Cei mai remarcabili 10 monarhi

0
75

Primul rege al Franţei

Primul dintre cei mai remarcabili 10 monarhi. După respingerea atacurilor vizigoţilor şi alemanilor, ajutat fiind de episcopii galo-romani, este înscăunat rege al francilor, Clovis porneşte în cucerirea de noi teritorii şi duce o abilă politică a alianţelor, ceea ce face din el unificatorul triburilor france. Convertirea lui Clovis la catolicism, în preajma anului 498, consfinţeşte dominaţia francilor în Galia: Parisul devine capitala regatului, iar Clovis întemeiază dinastia Merovingienilor. Despre el se povesteşte adesea episodul „Vasului de la Soissons”: unui soldat care a spart vasul în loc să i-l înapoieze episcopului, regele i-a tăiat capul spunându-i: „Aminteşte-ți de vasul de la Soissons!”

Stăpânul Europei

Carol cel Mare, fiul lui Pepin cel Scurt şi al Bertradei (zisă „Berthe cea cu picioare mari”), a fost un cuceritor atât de ambiţios încât, în decursul a 35 de ani, a devenit stăpânul Europei. Încoronat împărat de către papă în anul 800, Carol întemeiază Imperiul Carolingian de Apus, face din creştinism forţa unificatoare a statelor sale (viitoarele Franţa, Germania şi Italia) şi leagă convertirea religioasă de stăpânirea teritoriului pe care caută să-l unifice. Se înconjoară de intelectuali străluciţi, înfiinţează funcţia de missi dominici (trimişi speciali ai suveranului) şi stabileşte capitularele, legile care stau la baza organizării Imperiului. Disputele pentru succesiune dintre nepoţii lui vor cauza prăbuşirea Imperiului, ducând astfel la împărţirea lumii francilor.

Capețianul

 

În anul 987, Hugo Capet pune capăt dinastiei Carolingienilor şi înfiinţează dinastia Capeţienilor.
Înscăunându-l rege pe fiul său Robert, în 987, în timpul vieţii sale, Hugo Capet asigură puterea ereditară a Casei sale, care va sta la originea marilor dinastii regale: Capet, apoi Valois şi Bourbon, care s-au succedat pe tron timp de un mileniu întreg.

Cuceritorul

Fiul legitim al lui Robert Magnificul, William Cuceritorul moşteneşte ducatul Normandiei la vârsta de opt ani. După ani întregi de lupte şi de instabilitate, acesta ajunge să domine regiunea, supunând Anglia autorităţii normande după Bătălia de la Hastings, în 1066. Mare războinic, el pacifică ţara folosindu-se de tactica pământului pârjolit, la care se adaugă o administrare teritorială abilă, deja aplicată în ducatul său. Însă, în timp ce modifică în profunzime structurile politice şi culturale ale Angliei, succesiunea la coroana anglo-normandă prefigurează secole întregi de conflicte între cele două ţări.


Sărbătoare în cinstea lui William, înconjurat de baronii săi, alături de care se află episcopul Odon.

De două ori regină

În momentul căsătoriei ei cu Ludovic al VII-lea, Eleonora de Aquitania deţine puterea peste toată zona de sud-vest a ţării. Însă mariajul lor se termină repede şi, lucru inedit pentru acea vreme, regina obţine divorţul şi, în 1152, se căsătoreşte cu viitorul rege al Angliei, Henric al ll-lea Plantagenet.

O femeie ambiţioasă, citită şi puternică, Eleonora îi atrage de partea sa pe baroni şi reuşeşte astfel, chiar şi de la Poitiers, să facă Aquitania să strălucească.

Curtea de care se înconjoară este una dintre cele mai distinse, devenind repede un nucleu de răspândire a unui nou stil poetic, fin’amor (amour curtois) sau iubirea curtenească.
La momentul succesiunii fiilor ei, Richard Inimă de Leu şi loan Plantagenetul al Anglei (loan fără de Ţară), Eleonora se revoltă împotriva soţului ei, care o aruncă în închisoare timp de şaisprezece ani.
Femeie liberă şi puternică, Eleonora şi-a atras ura cronicarilor, care nu au văzut în ea decât o intrigantă.

Constructorul unui imperiu

Saladin, întemeietorul dinastiei Ayyubide, reprezintă una dintre cele mai remarcabile figuri din istoria Islamului. Strateg desăvârşit, Saladin este un adversar de temut al creştinilor în Egipt şi Siria, împotriva cărora acesta conduce bătălia decisivă de la Hattîn, în 1187. După treizeci de ani de războaie şi cuceriri succesive, Saladin pune capăt Regatului Latin al lerusalimului, în 1192.


Sultanul Saladin.

Fraţii duşmani

Richard Inimă de Leu moşteneşte tronul Angliei în anul 1189 şi o eliberează pe mama sa, Eleonora de Aquitania, din închisoare. În 1190, porneşte în Cruciadă şi participă la numeroase lupte în Ţara Sfântă, unde contribuie la cucerirea cetăţii Acera. Duşmanul său, Filip August, se aliază cu fratele rival al lui Richard, loan fără de Ţară. Pe când luptă împotriva regelui Franţei pentru a-şi apăra teritoriile, Richard moare în timpul asediului Castelului de la Châlus, în 1199.

Capetianul August Filip al ll-lea August, înscăunat în 1179, măreşte de patru ori teritoriile regatului francez şi face din acesta principala putere europeană.

După ce înăbuşă ambiţiile baronilor regionali, Filip se confruntă cu regele Angliei, Henric al ll-lea Plantagenet şi cu fiii acestuia, în 1214, el îi înfrânge la Bouvines, după care îşi continuă cuceririle înspre sud, până la Pirinei. Îşi centralizează puterea la Paris, pe care îl extinde şi îl înfrumuseţează, dispune construirea Luvrului, întăreşte armata şi implementează legi fiscale severe.

Regele Sfânt

Ludovic al IX-lea, cunoscut, mai degrabă, sub numele de Ludovic cel Sfânt, este suveranul capeţian care a contribuit considerabil la transformarea imaginii regale în însăşi întruchiparea unică a puterii politice şi spirituale. Limitând abuzurile feudalilor şi reformând justiţia, Ludovic al IX-lea a creat imaginea unui om interesat de binele tuturor. A condus cea de-a şaptea Cruciadă în Egipt, apoi pe cea de-a opta, însă a murit la Tunis din cauza ciumei, înainte chiar de a ajunge în Ţara Sfântă, în 1297, Ludovic al IX-lea a fost canonizat de papa Bonifaciu al Vlll-lea.

Originile Războiului de 100 de Ani – Al zecelea dintre cei mai remarcabili 10 monarhi

Eduard al lll-lea se urcă pe tron în 1327, în urma unei lovituri de palat, iniţiată de mama sa, Isabela a Franţei. În curând, Europa avea să fie devastată de ciumă şi de criza economică. Totuşi, monarhul reuşește să transforme Anglia în cea mai mare putere militară a continentului. Din Flandra până în Aquitania, Eduard le ține piept Capeţienilor şi pretinde că este, pe linie maternă, moştenitorul legitim al tronului Franţei, lucru care marchează începutul Războiului de 100 de Ani.

Informații suplimentare puteți găsi și aici.

Zapping prin cultura generală, Editura Rao, Isabelle Fougère