Cei mai însemnaţi 10 compozitori moderni şi contemporani

0
641

Ultimul titan al romantismului german

Primul dintre cei mai însemnaţi 10 compozitori moderni şi contemporani – asemenea lui Giacomo Puccini, care este moştenitorul muzicii bel canto italiene, Richard Strauss este urmaşul geniului liric german. Compozitor şi dirijor de orchestră eclectic, Strauss a abordat toate genurile, de la muzica instrumentală şi simfonie, ajungând până la operă, lied şi balet. Muzica sa este expresivă şi romantică, iar orchestraţiile sunt foarte moderne. Compoziţia sa cea mai cunoscută, Aşa grăit-a Zarathustra (1896), rivalizează prin virtuozitate cu operele Salomea (1905), Electra (1909) şi Cavalerul Rozelor (1911).

„Cea mai rafinată ureche care a existat vreodată” (Claude Debussy).

Muzica lui Maurice Ravel dovedeşte o mare perfecţiune: mai bine de o sută de compoziţii stau mărturie pentru măiestria sa instrumentală, pentru dorinţa de îndrăzneala şi disonanţe sau pentru eclectismul influenţelor muzicale din Couperin, Mozart, Debussy, Satie, însă şi din jazz, blues şi muzica hispanică. Printre acestea se remarcă opera Daphne şi Chloe (1909-1912), Bolero (1928), cele două concerte pentru pian şi orchestră Pentru mâna stângă (1929-1931) şi în sol major (1930-1931).

Litografie de Achille Ouvré reprezentându-l pe Maurice Ravel.

„Datoria noastră faţă de muzică este aceea de a o inventa.”
Igor Fiodorovici

Stravinski este inseparabil asociat ideii de avangardă artistică de la începutul secolului XX. Stabilit la Paris în anii ’20, Stravinski se împrieteneşte cu Pablo Picasso, Coco Chanel, Jean Cocteau şi Maurice Ravel. Cu ceva timp înainte, acesta compusese deja Pasărea de foc (1910) şi Ritualul primăverii (1913), care răsturnau cu totul, cu voioşie, regulile clasice. Stravinski a compus opere tot mai simple, fiind interesat, deopotrivă, de muzica clasică tonală serială – aflată, la acea vreme, abia la începuturile sale.

Igor Stravinski, în anii ’30.

„Nu aş putea vreodată să compun muzică, iar aceasta să nu exprime absolut nimic”.

Béla Bartók este unul dintre primii care au studiat şi transcris muzica tradiţională a Europei de Est. Aceasta i-a influenţat primele sale opere, dintre care amintim Trei cântece populare ungureşti (1914-1917). Compozitorul ungur a devenit celebru la sfârşitul anilor ’30 pentru Muzică pentru instrumente de coarde, percuţii şi celestă, urmată apoi de Concertul pentru vioară şi orchestră şi Mikrokosmos. Exilat în timpul războiului la New York, unde Yehudi Menuhin îi comandă, în 1944, Sonata pentru vioară solo, Bartók moare acolo, în 1945, într-un moment în care ţara sa abia îşi câştigase libertatea.

„Timpul nu mai există acolo unde compunem muzică pentru un cerc de esteţi”.

Serghei Prokofiev este o personalitate destul de controversată! Feroce şi liric, în materie de îndrăzneală creativă şi imaginaţie sonoră, Prokofiev mu este mai prejos faţă de contemporanii săi iluştri. În 1917, scrie muzică de balet alături de Diaghilev, compune prima sa simfonie, No.1, şi creează, la Chicago, una dintre capodoperele sale, Dragostea celor trei portocale (1921). La întoarcerea sa în Rusia, în 1933, Prokofiev compune alte trei opere, Romeo şi Julieta, Cenuşăreasa şi Ivan cel Groaznic.

„Viaţa se aseamănă mult cu jazzul. Este mult mai frumoasă când improvizezi.”

George Gershwin a fost unul dintre compozitorii cei mai prolifici şi cei mai inovatori ai secolului. Acesta compune, cu aceeaşi măiestrie, cântece, comedii muzicale, precum şi opere, asociind jazzul cu muzica klezmer (tradiţie muzicală a evreilor de rit aşkenaz) şi muzica afro-americană cu canoanele clasice. În 1924, Gershwin creează Rhapsody in Blue pentru pian şi orchestră de jazz, apoi, în 1935, opera pentru cântăreţi negri Porgyand Bess, din care este extrasă celebra arie Summertime, cântată de toţi cântăreţii de jaz.

Geniul rus

Dmitri Sostakovici, înflăcărat admirator al lui Beethoven, compozitorul rus a creat aproape cincizeci de simfonii, mai multe concerte şi muzică de cameră, într-o constantă pendulare dintre clasicismul oficial şi evadările de o libertate tăioasă. Autorul coloanei sonore a filmului Crucişătorul Potemkin, 1927, Şostakovici este unul dintre compozitorii emblematici, care s-a remarcat prin piese precum Cvintet pentru pian în sol minor (1940), oratoriul Cântecul pădurilor (1949) şi Cvartetul no. 8 în C minor.

„Claritatea poetică” a lui Henri Dutilleux

Francezul Henri Dutilleux este unul dintre artiştii cei mai interpretaţi din lume. Printre operele sale cele mai marcante amintim concertul pentru violoncel O lume îndepărtată (1970), al cărui titlu preia un vers al lui Baudelaire, ori Timbru, spaţiu, mişcare sau Noaptea înstelată (1978), unde artistul împleteşte logica visului, rigoarea compoziţiei şi vertijurile imaginaţiei. În această ultimă operă, inspirată de Van Gogh, muzicianul a încercat să transcrie „efectul de rotire aproape cosmic care se desprinde din tablou”. În 2005, Dutilleux este laureat cu Premiul Ernst Von Siemens pentru „opera sa organică şi claritatea poetică”.

„Opera trebuie să fie un labirint ca să ne putem pierde în el.“

Compozitor de marcă de după război şi dirijor de orchestră de renume internaţional, Pierre Boulez a fost conducătorul mişcării de avangarda franceză în domeniul muzicii electronice. Printre compoziţiile sale cele mai radicale reţinem Explosante-fixe, în memoria lui Stravinski (1972-1994), şi Repons (1981-1988), care reconstituie, graţie tehnicii electronice, muzica liturgica gregoriană.

Asaltul modernităţii

Karlheinz Stockhausen a deschis calea pentru toate genurile de avangardă din secolul XX, rămânând pionierul muzicii electronice cu piesa Studiu I. Până la sfârşitul zilelor sale, Stockhausen s-a remarcat ca un explorator al muzicii electronice şi al legăturii dintre muzică şi tehnologie.

Informații suplimentare puteți găsi și aici.

Alte articole care v-ar putea interesa aici.

Zapping prin cultura generală, Editura Rao, Isabelle Fougère