Cei mai prestigioşi 10 filozofi

0
130

Sensul istoriei

Primul dintre cei mai prestigioşi 10 filozofi  – Georg Wilhelm Friedrich Hegel reprezintă, deopotrivă, un punct culminant şi o ruptură în istoria filozofiei. Admirator al lui Rousseau şi al lui Kant, Hegel construieşte un sistem în interiorul căruia contrariile se articulează într-o unitate sistematică, dialectică, aceea a luptei dintre stăpânitor şi sclav. Acesta conceptualizează conştiinţa umană şi Istoria ca pe o geneză, o construcţie, un proces în curs de desfăşurare şi o cale către absolut, către Idee. Filozofia este pentru el istoria însăşi a conştiinţei, conştientă de ea însăşi.

„Orice fericire este negativă,
fără nimic pozitiv.”

Reprezentant al unui pesimism metafizic absolut, filozoful Arthur Schopenhauer consideră lumea ca pe o reprezentare iluzorie, care nu aduce decât dezamăgire. „Voinţa de a trăi”, pe care el o defineşte ca pe o forţă vitală ce îi scapă omului, stă la originea unei concepţii tragice asupra condiţiei umane.

Sociologia: O ştiinţă a omului


Auguste Comte a fost iniţiatorul uneia dintre cele mai mari aventuri intelectuale ale secolului său, sociologia. Căutând să aplice metoda ştiinţifică faptului social, acesta influenţează ştiinţele şi elaborează o nouă metodă: pozitivismul. „Dragostea ca principiu, Ordinea ca fundament şi Progresul ca scop”, aceasta este formula consacrată.

Întâmplarea şi istoria

Matematician prin formaţie, Antoine Augustin Cournot defineşte întâmplarea într-un mod cu totul original: pentru el, aceasta este întâlnirea dintre două sau mai multe serii cauzale independente, la fel cum „un om are, atât de la tată, cât şi de la mamă, două serii de ascendenţi”. El aplică rezultatele cercetărilor sale calculului probabilităţilor şi oferă un nou punct de vedere asupra istoriei: se presupune că în univers ar exista sisteme independente de fenomene care, la un moment dat, pot interfera între ele.

 

„Nu sunt părtinitor şi nu ţin cu nicio cauză, doar dacă aceasta nu este una a libertăţii şi a demnităţii umane.”


Genealogic vorbind, Alexis de Tocqueville a moştenit mai mult din aptitudinile politice ale lui Malesherbes, al cărui strănepot este, decât din firea romantică a unchiului său, Chateaubriand. În Despre democraţie în America, lucrarea sa principală, Tocqueville devine apărătorul libertăţii individuale şi al egalităţii politice, ce trebuie diferenţiată de egalitarism, în analiza sa asupra democraţiei.

„Libertatea individului trebuie să fie limitată astfel încât el să nu devină o pacoste pentru ceilalţi.”


John Stuart Mill, adept al unei morale pe care o numim „utilitariste” şi liberale, afirmă identitatea dintre fericirea generală şi fericirea individuală şi face din cea dintâi principiul de bază al demersului său. Apărător al democraţiei, acesta defineşte libertatea ca pe un drept suprem, pe care individul trebuie să-l păstreze în faţa autoritarismului excesiv al statului şi a despotismului majorităţii.

Eterna întoarcere sau acceptarea sublimă şi fără rezerve a vieţii

 


Friedrich Nietzsche a supus dubiului categoric tot ce caracteriza gândirea occidentală, de la Platon la Descartes, dar şi un ansamblu de valori morale, poetice şi religioase occidentale, într-o operă originală, din care amintim titlurile Omenesc, prea omenesc şi Aşa grăit-a Zarathustra. Nietzsche pledează pentru depăşirea resentimentului şi acceptarea intensă a vieţii şi a retrăirii la nesfârşit a evenimentelor, calitate caracteristică „supraomului”.

„Nu există nimic mai parfumat, mai efervescent şi mai îmbătător decât un infinit de posibilităţi.”


Soren Aabye Kierkegaard
Unanim considerat părintele existenţialismului, acest filosof enigmatic, ostil sistemelor şi abstractizărilor filosofice – care, după părerea lui, nu sunt decât un „palat pustiu” – a fost primul gânditor care a susţinut primatul celor trăite asupra reflectării abstracte şi ideea că existenţa concretă trebuie să fie un punct de susţinere pentru adevăr. Admirator al lui Socrate, deşi adversar al acestuia, Kierkegaard lasă în urma lui o operă relevatoare de filosofie speculativă, de teologie savantă, dar şi de poezie lirică.

„Filozofii nu au făcut decât să interpreteze lumea în diferite moduri. Important însă este de a o schimba.”


Analiza toretică a lui Karl Marx face parte din categoria celor care au transformat lumea. Acesta pune bazele unui sistem care, reluând gândirea despre Istorie a lui Hegel, pentru ca mai apoi să se îndepărteze de ea, îşi fixează ca fundament lupta dintre clase, iar ca scop, eliberarea omului. Materialist, filosoful consideră că lumea sensibilă este produsul întregii activităţi din timpul vieţii indivizilor care o constituie şi este condusă de condiţiile economice de producţie a bunurilor. Ideologia marxistă – conform căreia scopul final al istoriei este acela de a instaura o societate în care nu există clase sociale – a bulversat ireversibil concepţiile politice şi economice şi a servit drept punct de referinţă pentru numeroase popoare.

Logica limbajului


Matematicianul Gottlob Frege inventează logica modernă şi influenţează analiza limbajului, aşa cum este practicată de filozofia analitică, al cărei fondator este, alături de Bertrand Russel. Frege este unul dintre primii care au afirmat că limbajul nu este universal şi nu poate să spună tot. Astfel, lucrările lui Frege au făcut posibilă anticiparea chestiunii legate de sens, îndepărtând dificultatea şi imposibilitatea realizării unei comunicări reuşite.

 

Informații suplimentare puteți găsi și aici.

Alte articole care v-ar putea interesa aici.

Zapping prin cultura generală, Editura Rao, Isabelle Fougère