Cei mai de seamă 10 poeţi

0
293
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Părintele poeziei germane

 

Primul dintre cei mai de seamă 10 poeţi – Johann Wolfgang von Goethe a aşezat literatura germană în spaţiul literaturii universale. Lider al şcolii Sturm und Drang – mişcare literară care s-a născut ca reacţie la raţionalismul şi clasicismul anilor 1770-1790 – el este autorul unor opere de un succes răsunător: Faust, la care lucrează toată viaţa sa, şi Suferinţele Tânărului Werther (1774), scurt roman epistolar devenit emblematic pentru generaţia romantică.

Gravură ilustrând Suferinţele tânărului Werther, în 1774.

 

„Adâncul însuşi al inimii omeneşti este atins de nenumăratele înfiorări ale sufletului şi ale naturii.”


Alphonse de Lamartine. Prin intermediul temelor majore abordate-singurătatea poetului, natura iubitoare, căutarea armoniei poetul conferă o nuanţă nouă romantismului şi explorează, cu precădere în Meditaţiile poetice (1820), profunzimea sufletului omenesc.

 

„În opera lui stă toată bogăţia, forța şi supleţea limbii noastre.” (Gogol)


„Fenomen extraordinar şi manifestare unică a sufletului rusesc”, Alexandr Puskin reprezintă, după spusele lui Gogol, adevărata întrupare a conştiinţei şi geniul poetic al poporului său. De la Gavriliada, în 1821, la Evgheni Oneghin, roman în versuri publicat în 1833, Puşkin inventează o artă vizuală şi melodioasă, fără a avea nevoie de muzică. Măsura versului, jocul aliteraţiilor, simetria subtilă a sonorităţilor, toate îi conferă poemului un ritm fluid şi blând, care, pe măsură ce scriitorul evoluează, devine din ce în ce mai dens şi tensionat, golit fiind de orice efect oratoric. Timp de mai bine de o sută de ani, versul lui Puşkin, octosilaba, va fi măreţul vers clasic al poeţilor ruşi.

 

„Fiecare manifestare a frumuseţii este o bucurie eternă.”


John Keats. În opera sa principală, Ode, poeme compuse în mare parte în 1819 – Oda privighetorii, Odă la o urnă grecească, Oda melancoliei, Toamnei, Oda lui Psyche, Odă imaginaţiei -, un singur scop îl animă pe poet: evadarea dintr-o lume a deziluziilor şi a suferinţei. Metoda folosită este aceeaşi: cultul frumuseţii – marmura şi cuvintele întreţin gesturile de dragoste şi momentele de extaz într-o stare de veşnică tinereţe. Poet al trăirii clipei, Keats celebrează, totodată, şi autenticitatea lucrurilor şi sfinţenia sentimentelor umane: estetismul, al cărui precursor este, reprezintă, de asemenea, o renunţare la sine. Îşi închină versurile atât toropelii, cât şi stării de trezie. Keats îşi mărturiseşte pasiunea pentru moarte, cea a cărei prezenţă îl însoţeşte pe tot parcursul vieţii, permiţându-i să aprecieze ca persoană gustul lucrurilor.

„Lucrul pentru care a pledat (…) este libertatea artei împotriva despotismului sistemelor, codurilor şi regulilor.”
(Victor Hugo despre el însuşi)

 
În romanele, piesele şi poeziile sale, Victor Hugo și-a pus talentul în slujba unei singure cauze, a celor oprimaţi, în apărarea cărora scrie cu ardoare şi curaj. Pana sa permite sincronismul dintre sublim şi grotesc, umbre şi lumini, denunţând, nu fără ironie, violenţă şi rigoarea de care dă dovadă în întreaga sa operă, lovitura de stat a lui Ludovic Napoleon Bonaparte în Pedepsele (1853). În Contemplaţiile (1856) întreprinde o lungă meditaţie, iar în Orientale (1829) jonglează cu ritmul şi cu versurile.

 

„Frumuseţea rafinată nu ar putea exista dacă nu ar avea o frântură de straniu.”


Dacă istoria literară consemnează mai ales povestirile lui Edgar Poe, marcate cu prisosinţă de o imaginaţie morbidă și neliniştitoare, ce se îmbină cu preocupările ştiinţifice şi cu stările de reverie fantastică, poemele sale (Al Aaraaf, 1829; Serenada, 1833; Corbul, 1845; Eldorado, 1849; Annabel Lee, 1849) combină lirismul afectiv cu deliberarea poetică şi simbolismul mistic. Predispoziţia către luciditate, care face din scriitor reprezentantul şi analistul naturii umane, explică de ce lucrările literare ale lui Poe mizează pe morbid, pe afectiv şi pe raţional şi de ce se deschid către o criptografie a lumii, marcate fiind, aşadar, de un interes pentru magnetism sau spiritism (Evrika, 1848).

Spleen şi ideal


Moştenitoare a tradiţiei clasice şi romantice, opera lui Charles Baudelaire stă la baza modernităţii poetice. Simţul lui infailibil pentru frumos şi luciditatea explică de ce conştiinţa sa este sfâşiată între „spleen” şi elevaţia către ideal. După Florile răului, Baudelaire scrie Mici poeme în proză, culegere care parcurge o varietate de teme, precum cea a singurătăţii, a sărăciei, a creaţiei artistice…

„Țărmul este mai sigur,
însă ador să mă lupt cu valurile.”
Emily Dickinson


Prizonieră a convenţiilor calviniste şi victoriene, obsedată de moarte, poeta americană transformă fiecare element al vieţii într-un semn al predestinării şi un mijloc de a schiţa lumea de dincolo. Pentru ea, inspiraţia este iluminare lirică, unind concretul cu abstractul, trivialul cu sublimul, într-un avânt epifanic. Formele scurte şi concizia fixează momentul într-o atemporalitate morbidă.

„Să pictezi nu obiectul,
Ci efectul pe care acesta îl produce.”

Stéphane Mallarmé a fost unul dintre reprezentanţii de seamă ai simbolismului. Scriitura sa, adesea obscură, acordă o importanţă fundamentală muzicii create de cuvânt; acestea trebuie să îşi fie suficiente lor înseşi, fără să fie nevoie să dea socoteală realităţii, trebuie să aibă capacitatea de a evoca mai mult decât de a numi. Sintaxa este răsturnată, imaginile inedite, asocierile sonore fermecătoare: „Scânteieri, de îndată septetul” (Sonet în X).

 

„Scriam despre tăceri, despre nopţi, notam inexprimabilul. Fixam vertijuri.”


Nutrit de revolte, încununat de legende, Arthur Rimbaud a influenţat în mod profund poeţii moderni, atât prin stilul său îndrăzneţ, cât şi prin tăcerea şi miturile de care se înconjoară existenţa sa. Veritabil „vizionar”, după cuvântul pe care el însuşi l-a ales, exprimă în Un anotimp în infern (1873) şi Iluminări (1886), vertijurile halucinaţiei într-o limbă pe care o vrea nouă, destinată să poarte spre infinit…

 

Informații suplimentare puteți găsi și aici.

Alte articole care v-ar putea interesa aici.

Zapping prin cultura generală, Editura Rao, Isabelle Fougère