„Cea mai rea boală a sufletului este necredința și necunoștința lui Dumnezeu”

0
381

lacrimaPentru întâlnirea din seara aceasta, ne vom întreţine în legătură cu textele filocalice care se impun atenţiei de la prima lectură. Se ştie că citind o carte, oricare ar fi ea, de fiecare dată când o citim pentru prima dată, şi după aceea şi dacă reluăm lectura ei, avem în vedere nişte afirmaţii care totdeauna ni se impun atenţiei, de fapt ni se impun atenţiei de la prima lectură şi rămân la aceeaşi valoare, la aceeaşi cotă, de fiecare dată când citim cartea respectivă. Aşa este şi cu Filocalia, aşa este cu scrierile din Filocalie.

Poate că sunt foarte puţini aceia care pot citi întreaga Filocalie. Adevărul este că oricare dintre scrierile filocalice are importanţa ei şi în cuprinsul oricăreia dintre scrierile filocalice sunt şi texte care se anină cumva de minte chiar de când citim pentru prima dată scrierea respectivă. Nu voi spune acum, cu acest prilej, numai texte propriu-zise ci voi şi atrage atenţia asupra unor scrieri care ni se par de la prima lectură mai importante decât altele. E adevărat că fiecare dintre noi are receptivitatea lui faţă de scrierile pe care le are în vedere, scrierile la care ajunge. Oricare dintre scrierile filocalice au fost scrise pentru un grup de oameni sau pentru o persoană oarecare, şi după aceea au ajuns să aibă şi circulaţie. Adevărul este că Filocalia totuşi n-a avut mare circulaţie. Cea mai răspândită carte este Sfânta Scriptură, Biblia, şi după ea „Urmarea lui Hristos”, aşa se ştie.

Filocalia este o colecţie de cărţi, o colecţie de scrieri, scrise de călugări şi pentru călugări. Părintele Stăniloae când a tradus Filocalia, ajutat de Părintele Arsenie Boca de la Sâmbăta, de la Mănăstirea Brâncoveanu – în sensul că Părintele Arsenie a scris după dictatul părintelui Stăniloae, Părintele Stăniloae traducea şi dicta iar Părintele Arsenie copia cele dictate de Părintele Stăniloae – Părintele Stăniloae când s-a gândit la traducerea Filocaliei nu i-a avut în vedere numai pe călugări, sau nu i-a avut în vedere în special pe călugări, ci a avut în vedere spiritualitatea ortodoxă, care, prin tipărirea Filocaliei, urma să se răspândească în Biserica noastră românească. Părintele Serafim Popescu de la noi de la mănăstire, Dumnezeu să-l odihnească, zicea că „Părintele Stăniloae, prin traducerea Filocaliei, a adus cerul ortodox pe pământul românesc”. E frumos şi e şi adevărat, pentru că există un cer ortodox, un cer de gândire ortodoxă, Filocalia fiind un monument de cultură ortodoxă.

Eu, când am citit pentru prima dată Filocalia, volumele I, II, până la IV de fapt, chiar şi volumul III pe care după aceea nu l-am mai reluat, am rămas cu nişte gânduri care m-au urmărit de când m-am întâlnit cu ele. Mai întâi cea dintâi scriere din Filocalie, din volumul I, Sfântul Antonie cel Mare, m-a impresionat prin referirile la omul raţional. El spune că „om raţional este acela care-L cunoaşte pe Dumnezeu şi care Îi mulţumeşte lui Dumnezeu”. Cu alte cuvinte un om raţional este acel om care ştie de Dumnezeu, care se raportează la Dumnezeu. Fără o cunoştinţă de Dumnezeu, fără o raportare la Dumnezeu nu există om raţional. El nu înţelege ca om raţional pe acel om care are raţiune, care raţionează, ci îl socoteşte om raţional pe acela care raţionează corect în raport cu Dumnezeu. Şi chiar spune că om raţional e acela cere-L cunoaşte pe Dumnezeu, care se raportează la Dumnezeu, şi afirmă că oamenii se socotesc raţionali dar pe nedrept, şi mai ales pe nedrept se socotesc raţionali aceia care nu se raportează la Dumnezeu. Şi spune mai departe că cei care nu ţin seama de Dumnezeu se deosebesc de animale numai prin forma mădularelor şi prin grai, deci prin capacitatea de a vorbi. Bineînţeles că capacitatea de a vorbi este în legătură cu capacitatea de a gândi, dar nu orice gândire îl prezintă pe om ca raţional. La fel, are Sfântul Antonie cel Mare şi cuvântul că „cea mai rea boală a sufletului este necredinţa şi necunoştinţa lui Dumnezeu”. Cineva care nu cunoaşte pe Dumnezeu, care nu ţine seama de Dumnezeu, poate să ducă o viaţă oricum, şi acela nu este într-o trăire religioasă, şi nefiind întro trăire religioasă nu este nici într-un progres religios. Sunt 170 de capete scrise de Sfântul Antonie cel Mare şi scrierea lui trebuie studiată, nu citită ca o lectură simplă, şi atunci găseşti mai multe cuvinte care se pot împlânta în minte de la prima lectură, dacă lectura este o lectură sub formă de studiu, sub formă de cercetare. Să ştiţi că Părintele Stăniloae mi-a spus – l-am întrebat eu despre Filocalie şi mi-a spus – că Filocalia trebuie citită ca Scriptura, revenind. Dacă n-o citeşti revenind, dacă n-o citeşti studiind, n-ai mare folos de pe urma scrierilor filocalice.

„Prescuri pentru cuminecături” – Arhim. Teofil Părăian

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here