Cel ce nu bagă în seamă râpa mică, degrabă cade și în cea mare

0
230
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Cel ce nu bagă în seamă râpa mică, degrabă cade și în cea mare. Mulţi dintre noi, considerăm că nu avem păcate mari, fiindcă nu am dat în cap la nimeni, nu am omorât pe nimeni, dar uităm de mulţimea păcatelor de orice clipă, uităm, fiindcă le credem mărunte şi neînsemnate.

Dar cât de mult greşim când credem acest lucru, fiindcă cu siguranţă, păcatele cele mai grele, nu sunt cele mai mari, sunt cele mărunte, pe care nu le putem părăsi, sunt păcatele pe care le facem, şi le tot facem fără să ne oprim, după fiecare Spovedanie.

Am citit o pildă despre păcatele mari şi păcatele mici şi mi-a plăcut comparaţia pe care un părinte duhovnic a făcut-o pentru acestea.

Pe cele mici le-a asemănat cu nişte pietricele împrăştiate pe tot drumul vieţii noastre, iar pe cele mari le-a comparat cu nişte pietroaie de mari dimensiuni.

Şi, ca să o determine pe o femeie ce credea că nu este păcătoasă, pentru că a săvârșit doar păcate mici, să înţeleagă, că mult greşeşte crezând acest lucru şi, că neconştientizarea acestui fapt, poate duce la pierderea mântuirii ei, i-a dat canon: să strângă mai multe pietricele de pe un câmp.

Iar altei femei, cu conştiinţa neîmpăcată pentru că a săvârşit un păcat mare, i-a dat canon: să caute piatra cea mai mare. După ce amândouă femeile au făcut ascultare de duhovnic, acesta le-a trimis să ducă înapoi pietrele de unde le-au luat.

Cea care a adus piatra mare şi-a amintit locul de unde a găsit-o, dar cealaltă şi-a dat seama, că e imposibil să reuşească să aşeze toate pietricelele, exact în locurile de unde le-a cules, fiindcă erau multe şi se asemănau între ele.

Atunci, duhovnicul i-a zis celei care nu se credea păcătoasă, că femeia care a săvârşit păcatul mare îl regretă din toată inima, plânge cu lacrimi amare, pentru ca Dumnezeu să o ierte, ştie când a făcut fapta cea rea, ştie locul de unde a luat pietroiul, dar ea, cu mulţimea păcatelor mici, nu mai ţine minte: când, cui, unde şi cum a pricinuit răul.

Şi deoarece păcatele ei sunt mici dar numeroase, ea nici nu este în stare să se pocăiască pentru ele. Şi astfel femeia ce se credea având păcate ,,mici’’ a înţeles, că orice păcat, oricât de mic ar părea el, întinează sufletul.

O să mai compar păcatul greu cu un pietroi uriaş pe drumul vieţii noastre, pe care dacă te întorci din cale, îl găseşti, fiindcă e vizibil, şi după multe încercări şi eforturi, tot îl urneşti şi îl dai de-o parte cu ajutorul şi al unui tovarăş de pe margine, dacă este nevoie.

Eforturile sunt lacrimile de pocăinţă și spovedania curată, ajutorul celui care împinge pietroiul odată cu tine, vine de la duhovnicul care te îndrumă cum să nu mai greşeşti şi te dezleagă de păcatul acela greu, după ce l-ai mărturisit curat şi cu zdrobirea inimii.

De câte ori nu am auzit de exemplu, vorbele acestea: dar ce am dat în cap cuiva, am omorât pe cineva, ce dacă mai bârfesc şi eu pe cineva? Ce e un păcat aşa de mare, bârfa? Cine nu bârfeşte?

Este vreun om care nu a bârfit niciodată în viaţa lui? Viaţa nu ar mai avea sare şi piper fără un pic de bârfă. Mai alungăm un pic din plictiseală, trece mai repede timpul când mai vorbeşti de Stan, de Bran, un pic de curiozitate nu strică, mai ales noi femeile, aşa suntem construite, să bârfim un pic, că altfel nu ne ţinem sătule.

E tare greşit să gândim aşa, fiindcă de la bârfa noastră se pot isca şi alte păcate: ceartă, mânie, ură, nedreptate, judecată, minciună, tristeţe, deznădejde.

