Cei mai mari 10 compozitori

0
313

Arta viorii

Primul dintre cei mai mari 10 compozitori – Arcangelo Corelli a făcut carieră la Roma, unde a compus un număr restrâns de piese, dar de o calitate foarte înaltă. Realizate pentru vioară şi orchestra de coarde, aceste piese le-au stârnit admiraţia lui Bach şi lui Couperin. Arta viorii fondată de Corelli va servi drept model pentru toate şcolile europene timp de mai bine de un secol. Unii violonişti mai exersează încă pe tema din piesa La Follia (Nebunia), adevărat model de stil, ce obligă la o mânuire perfectă a arcuşului.

 

Cea mai frumoasă voce din baroc

Compozitor pentru vioară la Curtea lui Carol al ll-lea, organist la Westminster, apoi la Capela Regală, Henry Purcell este, fără îndoială, unul dintre cei mai mari compozitori britanici. Printre capodoperele sale amintim Elegie în amintirea lui Matthew Locke, în 1677, Sonate în trei părţi pentru coarde, în 1683, şi Didona şi Enea, în 1689. Purcell aparţine tradiţiei baroce, însă inovează, îmbinând cu graţie partea instrumentală cu partea vocală, sacrul cu profanul. Virtuoz al pasiunilor umane, Purcell nu renunţă niciodată la disonanţe şi cromatisme.

 

Primavara barocului

Antonio Vivaldi este unul dintre compozitorii cei mai cunoscuţi în lume din perioada barocă. Virtuoz al viorii, acesta compune, în egală măsură, pentru pian, clarinet, chitară şi mandolină (Concerte pentru mandoline). Le alătură acestora fagotul, oboiul şi flautele pentru a forma orchestre destinate unor compoziţii armonice inedite. Mişcări vii, coruri înflăcărate: arta sa este expresivă, precum în cele Patru Anotimpuri (1725), compoziţia sa cea mai cunoscută, în care transpune, în note aeriene, curenţii de aer sau chiciura.

Maestrul clavecinului

Organist la Biserica Sf. Gervais din Paris şi la Capela Regală, François Couperin provine dintr-o genealogie de muzicieni. Acesta a compus numeroase piese instrumentale şi vocale, mise pentru orgă, Lecţii pentru Ceremonia Tenebrelor din Miercurea Sfântă, în 1714, precum şi sonate şi concerte regale, în care se amestecă influenţe franceze şi italiene. Couperin îşi câştigă o foarte bună reputaţie cu cele unsprezece cărţi pentru clavecin, care cuprind o serie de dansuri poetice, complet eliberate de structura clasică.

 

În căutarea armoniei

Pionier al orchestrației moderne, Jean-Philippe Rameau întrupează spiritul clasic în cercetarea armoniei. Este renumit pentru operele- balet precum Indiile galante (1735), devenită deja un arhetip, caracterizată de un aer exotic, de experimentarea, în mod aparte, a fugii, dar şi de stăpânirea melodiei, operă în care „Dansul sălbaticilor” face o figură cu totul aparte.

 

„Dacă există cineva care îi datorează totul lui Bach, acela este Dumnezeu.” (Emil Cioran)

Grație geniului său, Johann Sebastian Bach a făcut să strălucească aproape toate formele vocale şi instrumentale ale timpului său, excepţie făcând opera. Virtuoz al viorii, al clavecinului şi al orgii, Bach a reuşit să realizeze o sinteză inovatoare între diferitele tradiţii muzicale europene. Invenţiile melodice – Chaconne, Fantezii, Toccate, Pasiuni – sunt inspirate din profunda sa credinţă luterană. Printre cele mai frumoase piese ale sale amintim Clavecinul bine temperat (1722-1744), Patimile după Matei (1727), Arta fugii (aprox. 1740) sau Variaţiunile Goldberg (1740), cărora Glenn Gould le-a dat o versiune magistrală în anii ’60.

Picături de apă peste clavecin

Născut în acelaşi an cu Bach şi Haendel, Domenico Scarlatti este autorul a peste cinci sute cincizeci de sonate pentru clavecin, de o mare virtuozitate, caracterizate de o energie vie şi expresivă. Scriitorul italian Gabriele d’Annunzio le compara cu nişte „picături preţioase de apă”; alerte, cu ritm vesel, sonatele sunt presărate de schimbări tematice capricioase.

 

„Stăpânul nostru al tuturor” (Haydn)

Georg Friedrich Haendel. În oratoriile şi operele sale italiene se contopesc influenţe franceze, italiene şi germane, pe care compozitorul german le duce la desăvârşire. Mesia (1741), Muzica apelor (1733) şi peste patruzeci de opere precum Almira, în 1705, sau Deidamia, în 1741, îi aduc acestuia renumele de maestru al muzicii baroce.

 

De la baroc la romantism

Împreună cu Mozart, al cărui prieten a fost, şi cu Beethoven, rivalul său, Joseph Haydn face parte din „treimea clasică vieneză”, marcând trecerea de la perioada barocă la începuturile romantismului. Excelează în domeniul simfoniei, conferindu-i genului forma sa clasică, structurată şi dramatică. Printre cele mai cunoscute amintim Lamentaţie (1722) şi Ceasornicul (1794).

 

„Cântaţi-mi muzică adevărată. Cântaţi-mi din Mozart.” (Frédéric Chopin)

Wolfgang Amadeus Mozart a lăsat posterităţii 626 de opere, toate magistrale: muzică lirică, religioasă, simfonică, concertantă, de cameră, de divertisment… Copil-minune şi precoce, compozitor veşnic nesatisfăcut, novator şi curajos, Mozart îşi însuşeşte fiecare stil şi fiecare formă pentru a le putea reinventa mai bine. Ajutat de un talent înnăscut pentru muzică, acesta îşi permite adesea disonanţe moderne precum cele din Fantezie în Fa minor (1784) şi Cvartetul „disonanţelor” (1782-1785). Printre operele sale cele mai cântate, amintim şi Nunta lui Figaro (1786), Don Giovanni (1787) şi Flautul fermecat (1791).

Informații suplimentare puteți găsi și aici.

Alte articole care v-ar putea interesa aici.

Zapping prin cultura generală, Editura Rao, Isabelle Fougère