„Mai bine-i de voioşie decât de tristeţe să scrii”
Primul dintre cei mai însemnaţi 10 scriitori ai Renașterii – François Rabelais a fost călugăr, medic, erudit şi călător pe mare. A fost un scriitor de mare anvergură, ale cărui umor şi inventivitate au dat limbii franceze unele dintre cele mai frumoase nuanţe. Martor critic şi foarte liberal al moravurilor politice, culturale şi religioase ale vremurilor sale, Rabelais reînnoieşte, dincolo de glumele fără perdea şi de apetitul său nesăţios, care se regăsesc în opera sa colosală, idealul moral şi filosofic al timpului său. Autorul lucrărilor Pantagruel şi Gargantua, model exemplar al umanismului Renaşterii, Rabelais a realizat un veritabil manifest filosofic, ce oscilează între farsă şi meditaţie, celebrând cunoaşterea şi justiţia deopotrivă.
Regina poeţilor
Margareta de Navarra, sora lui Francisc I, apropiată de reformatorii protestanţi, ajută la eliberarea poetului Clement Marot, închis în urma faptului că Frangois Rabelais îi dedică A Treia Carte. Din opera sa, cel mai adesea mistică, amintim mai ales Heptameronul, inspirat din Decameronul italianului Boccacio: cinci domni şi cinci doamne care istorisesc poveşti tragice şi fericite, al căror scop este unul moral.
Primul dintre moderni
Clement Marot abordează genuri diverse, precum epigrama, psalmul, epistola şi satira, foarte în vogă la sfârşitul Evului Mediu. Înainte de a deveni poet de Curte, Marot este întemniţat şi îi trimite regelui rugăminţi pline de calambururi, este exilat pentru convingerile sale protestante şi pentru criticile aduse oamenilor bisericii. În opera sa amplă, din care amintim titlul Adolescenţă indulgentă (1532), a ştiut să îmbine rafinamentul formal al poeziei medievale cu naturaleţea şi spontaneitatea modernă, în spiritul umanismului.
Dorat şi Ronsard, membri ai Pleiadei.
La belle Cordièrre
Autoare a unor poezii de dragoste, Louise Labé a compus sonete şi elegii emoţionante, închinate libertăţii de a exprima dragostea şi dreptului femeilor la educaţie, într-un stil lipsit de artificii, ea este prima poetă care transformă bărbatul într-un obiect erotic: „Vai zâmbet, vai frunte, păr, braţe, mâini şi degete!/Vai lăută plângătoare, violă, arcuş şi voce!/Tot atâtea torţe care pot mistui femeia!”
Fericiţi cei asemenea lui Ioachim…
Joachim du Bellay este un tânăr student la Drept, care întemeiază, împreună cu Pierre de Ronsard, mişcarea literară a Pleiadei, pentru care redactează Apărarea şi ilustrarea limbii franceze. El îşi declară intenţia de a-i imita pe antici, fără să o facă, totuşi.
Dacă, în culegerea de poezii Măslinul, sonetele sale de iubire exaltă frumuseţea femeilor şi înflăcărarea pasiunii, în Regretele Du Bellay povesteşte, mai degrabă, despre sejurul său la Roma ori despre dragostea faţă de regiunea natală, Anjou, care, pentru el, este „o provincie şi mai mult decât atât”.
„Prinţul poeţilor”
Inventator al unor cuvinte şi înnoitor al limbii, Pierre de Ronsard a fost sufletul mişcării Pleiadei. Iubirea a reprezentat principala sa sursă de inspiraţie. Condamnat, călugăr fiind, la celibat, Ronsard le celebrează cu exaltare pe cele trei muze ale sale, Casandra, Elena şi Maria, cărora le dedică mai multe sonete. Cel mai popular sonet al său, Micuţo, hai să vedem dacă trandafirul… nu ar putea să rezume întreaga sa operă, mult mai vastă şi variată. Prinţul poeţilor a scris o serie de discursuri elocvente, care pledau în favoarea Reformei.
Adevărul, pe această parte a munţilor, minciuna, pe cealaltă
Montaigne şi-a consacrat viaţa scrierii Eseurilor, operă atipică şi abundentă în care, observându-se şi descriindu-se, filosoful adoptă un stil foarte liber, pentru a demonstra slăbiciunea raţiunii umane. Primar al oraşului Bordeaux, scriitorul a fost, de asemenea, un mare călător, care, de pe urma vizitelor sale în Elveţia şi Italia, ia o lecţie despre relativism. Prietenia sa legendară cu Etienne de La Boâtie îi inspiră cuvintele rămase celebre în istorie: „Pentru că a fost el, pentru că am fost eu…”
Scriitorul aventurier
Înainte de a fi scriitor, Miguel de Cervantes a fost un aventurier. Rămas ciung în bătălia de la Lepanto, apoi ostatic la turci timp de cinci ani, în 1605 Cervantes devine autorul primului roman aşa-zis „modern” din istoria literaturii: Ingeniosul cavaler Don Quijote de la Mancha, epopeea unui cavaler idealist, pasionat de dreptate şi libertate, şi a scutierului său, mult mai realist, pe nume Sancho Panza, pe teritoriul unei Spanii întunecate, caracteristice secolului al XVI-lea.
În ciuda oricărui fapt
Soldat, poet şi mistic protestant, Agrippa d’Aubigne s-a implicat, uneori până la fanatism, în războaiele dintre catolici şi reformaţi. Viaţa aceasta de luptă a tradus-o printr-un gen de poezie lirică şi epică. Printre textele sale importante se află şi Epopeea Credinţei, un imn sublim al protestanţilor persecutaţi, şi Tragicele, un lung strigăt de revoltă împotriva războiului civil.
Limba lui Shakespeare
William Shakespeare a scris aproape patruzeci de tragedii, printre care Hamlet, Romeo şi Julieta, Othello sau Regele Lear. Opera sa explorează toate faţetele minţii umane, luptele pentru putere, alimentate de gelozie, dând naştere uneori la trădare sau la fanatism. Faima lui este atât de mare, încât piesele sale de teatru au fost traduse în aproape toate limbile lumii.
Ofelia (1851-1852), tablou de Şir John Everett Millais, inspirat de piesa Hamlet.
Informații suplimentare puteți găsi și aici.
Zapping prin cultura generală, Editura Rao, Isabelle Fougère
