Cei 10 arhitecţi emblematici

0
84

Magicianul fierului

Primul dintre cei 10 arhitecţi emblematici – legendarul cavaler de fier pe care Gustave Eiffel l-a înălţat, în Paris, pentru Expoziţia Universală din 1889, considerat, la momentul inaugurării sale, drept „vertiginos de ridicol”, i-a adus un renume mondial. Inginer îndrăzneţ, Eiffel a revoluţionat arhitectura civilă, pe care a propulsat-o în secolul XX, înlocuind fonta tradiţionala cu oţelul laminat şi inventând echipamente inovatoare pentru şantierele de construcţii. Peste tot pe această planetă, lumea îi datorează lui Eiffel podurile feroviare şi rutiere, viaductele, schelăria uzinelor, ca să nu uităm de osatura Statuii Libertăţii de la New York.

„Arhitectura este prima dintre artele plastice.”

De o inventivitate excepţională, Antonio Gaudi a marcat iremediabil oraşul Barcelona, unde a creat majoritatea capodoperelor sale, de la Sagrada Familia (1882) şi parcul Güell (1900) până la Casa Milà La Pedreda sau la Casa Batió (1904). Ceramică, sticlărie şi feronerie îşi fac loc în structurile sale cu forme organice, inspirate din natură. Unică, onirică şi spirituală, aliniată unui curent modernist în curs de dezvoltare, opera lui Gaudi face dovada sintezei de stiluri moştenite din secolul al XlX-lea, precum sunt Arts & Crafts, simbolismul şi expresionismul.

„Imobilele sunt copii al pământului şi ai soarelui.”

Frank Lloyd Wright a realizat mai bine de opt sute de proiecte, turnuri, muzee sau chiar staţii-service. Deşi a militat pentru un urbanism la scară mondială, construind, în serie mare, case individuale accesibile, totuşi Lloyd Wright este amintit pentru conceptul de arhitectură organică, al cărui principiu este armonizarea habitatului uman cu Natura, printr-o integrare profundă a imobilelor în mediul înconjurător. Casa de pe cascadă (Pennsylvania, 1936), înconjurată de natură, este un exemplu perfect de dezvoltare durabila de avangardă, departe de raţionalismul care a dominat secolul XX.

 

Maestrul Bauhaus-ului

Între cele două războaie, Walter Gropius conduce Şcoala Bauhaus la Weimar, cea care dă numele său unei mişcări artistice precursoare a designului contemporan. Principiile sale măreţe, precum folosirea materialelor inovatoare şi stabilirea unei relaţii dintre artă şi industrie, au marcat estetica funcţionalistă a secolului XX. Gropius a construit în Germania uzine şi spaţii ambientale funcţionale, ieftine şi practice, şi a înfiinţat Şcoala Bauhaus la Dessau-Rosslau. Statele Unite îi datorează, la New York, Graduate Center şi clădirea Pan Am.

„Casa este templul familiei.”

Charles Édouard Jeannenet, cunoscut sub pseudonimul Le Corbusier întruchipează, de unul singur, arhitectura contemporană. Conducător al mişcării moderniste şi al curentului funcţionalist, Le Corbusier a inventat principiul „unităţii locuinţei” şi a teoretizat noţiunea de locuinţă comună. Acesta a transpus limbajul său arhitectural în nenumărate oraşe şi locuinţe, precum Villa Savoye din Poissy, în 1931, Cité radieuse (Oraşul luminos) din Marsillia (1947-1952). De asemenea, Le Corbusier a întocmit planurile unor clădiri din oraşul nou Chandigarh, din India (1952), şi a participat la construirea sediului ONU la New York.

Arhitectura din beton

Cel mai cunoscut dintre arhitecţii brazilieni, Oscar Niemeyer este unul dintre marii reprezentanţi ai modernismului, Stilul internaţional. Acesta practică o arhitectură total desprinsă de modelele trecutului, folosind materiale precum betonul, oţelul şi sticla şi demonstrând o predilecţie pentru volume simple şi fără ornamentaţii. Alături de urbanistul Ludo Costa, Niemeyer construieşte oraşul Brasilia, inaugurat în 1960. De asemenea, el este autorul fostului sediu al cotidianului L’Humanité, la Paris, şi al Scenei Naţionale, din Le Havre.

 

Deturnarea formelor

Frank O. Gehry este un arhitect de neegalat şi un remarcabil creator de piese de mobilier. Materialele pe care le foloseşte sunt destructurate pentru a dezintegra formele şi a le aduce la viaţă cu câte o pată de culoare. După ce a experimentat această estetică în propria casă din Los Angeles (1979), tehnica lui a devenit un element de marcă odată cu finalizarea centrului comercial Santa Monica Place (1981), a Muzeului Aerului şi Spaţiului, din Los Angeles (1984), a Casei care dansează, din Praga (1996), sau a Fundaţiei Louis Vuitton, din Paris, inaugurată în 2014.

Aventurierul arhitecturii

Renzo Piano s-a specializat în tehnicile de design internaţional. De la înfiinţarea agenţiei sale, în 1981, Piano a realizat mai bine de o sută douăzeci de proiecte, precum aeroportul Osaka (1988-1994), centrul cultural Jean-Marie Tjibaou, în Noua Caledonie (1991-1998), centrul Georges Pompidou, la Paris (1971-1975), şi auditoriumul din Roma (2002). Construcţiile, pe care le concepe în aşa fel încât să se integreze în mediul înconjurător, se prezintă adesea precum nişte sisteme mecanice, al căror mod de funcţionare poate fi văzut.

„O chestiune de spiritualitate”

Lumina trecătoare este materia preferată de arhitectul japonez Ando Tadao. Acesta desenează oglinzi din beton brut, foarte neted, pentru a o reflecta, a o ghida sau reţine. Opera sa austeră şi simplă incită la linişte şi contemplare, departe de tumultul exterior. În Japonia, Tadao a realizat, printre altele, Capela de pe Muntele Rokko, în apropiere de Kobe (1986), precum şi Turnul Skytree, la Tokyo (2011).

Parisul lui Jean Nouvel

La Paris, Jean Nouvel a lăsat o amprenta importantă: el este autorul Institutului Lumii Arabe (1987), al Fundaţiei Cartier (1994), al Muzeului de pe Cheiul Branly (2007) şi al Filarmonicii (2015). Nouvel foloseşte metal şi sticlă într-un spirit high-tech; este laureat cu prestigiosul Premiu Pritzker în 2008, pentru „cercetarea curajoasă a ideilor noi şi punerea sub semnul întrebării a normelor acceptate pentru a-şi depăşi limitele domeniului său de activitate”.

Informații suplimentare puteți găsi și aici.

Alte articole care v-ar putea interesa aici.

Zapping prin cultura generală, Editura Rao, Isabelle Fougère