Ce sunt diatomeele?

0
661
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Cei mai mulți dintre noi au auzit de existența unor plante unicelulare de dimensiuni mici, care se găsesc în colonii de miliarde şi miliarde, în toate apele de pe planetă.

diatomeDar câți dintre noi știu că aceste plante poartă numele de diatomee?

Potrivit http://www.descopera.ro acestea sunt puțin vizibile ochiului uman, iar cele mai mici au o lungime mai mică de 0.025 milimetri. Totuşi, deşi ele sunt foarte mici, fiecare dintre ele îşi construieşte un adăpost din piatră de consistenţa granitului. S-au descoperit peste 10.000 de specii de diatomee, cu o multitudine de forme.

Dar unde se adăpostesc oare aceste creaturi?

Specialiștii ne informează că adăpostul unei diatomee constă în două scoici sau valve, plasate una peste cealaltă, precum laturile unei cutii şi ţinute împreună de un fel de centură. Dacă vă întrebați ce se află înăuntrul adăpostului, planta vie va fi răspunsul corect.

Ce se întâmplă cu aceste diatomee?

Dacă cercetăm amănunțit, aflăm că multe diatomee plutesc în apă şi se fixează de piere sau plante de apă mai mari, cu un fel de jeleu. Câteva dintre ele pot să înoate, încet, dintr-un loc în altul. Însă, încă nu s-a descoperit exact modul în care ele se propulsează singure.

Cum se reproduc?

De regulă, diatomeele se reproduc divizându-se. Sursa mai sus amintită ne spune că celulele din interiorul plantei vii se împart, valvele se separă, iar fiecărei jumătăţi îi creşte o nouă valvă pe suprafaţa proaspăt expusă.

De ce sunt importante diatomeele?

Au o importanță primordială, fiindcă împreună cu alte mici forme de viață, ele sunt prinipalele plante de pe fundul oceanului. Pe toată perioada vieții lor, ele transformă nutrienţii dizolvaţi în apă în substanţe organice şi, astfel, reprezintă o sursă de hrană pentru tot felul de creaturi acvatice, inclusiv peşti şi balene. Mai mult decât atât, uleiul produs de diatomee este bogat în vitamine şi se acumulează în ficatul peştilor, din care se produc şi vitaminele din comerţ.

Alexandra G.

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here