Ierom. Hrisostom Filipescu ne spune că: ,,Încurajată, accentuată, manevrată prin diferite tactici, bârfa rămâne un şarpe care nu oboseşte să-şi lovească zilnic coada de lucruri din care îi este cu neputinţă să muşte.

Bârfa nimeni nu pretinde că o iubeşte, dar place multora. Călătoreşte pe la mulţi oameni şi se răspândeşte cu repeziciune. Ustură mult cuvintele acestei metehne omeneşti (…)

A bârfi, a duce vorba de colo-dincolo, a vorbi de rău, a calomnia, a cleveti, a blama, a huli, a  ponegri, a defăima, a vorbi mult și fără rost, a pălăvrăgi, a trăncăni, a flecări, toate sunt verigi ale acestui lanţ murdar şi rece. Bârfa, judecata, osândirea aproapelui, sugrumă sufletul ce nu mai poate respira aerul vital al Duhului Sfânt.’’

De ce nu ştim oare, că orice cuvânt rău spus de noi împotriva unui semen, poate fi uneori ca şi o crimă asupra sa? Nu ştim noi, oare, că spinii păcatelor, pe care nu-i scoţi la timp din suflet, intră tot mai adânc şi mai adânc acolo, şi nu-i mai poţi scoate?

Este tare păcat să-ţi bârfeşti aproapele, este tare păcat să îl judeci pe acesta, e tare păcat să spui minciuni despre el, este  tare păcat să îţi dai cu părerea despre viaţa şi felul de a fi al celor de lângă tine, fiindcă în felul acesta îi lipseşti de cinstea şi faima lor.

Să urmăm, aşadar, îndemnurile Evangheliei care zice: ,,de ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tău şi iată bârna este în ochiul tău?

Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău” (Matei 7, 3-5)„Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura.” (Matei 7, 1-2)

Mi-am mai amintit de o comparaţie cu privire la păcatele mici, pe care am auzit-o la o predică ascultată la biserica din Săvineşti. Dacă îmi aduc aminte cât de cât corect, Pr. Petru Munteanu a zis, că orice păcat îţi murdăreşte haina sufletului, îţi murdăreşte haina primită la Sfântul Botez, care era albă şi luminoasă, şi dacă tot speli această haină de nenumărate ori, se poate rupe la un moment dat.

E mai uşor să ai o cămaşă pe care ai o pată mare, fiindcă o scoţi la prima spălare şi haina nu se mai uzează ca atunci când o speli de nenumărate ori.

Ai săvârşit un păcat mare, l-ai spovedit curat, ţi-ai spălat haina sufletului de pata de murdărie, iar dacă săvârşeşti păcate mici şi le mărturiseşti la Spovedanie, acestea – pete mici de murdărie – se curăță, dar săvârşindu-le iar, apar și petele de murdărie. Și tot trebuie să speli, şi să speli haina sufletului, care se subţiază şi se uzează după atâtea spălări, putându-se chiar rupe.

Păcatul cel mare mai poate fi asemănat cu o gaură mare în cămaşa ta, pe care o coşi şi astfel o poţi îmbrăca, dar dacă ai din ce în ce mai multe găuri în haină (păcate mici), chiar dacă ele sunt de dimensiuni reduse, nu mai poţi purta cămaşa cârpită în atâtea şi atâtea locuri, fiindcă acest lucru iese în evidenţă.

O casă cât de mare ar fi ea, se dărâmă dacă se desface mai întâi o cărămidă şi apoi alta. Apoi cade tot peretele, iar uneori, unele mici vietăţi, precum: albinele, viespile, ţânţarii, când sunt multe  pot omorî un om, un urs sau un alt animal mare şi puternic.

La fel şi un râu mare şi învolburat se formează din picături mici de apă, sau de la nişte scântei se poate aprinde un foc năpraznic, care pârjoleşte totul în calea sa.

Aşa sunt şi păcatele mici, provoacă uneori o primejdie mai mare decât cele mari, fiindcă greaua fărădelege cunoscută se îndreaptă cu nevoinţă, dar păcatele mici săvârşite fără mustrarea conştiinţei te duc încet, încet la pierire.

