Cei mai de seamă 10 filozofi iluminişti

0
238

Primul filozof al istoriei

Giambatista Vico, istoric şi filozof italian, primul dintre cei mai de seamă 10 filozofi iluminişti, este autorul unei teorii despre ciclurile civilizaţiilor, care a marcat profund gândirea occidentală. Înaintea lucrării Despre spiritul legilor, a lui Montesquieu, Vico descrie în Principiile filosofiei istoriei (1725) interacţiunea dintre faptele morale, sociale, economice şi estetice şi defineşte fundamentele unei istorii universale la care îşi dau concursul popoarele.

Legile lumii

Charles de Montesquieu a murit prea devreme ca să poată fi martor la dezbaterile iluminiştilor, pe care însă le-a inspirat. În lucrarea Scrisori persane, publicată anonim în 1721, acesta realizează o critică lucidă şi ironică la adresa moravurilor franceze de la Curtea lui Ludovic al XV-lea. Analizând principiul absolutismului şi al despotismului, Montesquieu apără, de fapt, valorile care vor constitui umanismul Secolului Luminilor: raţiunea, dreptatea, libertatea şi toleranţa. Despre spiritul legilor, lucrarea sa majoră, teoretizează asupra principiului separării puterilor şi pune bazele unui nou tip de gândire asupra guvernelor, precum şi asupra legilor care le reglementează. Prin această lucrare, Montesquieu se dovedeşte un precursor al sociologiei şi al ştiinţelor politice.

„Trebuie să ne cultivăm grădina.“ (Candide)

 

Purtător de cuvânt al Iluminismului, François-Marie Arouet, zis Voltaire, a făcut din lupta împotriva tuturor formelor de fanatism religios şi de nedreptate esenţa gândirii sale. De la Zadig la Candide, trecând prin Dicţionarul Filosofic şi Enciclopedia lui Diderot şi Alembert la care a şi contribuit, operele lui Voltaire denunţă din vârful unei pene de scris mânuită cu agilitate, savuroasă şi ironică, intoleranţa – „josnicia”, dar şi dogmele, şi militează pentru egalitatea în drepturi. Doar participând la construirea unei societăţi juste, preocupându-se de viaţa laică şi nu de chestiuni metafizice, omul poate atinge fericirea. Personalitate emblematică a Iluminismului, după Revoluţia din 1791, Voltaire a intrat în Pantheon.

Frangois-Marie Arouet, zis Voltaire.

Omul clasificărilor

Monumentala Istorie naturală a lui Georges Louis Leclerc de Buffon, al cărei prim volum din cele patruzeci şi patru apare în 1749, însoţeşte mişcarea enciclopedistă. Lucrarea analizează, clasează şi descrie sistemul solar, solurile, fauna, flora, mineralele, oamenii şi evoluţia lor. Această sumă de categorii, fără egal până în acel moment, face din Buffon primul savant care popularizează ştiinţele: o mică revoluţie, căreia i se va alătura o alta mai mare…

Noile temeiuri ale autorității

Maestru al operei Enciclopedia, Denis Diderot pledează, în lucrări precum Scrisoare despre orbi pentru folosinţa celor care văd (1749) sau Călugăriţa (publicată post-mortem în 1796) şi Jacques Fatalistul şi stăpânul său (1796), pentru un materialism ateu, care îl face să afirme că pe lume nu există nicio fiinţă imaterială. Aşadar, autoritatea trebuie legitimată de cu totul alte lucruri decât divinitatea. De asemenea, absolutismul nu este nimic altceva decât o formă de despotism, care îl privează pe om de libertatea sa de gândire.

Un gând de libertate

Jean-Jacques Rousseau și-a construit sistemul de gândire în jurul ideii fondatoare de libertate: libertatea originară a omului în mijlocul naturii şi libertatea care trebuie să protejeze politica fondată pe Contractul social (1762), titlu al uneia dintre lucrările sale majore. Aici, Rousseau demonstrează legătura dintre libertate şi egalitate, îndrăgostit de natură şi de singurătate, Rousseau este, de asemenea, un precursor al romantismului.

 

Materia, nimic altceva decât materia!

D’Holbach.
În lucrarea Sistemul naturii, el arată cum natura materială este cauza primordială a tot ce există şi aparţine eternităţii întregi. Materialist şi mecanicist, D’Holbach colaborează la Enciclopedie şi afirmă, în numeroase lucrări, că toate religiile duc la despotism.

 

Limitele raţiunii pure

Immanuel Kant nu a făcut decât să pună bazele unei noi metode filosofice, critica. Figură emblematică a Iluminismului, în lucrările Critica raţiunii pure (1781) şi Critica facultăţii de a judeca (1790), Kant formulează condiţiile necesare oricărui tip de cunoaştere şi stabileşte valoarea absolută a legii morale. Sistemul său este fondat pe trei întrebări esenţiale: ce pot cunoaşte?, ce trebuie să fac?, la ce sunt îndreptăţit să sper?

Naşterea iudaismului modern

Marcat de frământarea intelectuală care agită Berlinul la jumătatea secolului al XVIII-lea, Mosses Mendelssohn este iniţiatorul mişcării Haskalah, caracteristică iudaismului din Secolul Luminilor. Ghidat fiind de convingerea că iudaismul este deopotrivă ancorat în tradiţie şi în simbioză cu modernitatea, Mendelssohn apără libertatea conştiinţei: în eseul său intitulat Ierusalim (1783), el nu este împotriva îndatoririlor civice şi religioase, atâta timp cât religia şi statul rămân în continuare pe locul care li se cuvine. Religiei îi corespund regulile ceremoniale, iar statului, cele ale vieţii obişnuite.

Libertatea în istorie

Johann Gottlieb Fichte este unul dintre fondatorii mişcării filosofice idealiste germane, născută din aderarea la ideile kantiene. Fascinat de gândirea iluministă şi de Revoluţia franceză, Fichte s-a opus absolutismului napoleonian. Apropiat al lui Rousseau şi adept al concepţiei acestuia asupra dreptului natural, Fichte vede istoria ca pe un cadru de desfăşurare a libertăţilor umane.

 

Informații suplimentare puteți găsi și aici.

Alte articole care v-ar putea interesa aici.

Zapping prin cultura generală, Editura Rao, Isabelle Fougère