Cea mai bună imagine a planetei Ceres realizată de sonda spaţială Dawn | FOTO

0
238

hi-ceres-852-jpgPlaneta pitică Ceres, cu un diametru de 950 de kilometri, a fost fotografiată, luni, de sonda spaţială Dawn, iar rezoluţia imaginii este mai bună decât orice altă imagine a asteroidului realizată în trecut de vreun instrument, inclusiv de telescopul spaţial Hubble. Sonda spaţială Dawn a fost lansată de NASA în 2007.

Sonda spaţiala Dawn

Fotografia realizată luni de sonda spaţiala Dawn a NASA are o rezoluţie de 22 de kilometri per pixel. A fost făcută de la o distanţă de 237.000 de kilometri. Imaginile planetei pitice vor fi din ce în ce mai detaliate, pe măsură ce Dawn se va apropia şi mai mult de obiectul spaţial, pe a cărui orbită trebuie să se înscrie pe 6 martie.

Până pe 12 februarie, distanţa dintre sondă şi asteroid va scădea atât de mult încât imaginile vor avea o rezoluţie de patru ori mai bună decât cele realizate de telescopul spaţial Hubble, iar până pe 20 februarie rezoluţia va fi de opt ori mai mare, informează bbc.com.

Cercetătorii sunt interesaţi de “pata albă” descoperită în emisfera nordică a lui Ceres. Fenomenul a fost observat şi cu ajutorul telescopului Hubble, dar deocamdată nimeni nu ştie cu exactitate ce este acesta.

Savanţii cred că, foarte probabil, este un crater rezultat în urma unui impact. Pentru prima dată, Dawn a putut detecta o zonă întunecată în apropierea petei albe. Acest lucru care ar putea fi umbra lăsată de marginea craterului.

Modele ale asteroidului sugerează că interiorul acestuia ar fi alcătuit în mare parte dintr-un nucleu stâncos acoperit cu gheaţă, peste care se află un strat de pietriş. Unii cercetători cred că ar putea exista chiar şi un ocean de apă lichidă în adâncuri.

Ceres a fost clasificată de cercetători şi ca o “planetă pitică”.

O astfel de structură ar face ca planeta pictică să fie destul de maleabilă, ceea ce ar însemna că craterele nu şi-ar menţine forma pentru mult timp, structura asteroidului permiţând o “relaxare” care ar duce la o pierdere a structurii iniţiale a craterelor. Dacă aceasta este situaţia, “pata albă” ar putea fi atunci un crater a cărui formare a avut loc relativ recent.

Ceres este cel mai mare obiect cunoscut care orbitează Soarele în regiunea dintre orbitele lui Marte şi a lui Jupiter. Este cunoscută sub numele centura de asteroizi, populată de multe obiecte spaţiale de tipul asteroizilor. Mărimea lui Ceres indică o gravitaţie mai mare, ceea ce a dus la faptul ca planeta pitică să aibă o formă oarecum sferică.

Pe lângă faptul că este un asteroid, Ceres a fost clasificată de cercetători şi ca o “planetă pitică”. Aceasta datorită formei sferice şi a mărimii, şi este primul astfel de obiect care este vizitat de o sondă spaţială.

A doua planetă pitică aflată pe lista de destinaţii a sondelor spaţiale este Pluto. Aceasta va fi observată îndeaproape de sonda New Horizons a NASA. Sonda trebuie să ajungă pe orbita planetei în luna iulie.

Dawn va ajunge pe orbita lui Ceres după ce a vizitat asteroidul Vesta.

Planetele pitice alcătuiesc o clasă distinctă de obiecte cosmice din Sistemul Solar, după planetele telurice interioare (din interiorul Sistemului Solar, mai apropiate de Soare, n.r.), precum Terra şi Venus, şi giganţii gazoşi ca Jupiter şi Saturn.

Dawn va ajunge pe orbita lui Ceres după ce a vizitat asteroidul Vesta. Acest obiect spaţial, cu un diametru de aproximativ 530 de kilometri, avea aspectul unei mingi de fotbal dezumflate. Este rezultatul unei coliziuni impresionante din trecutul său, când o bucată mare din regiunea polului său sudic a fost spulberată.

Savanţii cred că Vesta şi Ceres sunt corpuri care ar fi putut deveni planete telurice în toată regula… Acestea, insa, nu au avut timpul şi condiţiile necesare.

Sonda spaţială Dawn ar trebui să stea pe orbită şi să studieze planeta pitică Ceres timp de 16 luni. Misiunea depinde foarte mult de cât de bine va funcţiona satelitul ştiinţific, care este deja afectat de o serie de probleme tehnice.

Două dintre instrumentele de navigare care o ajutau să menţină o traiectorie exactă au încetat să mai funcţioneze. Din această cauză sonda este nevoită să folosească propulsoarele pentru a menţine un curs corect. Acest lucru înseamnă că va consuma mai multă hidrazină. Hidrazina este combustibilul pe bază de azot şi hidrogen, dintr-o clasă de compuşi asemănători amoniacului, pe care îl utilizează.

Dacă totul va continua să funcţioneze, sonda va putea face observaţii de la o distanţă minimă de 400 de kilometri de suprafaţa lui Ceres.

Când va veni, în cele din urmă, timpul ca misiunea să se încheie, sonda va fi părăsită pe orbita lui Ceres, învârtindu-se în jurul planetei pitice.

Ana Grama

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here