Ce sunt minunile?

0
575

MinunileMinunile sunt fapte dumnezeieşti mai presus de mintea şi puterea omenească.  Ele sunt fapte săvârşite  în firea văzută numai cu puterea lui Dumnezeu, întrecând legile minţii şi ale firii, care se fac în momente extraordinare, hotărâte de Ziditor, şi urmăresc luminarea şi îndreptarea noastră în vederea mântuirii. Minunile arată voinţa lui Dumnezeu şi tâlcuiesc căile Sale cele necunoscute.

Dumnezeu este cel dintâi şi cel mai mare făcător de minuni, ca unul care este Însuşi izvorul lor.

Mântuitorul a săvârşit pe pământ  minuni  asupra firii, asupra oamenilor şi asupra Sa însuşi. El a oprit furtuna pe mare, a scăpat pe Petru de la înec, a prefăcut apa în vin, a înmulţit pâinile şi peştii, a vindecat bolnavi, a înviat morţi, ceea ce-L face să spună: ”De n-aş fi făcut întru ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut, păcat n-ar avea”(Ioan 15,24). Dintre minunile pe care Mântuitorul le-a făcut asupra-Şi, cea mai mare este învierea Sa din morţi. Minunile Sale dovedesc obârşia şi puterea Sa dumnezeiască aşa cum El însuşi declară:” Lucrurile pe care Mi le-a dat Tatăl să le săvârşesc, aceste lucruri pe care le fac, mărturisesc  despre  Mine că Tatăl M-a trimis”(Ioan 5,36).

Minuni au făcut şi oamenii aleşi de Dumnezeu şi plăcuţi Lui ca de pildă unii dintre aceia prin care s-a dat Descoperirea dumnezeiască: Moise, Ilie, Elisei, Daniil,Iona, Apostolii şi alţii. Dar aceştia au săvârşit minuni numai cu puterea lui Dumnezeu, dovedind că aveau puterea Duhului de sus cu ei.

Minunile adevărate se deosebesc de cele mincinoase printr-o seamă de condiţii.

Putem sa însemnăm: Să fie vrednice de numele lui Dumnezeu şi să fie cuprinse în Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie;

Să se producă cu mijloace cu care s-au produs minunile Mântuitorului  şi ale Sfinţilor;

Să nu se tăgăduiască  unele pe altele sau să se opună unele altora;

Să nu contrazică Sf Scriptură şi Sf Tradiţie,

Să urmărească mântuirea sufletului omenesc;

Să aducă folos şi spor vieţii sufleteşti, nu morţii sau păcatului;

Săvârşitorul minunii să grăiască numai adevărul, să ducă o viaţă fără pată şi să nu urmărească interese personale sau scopuri egoiste,

Să îndrepte moravurile la cei ce văd minunea;

Să poarte în ele siguranţa şi puterea lui Duhului lui Dumnezeu;

Să dovedească lucrarea proniei dumnezeieşti.

”Credința Ortodoxă”, Ed. Mitropoliei Moldovei și Bucovinei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here