolari) unui bărbat sărac care i-a cerut o monedă în timp ce preşedintele acorda un interviu unui post TV din Montevideo, informează Huffington Post, cutat de Mediafax.

”Nu am monedă, dar nu plânge”, i-a spus Mujica bărbatului care se afla printre reporteri şi cerea bani.

Donează 97% din salariu

”Vreau să fiţi preşedinte pe viaţă!” a venit replica cerșetorului. ”Nu, nu”, a răspuns Mujica, în timp ce reporterii care au asistat la scenă au început să râdă.

Fost membru în guerrilla marxistă, preşedintele Uruguayului îşi donează 97% din salariu, conduce un Volkswagen Beetle din 1987, vinde flori împreună cu soţia sa în propria casă, o locuinţă modestă din Montevideo pe care nu a schimbat-o pentru palatul prezidenţial.

 Trăieşte asemenea majorităţii 

“Nu am nevoie de multe. Trăiesc exact cum trăiam şi când nu eram preşedinte – în acelaşi cartier, în aceeaşi casă, în acelaşi fel. Şi sunt un republican”.

Jose Mujica trăieşte asemenea majorităţii pentru că majoritatea poporului a fost cea care l-a votat, îşi motivează el stilul de viaţă, adăugând că din punct de vedere moral nu are dreptul de a trăi ca o minoritate în ţara sa.

Ana Grama

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here