Sarah Brightman a declarat că melodia pe care doreste să o interpreteze la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS), în toamna lui 2015, este un duet cântat împreună cu un artist de pe Pământ. Deși artista nu a dezvăluit care este costul călătoriei ei spațiale, estimărilor presei britanice arată că va fi de peste 40 de milioane de euro.
“Acea senzație mi-a schimbat viața. Brusc, mi s-a deschis mintea”, a mărturisit ea, în cadrul unei conferințe de presă organizate marți, la Londra.
Interpreta și-a anunțat dorința de a deveni turist spațial în 2012, a urmat un curs special de instruire la Centrul Spațial de lângă Moscova și a început să învețe limba rusă. Dacă va trece toate testele, ea va deveni cel de-al optulea turist spațial din istorie și primul care se deplasează la ISS din 2009, când această performanță a fost realizată de canadianul Guy Laliberte, fondatorul trupei “Cirque du Soleil”.
Zborurile turiștilor spațiali sunt organizate, contra cost, de compania Space Adventures. În cazul lui Guy Laliberte, prețul a fost de 50 de milioane de dolari. Prima persoană care a zburat la ISS pentru propria plăcere a fost americanul Denis Tito, în 2001, iar prima femeie turist spațial a fost Anousha Ansari, cetățean american de origine iraniană, care a vizitat stația în 2006, relateză Agerpres.
Ana Grama