Cei mai mari 10 clasici al jazzului

0
201

„Primul bărbat” din jazz

Primul dintre cei mai mari 10 clasici al jazzului  – Buddy Bolden este o legendă. Originar din New Orleans, acest instrumentist, care interpreta piese la cornet cu pistoane, nu şi-a înregistrat piesele niciodată, însă a dirijat mai multe orchestre de negri, care cântau în cartierele rău famate din Storyville, în săli de dans, la parade şi la picnicuri, improvizând alături de Bolden Band piese ce combină mai multe subgenuri precum ragtime, blues autentic şi muzica religioasă a negrilor. Funky Butt este cea mai cunoscută dintre piesele compuse de el.

„Inventatorul” jazzului

Compozitor, pianist şi orchestrator din New Orleans, Jelly Roll Morton a fost regele improvizaţiilor şi unul dintre pionierii jazzului. Stabilit la Chicago în 1914, Morton publică prima compoziţie de jazz editată, Jelly Roll Blues, care face senzaţie. În 1926, el înregistrează, la casa Victor, improvizaţii difuzate cu titlul Jelly Roll Morton & His Red Hot Peppers. Astăzi, acestea au devenit piese faimoase, cântate de toate tinerele formaţii de jazz tradiţional.

Jelly Roll Morton, în 1927.

Floricica

În anii ’50, Sydney Bechet este muzicianul de jazz cel mai cunoscut în Franţa. Născut la New Orleans, clarinetistul şi saxofonistul soprano antrenează marele public în veselia sau melancolia puternicului său vibrato. Cunoscător al muzicii creole, Bechet le acompaniază pe unele dintre cele mai mari soliste de blues, printre care şi Sarah Martin sau Eva Taylor, cântă alături de Duke Ellington, înregistrează cu Louis Armstrong şi porneşte în turneul Revue negre, alături de Josephine Baker, ajungând să cânte în Egipt şi URSS. Versiunile sale la piesele Summertime şi Petite Fleur (1952) figurează printre înregistrările cele mai cunoscute.

Papa swingului

Dirijând marea orchestră ca pe un singur instrument, americanul Duke Ellington a compus aproximativ 3 000 de piese muzicale din care, mare parte, au devenit de referinţă: Don’t Mean a Thing, (1932), Sophisticated Lady (1933), Perdido(1942), In a Sentimental Mood (1935) sau Caravan (1937). De-a lungul carierei sale, Ellington se înconjoară de unii dintre cei mai marii muzicieni de jazz: Ella Fitzgerald, Count Basie, Frank Sinatra, saxofonistul John Coltrane sau contrabasistul Charlie Mingus, alături de care compune albumul Money Jungle, în 1962.

Ce lume minunată…

Foarte charismaticul Louis Armstrong popularizează muzica de jazz, a cărei mare vedetă este. Născut la New Orleans şi salvat din ghearele delincvenţei de un profesor de muzică, trompetistul şi interpretul se lanseazâ în cluburile oraşului, înainte de a cunoaşte succesul la Chicago, unde înregistrează primele albume alături de formaţia Hot Five, precum şi unele dintre capodoperele care au făcut istorie pe scenele jazzului: Gut Bucket Blues (1925), St James Infirmery (1928). Spre sfârşitul vieţii, Armstrong înregistrează cele mai cunoscute piese ale sale: HelIo Dolly (1964) şi What a Wonderful World(1967).

Pe ritmuri de jazz-manouche

Născut într-o rulotă în sânul unei comunităţi ţigăneşti, chitaristul francez Django Reinhardt este inventatorul jazzului-manouche. Un adevărat virtuoz, acesta nu foloseşte decât două degete pentru partiturile solo şi scoate acordurile muzicale folosindu-se de degetul mare. Alături de Stdphane Grappelli, Reinhardt fondează, în 1934, Cvintetul Hot Club de France şi concepe un repertoriu foarte bogat, din care face parte şi Marseilleza, compoziţie care a stârnit reacţii controversate în timpul Eliberării. Un veşnic avangardist, Django este unul dintre primii care au integrat stilul be-bop în subgenul jazzului-manouche.

Vocea contestării

Billie Holiday a fost una dintre cele mai mari voci ale lumii jazzului. După o tinereţe marcată de droguri și prostituţie, aceasta debutează în cluburile newyorkeze, în care răsună vibrato-ul ei inegalabil, expresie a vulnerabilităţii, care deschide porţile gloriei. Billie Holiday cântă alături de Louis Armstrong, Benny Goodman şi Count Basie, înainte de a-l întâlni, în 1937, pe saxofonistul Lester Young. Împreună, cei doi creează mai multe capodopere, printre care şi I Must Have that Man şi I’ll Never Be the Same. În 1939, Billie înregistrează Strange Fruit, imortalizând astfel timbrul vocii sale, clar şi emoţionant, într-o piesă protestatară ce denunţa linşarea negrilor: „Copacii din Sud au un fruct straniu/ Sânge pe frunze, şiroind până la rădăcini”.

Diva erei swing-ului

Prima doamna a jazzului vocal este Ella Fitzgerald, cea care, de-a lungul întregii sale vieţi, a căutat să transmită înflăcărarea cântecului care o poseda. Cu un ambitus remarcabil şi o capacitate de improvizaţie unică, Ella este regina scatului, cântând onomatopee [(„vo-de-o-do” şi „boop-boop-a-doo”), a căror frenezie ia locul cuvintelor. Printre cele mai frumoase interpretări ale sale se numără Dream a Little Dream of Me, Cheek to Cheek, în duet cu Louis Armstrong, sau chiar How High the Moon, a lui Morgan Lewis şi Nancy Hamilton.

Icoana jazzului cool

Miles Davis. Compozitor şi trompetist de geniu, este un creator veşnic în evoluţie, unul dintre aceia care au făcut să evolueze cel mai mult jazzul după 1945. El a practicat toate genurile, de la be-bop la jazz-rock, inclusiv hard-bop sau jazz-cool, pe care l-a inventat la vârsta de 22 de ani. Davis cântă în cvintetul lui Charlie Parker la New York, înainte de a înregistra Birth of the Cool (1950) şi Miles Ahead (1957). Lansat în 1958, Kind of Blue este unul dintre albumele cele mai desăvârşite din istoria jazzului.
Miles Davis în concert, pe 3 noiembrie 1969.

Metisajul stilurilor

Cu vocea sa gravă, Nina Simone, pianista, interpretă şi militantă pentru drepturile civice, a înregistrat, între 1958 şi 1974, aproximativ cincizeci de albume într-un stil original, o fuziune a muzicii gospel, blues şi pop. Primul său cântec de succes este o adaptare a piesei I Loves You Porgy a lui Gershwin, lansat în acelaşi an în care înregistrează şi piesa My Baby Just Cares for Me, titlul său cel mai cunoscut.

Nina Simone în 1992.

Informații suplimentare puteți găsi și aici.

Alte articole care v-ar putea interesa aici.

Zapping prin cultura generală, Editura Rao, Isabelle Fougère