Cel ce nu se cunoaşte pe sine este cu totul lipsit de smerenie

0
175

adevarata-smerenie1Sfântul Isaac Şirul, cunoscând marele folos duhovnicesc care îi vine omului din cunoaşterea de sine, zice: “Fericit este omul care si-a cunoscut neputinţa sa. Căci cunoştinţa aceasta i se face lui temelie, rădăcină şi începătură de toată bunătatea. Căci dacă ar cunoaşte cineva şi într-adevăr ar simţi neputinţa sa, atunci i s-ar stinge sufletul său despre trândăvia care întunecă conştiinţa… Insă nimeni nu poate a-şi simţi neputinţa sa, de nu va fi îngăduit să fie ispitit puţin, în cele ce chinuiesc trupul sau sufletul; căci atunci, alăturând neputinţa sa de ajutorul lui Dumnezeu, îndată cunoaşte măsura acesteia. Iar când cunoaşte cineva că are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, face multe rugăciuni şi, pe cât le înmulţeşte, i se smereşte inima, căci nimeni, rugându-se şi cerând, nu poate să ru se smerească. Că inima înfrântă şi smerită, Dumnezeu nu o va urgisi.

Deci, până nu se va smeri inima omului, nu poate a conteni de zburdare; căci smerenia adună inima. Iar când se va smeri omul, îndată îl înconjoară pe el mila şi atunci inima lui simte dumnezeiescul ajutor. Toate aceste bunătăţi* se nasc în om din cunoaşterea neputinţei sale. Iar dreptul care nu-şi cunoaşte neputinţa, îşi are lucrurile sale pe ascuţişul briciului şi nu este departe de cădere, nici de leul cel făcător de stricăciune, adică de dracul mândriei. Şi iarăşi zic: cel ce nu se cunoaşte pe sine este lipsit cu totul de smerenie; iar cel ce este lipsit de smerenie, este lipsit de desăvârşire; şi cel ce este lipsit de aceasta de-a pururea este înspăimântat, căci cetatea lui nu este întemeiată pe stâlpi de fier, nici pe praguri de aramă, adică, pe prea fericita smerenie. . .

Pentru aceasta lasă Domnul pricini ale smereniei şi ale zdrobirii inimii, prin rugăciune cu durere la sfinţi, ca să-şi cunoască neputinţele lor şi să se apropie de Dânsul toţi cei ce-L iubesc pe El prin smerenie. Căci de multe ori îi înfricoşează pe ei cu patimile firii şi prin alunecări în urâte şi pângărite cugetări; de multe ori, încă, şi prin defăimări şi prin ocări şi prin pălmuiri omeneşti; uneori, şi prin boli şi neputinţe trupeşti, iar alteori prin sărăcie şi prin lipsa celor de nevoie. Alteori, prin durerile firii celei cumplite, prin părăsire şi prin război arătat al diavolului, prin care îi înfricoşează, iar alteori prin felurite lucrări înfricoşate. Toate acestea se fac ca să aibă ei pricină de smerenie şi a-şi cunoaşte neputinţa lor. De aceea, ispitele sunt de mult folos omului. Astfel, se cuvine celor ce călătoresc în calea lui Dumnezeu, să primească cu mulţumire toate cele îngăduite de Dumnezeu să vină asupra lor şi să nu se tulbure, nici să fugă din locul luptei şi al nevoinţei lor. Căci Dumnezeu este totdeauna în ajutorul celor ce-L iubesc pe El, şi îl cheamă” (Sfântul Isaac Şirul, Mănăstirea Neamţ, 1819, Cuv. 2, p. 109-114).

Cunoaşte-te pe tine însuţi! Iar aceasta este adevărata smerenie care ne învaţă să cugetăm smerit, ne frânge inima şi ne învaţă să lucrăm şi să păzim această stare. Iar dacă nu te-ai cunoscut încă pe tine, nu ştii încă nici ce este smerenia, nici nu te-ai atins de adevărata lucrare şi pază. Căci a te cunoaşte pe tine este sfârşitul lucrării virtuţilor” (Filocalia, voi. 6, cap. 35, p. 269-270).

Părinţilor, fraţilor şi iubiţi credincioşi,

Sfanţul Ioan Scărarul numeşte cunoştinţa de sine “pământ bun”, zicând: “Cel ce s-a cunoscut pe sine întru toată simţirea sufletului, a semănat pe pământ bun. Căci în cei ce n-au semănat astfel, nu poate înflori smerita cugetare. Cel ce s-a cunoscut pe sine, a cunoscut în sine gândul fricii de Domnul. Iar cel ce călătoreşte cu acest gând, ajunge la poarta iubirii” (Filocalia, voi. 9, Cuv. 25, p. 306).

La sfârşitul acestor puţine cuvinte adunate de la Sfinţii Părinţi despre cunoştinţa de sine, cer cu toată smerenia rugăciunile celor ce le vor citi, ca mijlocească la Preabunul Dumnezeu să ajung şi eu păcătosul, prin încercare trăirii, măcar în parte să-mi cunosc mulţimea cea fară de margini a păcatelor mele şi să mă silesc a pune început bun. AMIN!

Urcuş spre înviere, Arhimandrit Cleopa Ilie

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here