România… știați că? – Galerie Foto

0
270
Cu toții știm că trăim într-o țară foarte bogată, cu priveliști mirifice și peisaje aparte, care ne încântă privirea în fiecare anotimp. Însă, puțini dintre noi sunt aceia care au intrat în posesia unor informații extrem de valoroase pentru noi, românii.
În cele ce urmează vă vom prezenta câteva aspecte mai puțin cunoscute despre România.
Rețea de transport

…Cea mai mare rețea de transport în comun de suprafață și cea de-a patra în același timp este rețeaua din București? unele voci ne informează că ea este și una dinte cele mai dense de pe continent, transportând 2,3 milioane de pasageri pe zi;

Bancnota

…Cea mai mică bancnotă din lume este cea românească, de 10 bani,  pusă în circulație în 1917; dimensiunile acesteia erau de doar de 2,75 x 3.80 cm;

Cea mai mică bancnotă … Cea mai înaltă biserică de lemn din lume este Biserica Mănăstirii Săpânța-Peri

A fost realizată între anii 1998 și 2003; construcția sa are o înălțime totală de 78 metri și se află pe malul Tisei și fost: turla mănăstirii este vizibilă de la o distanță de cinci kilometri peste Tisa și poate fi admirată de românii din Transcarpația, regiune a Maramureșului istoric rămasă în Ucraina;

biserica… Ziarul românesc este cel mai scump ziar din lume

Zimbrulu și Vulturulu, gazetă bisăptămânală politică și literară și primul ziar de orientare unionistă, a apărut pe 3 iulie 1850, la Iași; un exemplar din 1858, expediat către un destinatar din Galați, a fost achiziționat în anul 2007 de către colecționarul londonez Joseph Hackmey pentru suma de 1.115.000 USD (830.000 euro). Valoarea ridicată a exemplarului este dată și de faptul că acesta are aplicate pe prima pagina opt timbre din cea de a doua emisiune Cap de bour (unele dintre cele mai valoroase timbre din lume), se arată pe  http://www.webcultura.ro.

gazeta Canalul Dunăre-Marea Neagră

… Pe locul 3 în lume, în topul celor mai lungi căi de navigație create de mâna omului (după Canalul Suez și Canalul Panama) este Canalul Dunăre-Marea Neagră. Pentru construcția sa au fost excavați 294 milioane m3 la canalul principal și alte 87 milioane m3 la ramura nordică, Poarta Albă-Midia Năvodari;

canalStrada Sforii din Brașov

… Cea de a treia cea mai îngustă stradă a Europei (după Spreuerhofstraße din Germanania și Parliament Street din England Anglia) este Strada Sforii din Brașov; are 83 de metri lungime, iar lățimea ei este cuprinsă între 1,11 și 1,35 m;

Soprana Alma Gluck

…Una din cele mai faimoase artiste licrice ale lumii și prima cântăreață de operă Soprana Alma Gluck, care a reușit să vândă 1 milion de înregistrări, s-a născut La Iași, pe 11 mai 1884;

AlmaTimișoara

… Și, tot în 1884, Timișoara devenea primul oraș din Europa continentală cu străzile iluminate electric;

TimisoaraDecebal

… Cea mai înaltă sculptură din Europa este chipul lui Decebal sculptat într-o stâncă de la Cazanele Dunării. Basorelieful are 55 m înălțime și o lățime de 25m;

Dunarea… Palatul Parlamentului 

Este cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafață din lume, cea mai scumpă clădire administrativă din lume și cea mai grea clădire din lume;

palatMuzeul Astra din Sibiu

… Al doilea al doilea cel mai mare muzeu în aer liber din Europa este Muzeul Astra din Sibiu este; se întinde pe o suprafață de 96 hectare, din care expoziția propriu-zisă ocupă 42 de hectare;

AstraLuceafărul

… Cea mai lungă poezie de dragoste din lume este Luceafărul, de Mihai Eminescu. Un record “oficializat” în februarie 2009;

poezieConstantina Diţă

… Cel mai vârstnic atlet din lume care a câștigat o probă de maraton este românca Constantina Diţă; a câștigat proba în 2008, la Jocurile Olimpice de vară de la Beijing, la vârsta de 38 de ani;

atlet Laurențiu Moldovan

… Pilotul de curse cu cea mai îndelungată carieră este românul Laurențiu Moldovan: 39 de ani și 364 de zile;

pilotLazăr Edeleanu

… Amfetaminele au fost descoperite și sintetizate pentru prima dată în lume de către românul Lazăr Edeleanu. Tot Lazăr Edeleanu este și inventatorul metodei moderne de rafinare a petrolului;

LazarSibiu-Orăștie

… Cea mai veche inscripție din lume pare a fi cea descoperită de arheologi pe șantierul autostrăzii Sibiu-Orăștie pe 31 octombrie 2012; aceasta ar putea dovedi existența scrisului încă din neoliticul timpuriu (cca. 6600 – 5500 î.Hr.);

inscriptii… Cea mai veche vopsea, cunoscută în istoria lumii, a fost descoperită tot pe șantierul autostrăzii Sibiu-Orăștie;

… Statuia Hristos Mântuitorul (Cristo Redentor)

Rio de Janeiro, Brazilia – statuie considerată una dintre minunile lumii moderne – are chipul sculptat de românul Gheorghe Leonida.

Alexandra G.

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here