Un top al celor mai ieftine vacanţe în Europa, pentru vara lui 2016, a fost alcătuit de Travel+Leisure, pe baza datelor furnizate de Booking.com.
Cele trei criterii care au stat la baza întocmirii acestei liste sunt: destinaţia, luna potrivită şi profilul turistului (grup, familie, cuplu, single).
Dacă biletele de avion sunt rezervat cu opt – zece săptămâni înainte de data plecării în concediu, atunci bugetul de vacanță va avea mult de câștigat, deoarece ofertele sunt mult mai bune.
Prezentăm în continuare clasamentul întocmit de Travel+Leisure, conform Mediafax.
Stockholm
Cea mai ieftină lună: iulie. Destinaţie potrivită pentru cei care călătoresc singuri
Atmosfera vibrantă de “café culture” a oraşului te va face imediat să te simţi de-al casei, numai prin simplul fapt că te aşezi la o terasă, cu un ziar alături, o cafea şi o kardemmumabuller, delicatesa supremă a Suediei, o brioşă cu nucşoară. Luna iulie înseamnă o economie de 16% comparativ cu iunie, când preţurile sunt maxime şi bonus mai mult soare scandinav. Şi dacă tot ai ajuns aici, mergi pe coastă pentru fructe de mare, direct de la pescari, servite pe pâine prăjită cu secară.
Positano
Cea mai ieftină lună: iunie. Destinaţie potrivită pentru cupluri
Precum o pânză care strigă prin culori “Viaţa e frumoasă!”, acest colţ de lume atât de pitoresc te îmbie să trăieşti la dolce vita. Ia o înghiţitură de şampanie şi gustă savuroasele fructe de mare la unul dintre restaurantele gourmet de pe malul mării, apoi răsfaţă-te cu o delicioasă îngheţată la The Terrace of Infinity în Ravello. Iunie este cea mai potrivită perioadă în care să vizitezi acest loc uimitor.0 Din iulie preţurile explodează.
Praga
Cea mai ieftină lună: iulie. Destinaţie potrivită pentru grupuri
Iulie vine cu multe evenimente culturale la pachet în Praga: de la faimosul Bohemia Jazz Fest până la Don Giovanni al lui Mozart, montat în acelaşi teatru unde a avut premiera în 1787. Vă puteţi caza în superbul Boho Hotel, care abia s-a deschis în decembrie, în centrul istoric al oraşului.
Madrid
Cea mai ieftină lună: august. Destinaţie potrivită pentru grupuri
În august, temperaturile sunt destul de ridicate şi multe magazine închise, dar veţi face şi o economie de 21% faţă de luna iunie. În plus, dacă planificaţi deştept în această lună, veţi găsi şi muzee deschise, precum Prado şi cozi mult mai mici. Oricum, sangria şi gazpacho sunt la orice pas în Madrid, gata să vă răcorească la nevoie.
Florenţa
Cea mai ieftină lună: august. Destinaţie potrivită pentru cupluri
Dacă nu aţi ajuns încă în vârful Domului, să luaţi pulsul Florenţei de la înălţime şi să vă delectaţi cu splendoarea acestui oraş, e momentul. Este o destinaţie romantică ideală. Degustaţi vinuri şi bucurăţi-vă de picnicuri în priveliştele unice ale Toscanei. În august, puteţi economisi cu 24% mai mult faţă de vârful lunii iulie.
Cracovia
Cea mai ieftină lună: iulie. Destinaţie potrivită pentru cei care călătoresc singuri
Al doilea oraş al Poloniei este acum în lumina reflectoarelor, inclus şi în top 10 T+L’s cele mai bune oraşe ale lumii. Clădiri medievale astăzi pătrunse de o energie vibrantă, arhitectura acestui oraş este uimitoare. Nu rata Pauza, un bar cool de unde poţi lua pulsul societăţii.
Berlin
Cea mai ieftină lună: august. Destinaţie potrivită pentru: grupuri
Berlinul este cel mai accesibil ca preţ în august. Şi spre deosebire de alte capitale europene care se închid în această lună, Berlinul este viu. Cumpăraţi bilete la International Beer Festival sau Dance Festival, în august, şi vă veţi distra maxim alături de o mulţime uriaşă. Dacă prindeţi loc, cazaţi-vă la Das Stue, un luxos Boutique Hotel care în această perioadă e mai ieftin.
Edinburgh
Cea mai ieftină lună: iunie. Destinaţie potrivită pentru: grupuri
August este luna festivalurilor în Edinburgh, iar oraşul este pur şi simplu plin, cu toate hotelurile ocupate. În iunie însă, salvaţi 29% din buget şi tot găsiţi unde să te distrezi. Mergeţi pe Victoria Street, unde veţi găsi Cuttea Sark, cel mai bun loc din oraş de unde puteţi cumpăra ceaiuri. Ceaiul negru Blue Lady cu esenţă de grapefruit este suvenirul perfect.
Dubrovnik
Cea mai ieftină lună: iunie. Destinaţie potrivită pentru familii
Este fabulos acest oraş la malul mării. Locul ideal de cazare este la Pučić Palace. Trebuie neapărat să prindeţi apusul printre zidurile cetăţii medievale. Centrul vechi al oraşului a apărut de multe ori Game of Thrones.
Bruges
Cea mai ieftină lună: iulie. Destinaţie potrivită pentru cupluri
E ca şi cum brusc faci parte dintr-un basm atunci când descoperi arhitectura de secol 13 ce face din Bruges unul dintre cele mai fermecătoare locuri de pe pământ. Pentru o infuzie de modernism, vă puteţi caza la The Van Cleef, cândva reşedinţa legendarei familii Van Cleef.
Barcelona
Cea mai ieftină lună: august. Destinaţie potrivită pentru familii
Barcelona dă valoare verii, iar august îţi oferă cele mai bune preţuri. Răsfaţă-te cu un ospăţ în La Boqueria pentru câţiva euro, apoi mergi şi odihneşte-te la Casa Bonay, cel mai stylish nou hotel din oraş.
Amsterdam
Cea mai ieftină lună: iulie. Destinaţie potrivită pentru grupuri
Plimbările pe faimoasele canale ale Amsterdamului sunt perfecte pentru o vacanţă romantică, însă oraşul vine şi cu tone de oferte şi pentru grupuri. Rijksmuseum are un nou restaurant care trebuie încercat, cazaţi-vă la Hoxton şi nu rataţi Nine Streets district dacă sunteţi pasionaţi de hopping.
Dublin
Cea mai ieftină lună: august. Destinaţie potrivită pentru familii
Dublin are cel mai mare parc urban din Europa. Pe cei 1.700 de acri ai Phoenix Park găseşti grădini, terase bulevarde încadrate de copaci perfecţi, o grădină zoologică şi un superb salon de ceai. Mai mult, oraşul are foarte multe atracţii pentru copii. Asigurăţi-vă că nu rataţi Ashford Castle.
Ana Grama