Păcatele cele mici fac sufletului multă pagubă, căci aşa cum ne spune ierom. Agape Criteanu, acestea: ,,tulbură pacea ştiinţei, stinge fierbinţeala dragostei, împuţinează osârdia şi dorinţa, micşorează evlavia petrecerii duhovniceşti, şi în urma acestora stau oarecum împotriva Sfântului Duh şi împiedică lucrarea Lui asupra noastră.

Pentru aceasta trebuie să fugim de ele cu toată sârguinţa şi toată neevoinţa, căci cel mai mic vrăşmaş ce vei avea, de nu-l bagi de seamă, poate mult să te vatăme.

Fereşte-te dar de astfel de greşeli şi mai vârtos de acestea: de ocări, vicleşuguri, linguşiri, laudă, slavă deşartă, glume, râsuri, ghiduşii, cuvinte urâte şi de somn mult şi altele ca acestea, iar mai vârtos de cântece şi jocuri, de care trebuie să fugi cu toată stăruinţa că să nu cazi în cele mai mari, şi să te faci vrăşmaşul lui Dumnezeu şi Ziditorului tău, şi să te păgubeşti de toate acele bunătăţi de care ai auzit.’’

Să conștientizăm, că vicleanul diavol ne prinde mai întâi în lanțurile sale cu păcate mici. Ne orbește spiritual, încetul cu încetul. În războiul duhovnicesc, ce îl poartă în fiecare clipă cu noi, nu aruncă mai întâi în luptă păcatele cele mari, ci pe cele ce nouă ni se par ușor de învins, pe cele ce nu le considerăm un pericol.

Ne păcălește, așadar, cu multă dibăcie ca să comitem o greșeală, ca să ne vadă slăbiciunile și apoi cu ușurință ne determină să cedăm ispitelor, așa cum l-a păcălit pe Iuda care nu a devenit trădător dintr-o dată.

Acesta a început cu furtul unor mici sume de bani, iar apoi dorind din ce în ce mai mult şi fiind ajutat de vicleanul diavol a devenit rob al iubirii de arginți. Apoi acest păcat al lăcomiei de bani a dus la trădarea Mântuitorului Iisus Hristos.

Așadar, diavolului îi este suficientă o mică slăbiciune a noastră și dacă nu suntem vigilenți cedăm ispitelor cu care ne ademenește și sufletul nostru devine locaș al acestuia.

Cel ce nu bagă în seama râpa mică, degrabă cade şi în cea mare!  

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să ne ferim de păcatele pe care noi le considerăm mărunte, să ne ajute să nu le mai facem şi să punem început bun în vieţile noastre. Să curmăm pornirile răului și să nu-l lăsăm să crească, fiindcă: Cel ce nu bagă în seama râpa mică, degrabă cade şi în cea mare!  

Și eu Îl rog să mă ajute să mă trezesc din somnul spiritual, să mă ajute să nu îmi anesteziez conștiința, crezând că nu am săvârșit păcate mari, ci doar păcate mici, să mă ajute să nu devin roabă a păcatelor mărunte, săvârșindu-le iar și iar, după fiecare Sfântă Spovedanie.

Te mai rog, Doamne, să mă izbăvești de urâciosul păcat al clevetirii, de păcatul judecății aproapelui, de păcatul lenevirii și amânării lucrului bun, de păcatul cârtirii și nemulțumirii, de păcatul tristeții și deznădejdii, de păcatul împietririi inimii, de păcatul perfecționismului, de păcatul neascultării, mândriei și slavei deșarte, de păcatul invidiei și egoismului! Ajută-mă să îmi văd bârna din ochiul meu și nu paiul din ochiul aproapelui meu! Ajută-mă să nu mă consider mai evoluată spiritual decât sunt, ajută-mă să îmi petrec fiecare clipă a vieții, ca o creștină autentică, și nu ca una căldicică, ajută-mă să mă încredințez lui Hristos, Care ne-a făgăduit biruință asupra păcatelor! Ajută-mă, Te rog, să bag în seamă râpa mică ca să nu cad degrabă și în cea mare! Ajută-mă, Doamne, să înfloresc ca o floare, prin orice mulțime de spini! Amin!

Citește și alte articole semnate de Cristina Toma

„Iubirea – lumină și bogăție sufletească”, Cristina Toma. Editura Jurnal Spiritual, 2018