Ce să facem acum?

0
151

batranSe povesteşte că un oarecare bătrân duhovnicesc, părăsind lumea, s-a retras în locuri pustii, dar nu şi-a clădit chilie, ci se muta din loc în loc ca o pasăre călătoare. Nu se ştie dacă 1-a văzut cineva vreodată gustând mâncare, însă nimeni nu l-a văzut vreodată lipsit de lacrimi, de tân­guiri şi de suspinări. Dacă se întâmpla ca el, ca o turturea de pustie, să se apropie de vreun oraş ori sat, nu intra aco­lo, ci se aşeza în apropiere pe vreo piatră, tot tânguindu-se şi oftând, zicând întruna: „Ce-o să se întâmple, ce-o să se întâmple!” Se întâmpla ca orăşenii ori sătenii să iasă la el şi, din împreună-pătimire, să se apuce să-1 mângâie; el însă mai mult plângea şi se tânguia. Îl îmbiau şi cu mâncare, şi cu haine, şi cu bani – nimic nu-1 interesa şi nu îi aducea mângâiere: plângea întruna. Uneori îl întrebau: „Da’ de ce tot plângi? Ce necaz a dat peste tine? Spu-ne-ne, poate suntem în stare să te ajutăm”. Însă pe bătrân cuvintele acestea îl făceau să plângă şi mai tare, fără să rostească nici un cuvânt de răspuns. In cele din urmă, după stăruinţe îndelungate, printre lacrimi şi tânguiri, spunea câteodată, mai ales către locuitorii marilor oraşe: „Cu greu aţi putea să mă ajutaţi! Iată necazul meu: dom­nul meu mi-a încredinţat o mare bogăţie, iar eu am chel­tuit-o pe ospeţe, pe teatre, pe serbări şi pe viaţa necurată petrecută în lux cu femei netrebnice. Acum domnul meu mă caută, şi vai de mine dacă mă va găsi! Mă va da jude căţii şi voi suferi moarte de ocară. Nu ştiu ce să fac. Ce-o să se întâmple, ce-o să se întâmple!…” Şi bătrânul se lăsa iarăşi în voia lacrimilor, tânguirilor şi suspinelor.

Înţelegeţi pentru ce plângea el? Plângea pentru păcate, temându-se de judecata Stăpânului tuturor, Dumnezeu. Da­că vom plânge şi noi aşa, poate că şi pe noi ne va milui…

Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, Sfântul Teofan Zăvorâtul

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here