Cei 10 mari filozofi orientali

„Poţi cunoaşte lumea fără să deschizi uşa”

Primul dintre cei 10 mari filozofi orientali – Lao-Tzu este fondatorul filosofiei taoiste, care constituie, împreună cu confucianismul, piedestalul gândirii filosofice chineze. Tao Te King sau Cartea Căii şi a Virtuţii este una dintre lucrările universal cunoscute. Ghid veritabil către cunoaşterea de sine şi manual de longevitate, cartea începe cu revelaţia lui Tao. Acesta este principiul primordial invizibil, care dă viaţă tuturor lucrurilor şi care circulă asemenea unei energii inalterabile. Principiul „non-acţiunii”, care eliberează de dorinţă şi păstrează energia vitală, reprezintă calea către cunoaşterea acestui absolut.

„Discipolul înţelepciunii trebuie să aibă inima mare şi curajoasă. Povara este grea şi călătoria este lungă.”

Într-o epocă în care educaţia şi cultura în China Antică nu mai erau de mult apanajul aristocraţiei, se naşte o categorie de învăţaţi, printre care figura înţeleptului Confucius este reprezentativă. Acesta elaborează o doctrină a ordinii, care se sprijină pe trei piloni: moştenirea strămoşilor, guvernul şi legea. Pentru a favoriza armonia în societate, Confucius preconizează bucuria de a trăi, simplitatea, practicarea artelor, calmul şi meditaţia. Recomandând „virtutea perfectă”, ren-ul, adică omenia, bunătatea, altruismul, precum şi o dorinţă arzătoare de a se perfecţiona, Confucius vede viaţa ca pe un parcurs etic, ce îi permite omului să-şi asigure rolul cosmologic de legătură între Cer şi Pământ.

Visul fluturelui

Chinezul Zhuangzi este autorul unuia dintre textele fundamentale ale taoismului, Cartea lui Zhuangzi, în care se regăseşte faimoasa parabolă a fluturelui, o meditaţie asupra naturii impenetrabile a realităţii: înţeleptul visează că este un fluture, însă, când se trezeşte, se întreabă dacă nu cumva este chiar un fluture care visează că este un înţelept…

Părintele Yoga

Patanjali
Fondatorul mitic – posibil să fi fost mai mulţi – al Yoga-Sutrelor (aforisme filosofice) a pus bazele filosofiei Yoga, disciplină interesată atât de suflet, cât şi de trup. Yoga-Sutrele nu constituie un manual practic, ci, mai degrabă, un tratat metafizic, care propune evadarea din eternul suferinţelor umane, inseparabile emoţiilor şi mişcărilor nesfârşite ale minţii. Filosofia Yoga, menită să oprească acest proces, este considerată ca o cale de transformare şi de stăpânire a energiilor corporale şi mentale.

„Exceptând schimbarea, nimic nu este constant”

Buddha propune o învăţătură care dezvăluie calea spre fericire: înfrânarea dorinţelor şi a pasiunilor. Durerea poate fi evitată numai dacă lucrurile sunt lăsate în voia lor, urmându-se cursul firesc al acestora, şi se acceptă faptul că ele nu sunt veşnice. Adresându-se tuturor, predicând dragostea şi compasiunea, Buddha a dat naştere unei doctrine universale, care astăzi are mai bine de 350 de milioane de adepţi în întreaga lume.

Buddha ţine prima lui predică.

„Toate se întâmplă prin voia lui Dumnezeu.”

Convins fiind că monoteismul lui Moise este universal, filosoful evreu Filon din Alexandria publică numeroase comentarii pe marginea Bibliei: viziunea sa religioasă asupra lumii, care i-a inspirat pe mulţi dintre primii creştini, rămâne fidelă credinţelor tradiţionale, găsindu-şi sorgintea, mai cu seama, în rândul marilor şcoli filozofice greceşti. Acesta crede în transcendenţă şi considera că Dumnezeu este inaccesibil raţiunii umane, că omul nu se cunoaşte pe sine, însă ar putea exista o mediere profetică între om şi Dumnezeu.

„Omul devine ceea ce cunoaşte.”

Tălmăcitor luminat al Vedelor şi al Upanişadelor, textele fondatoare ale hinduismului, Shankara pune, în India, bazele şcolii de filosofie şi metafizică a Advaita-Vedanta, sau şcoala „nondualităţii”. Pentru a întrerupe ciclul reîncarnărilor, legate de karmă, el recomandă conştientizarea identităţii fundamentale a sinelui individual şi a sinelui universal (brahman), atitudine numita nondualism (advaita).

Qi şi Li

Fondator al neoconfucianismului, Zhu Xi afirmă că omul, la fel ca şi cosmosul, este alcătuit din Qi, forţa vitală care animă toate lucrurile, şi din Li, principiul ordonator. Graţie ascezei, unirea acestor două principii atrage după sine perfecţiunea cosmosului şi a fiinţei. Spre deosebire de taoism, filosofia sa nu propovăduieşte izolarea de lume, ci, mai degrabă, cultivarea unei acţiuni înţelepte în mijlocul oamenilor, mai ales prin practicarea meditaţiei în poziţia aşezat, Jingzuo.

„Cunoaşterea de sine înseamnă uitare. Uitarea de sine înseamnă deschidere către toate lucrurile.”

Maestrul Dogen. Cel mai important propovăduitor al budismului zen a înţeles că, într-o lume de durere şi instabilitate, orice luptă pentru putere este iluzorie. În lucrările Fukanzazengi (1227), tratat practic de reguli pentru zazen, şi Shobogenzo (1231-1253), literalmente „comoara ochiului interior a Legii Adevărate”, el afirmă că studierea căii lui Buddha este, de fapt, cercetarea sinelui, stând în poziţie aşezat, între veghe şi somn, ceea ce îi permite sufletului să părăsească corpul pe drumul vibraţiei universale, sursă nesfârşită de linişte şi compasiune.

Calea meditaţiei – al zecelea dintre cei 10 mari filozofi orientali

Hakuin Ekaku este una dintre figurile cele mai importante ale budismului zen japonez: el a dus la apogeu arta grădinăritului şi a dezvoltat mai multe tehnici de deşteptare sau satori; în Calea ceaiului, Calea războinicilor sau Calea florilor, acesta transformă filozofia şcolii Rinzai într-o tradiţie fondată pe meditaţie profundă. În opera sa biografică Orate Gama (Ceainicul) (1749), Hakuin Ekaku descrie câteva reguli de utilizare a koan-urilor, aceste poezii-maxime derutante care, prin imposibilitatea rezolvării, acţionează asupra spiritului ca sprijin pentru meditaţie.

Informații suplimentare puteți găsi și aici.

Zapping prin cultura generală, Editura Rao, Isabelle Fougère