Ce relație ai cu respectul?

0
5230
RespectulRespectul de sine nu poate fi vânat. Nu poate fi cumpărat. Nu poate fi fabricat din relaţiile noastre cu cei din jur. Respectul de sine vine când suntem singuri, în momentele linişte, în locurile ferite de agitaţie, când ne dăm seama că ştiind diferenţa dintre bine şi rău, am făcut binele; ca recunoscând frumuseţea, i-am oferit admiraţia noastră; cunoscând adevărul, l-am rostit. “  Whitney Griswold

Dacă am ştiut vreodată ce înseamnă sau dacă părinţii noştri l-au cunoscut, trebuie să ne reamintim respectul. Dacă nu l-am mai pus în faptă din vremuri istorice, iar generaţiile care îl ştiau pe de rost s-au stins, trebuie să-l reînvăţăm. În fiecare instituţie publică, cel puţin un funcţionar răspunde acru, deşi cel aflat dincolo de sticlă îi zâmbeşte. Cel puţin un cetăţean este nemulţumit de unul dintre funcţionari şi îi reproşează meschin: „tu eşti plătit din banii mei!”.

În fiecare supermarket, cel puţin o casieră este în primele zile de muncă şi greşeşte calculele, iar cel puţin unul dintre clienţi îi reproşează că-i mănâncă timpul, banii şi nervii. În fiecare şcoală, cel puţin un elev râde de profesoara lui prea grasă sau prea tânără. Cel puţin un profesor îşi face elevul „prost”, „cap sec” sau „minte pătrată”. În fiecare şantier, un muncitor va fura cel puţin o cărămidă. Şeful de şantier va intra cu cel puţin un metru în plus pe domeniul public decât a fost autorizat.

Respectul înseamnă atât de multe. La nivel practic, am putea spune că respectul înseamnă să iei în considerare sentimentele, nevoile, ideile, dorinţele şi preferinţele cuiva. De fapt, a avea respect pentru cineva este similar cu a-l preţui pe el ca persoană, cu gândirile sale și sentimentele sale. Acest lucru include faptul că trebuie să îl cunoști foarte bine, să îl asculţi, să fii sincer cu el şi să îi accepţi individualitatea. Respectul se arată prin comportament şi poate fi simţit. De aceea astăzi există ceva ce banii nu pot cumpăra: respectul!

Respectul mai înseamnă:

  • Să asculţi pe cineva fără să îl întrerupi
  • Să iei în considerare sentimentele
  • Să nu ai idei preconcepute privind o persoană
  • Să încerci să înţelegi punctul de vedere al celuilalt
  • Să ai încredere şi corectitudine
  • Să acorzi spaţiu şi libertate celuilalt
  • Să comunici direct
  • Să îl ajuţi pe un om să se ridice, să construiască ceva în loc să îl tragi în jos
  • Să nu-l grăbeşti pe celălalt.

Respectul este un sentiment de consideraţie şi chiar de admiraţie, respectăm o persoană pentru valoarea pe care i-o recunoaştem şi în acest sens ne îndreptăm spre ea cu oarecare rezervă şi reţinere. A respecta înseamnă a recunoaşte personalitatea partenerului, a accepta tot ceea ce reprezintă diferenţele faţă de celălalt, originalitatea şi ideile acestuia. Înseamnă să îţi poţi spune: „Celălalt nu gândeşte ca mine, nu are chef în acelaşi moment de aceleaşi lucruri ca şi mine, dar este cel de care trebuie să ţin cont”, iar acest lucru ne îmbogăţeşte, fiind vorba de modul de a înţelege şi de a accepta caracterul celuilalt. Dragostea ar deveni repede plictisitoare dacă cei doi parteneri ar trebui să gândească mereu identic.

Până şi respectarea divergenţelor de opinii aduce numeroase avantaje unei relaţii de iubire.

Este unul dintre elementele care permite comunicarea cu celălalt. Totodată, este sentimentul care îţi dă puterea de a te autodepăşi prin autocunoaştere, de a repune în cauză felul în care se prezintă o persoană pe care o stimezi şi pe care o admiri, ideile sale ciudate uneori în primă fază, meritând cu siguranţă atenţia la o analiză mult mai atentă. Intoleranţa manifestată faţă de opiniile exprimate este o formă de lipsă a respectului.  Este o acţiune care trebuie înfăptuită constant , zi de zi. „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Matei 22:39 )

De asemenea, fiecare trebuie să se îngrijească de părinţii săi . Astfel îşi arată respectul faţă de ei .

Respectul trebuie arătat tutror oamenilor din jurul nostru. Respectul ţine mult şi de dragostea faţă de oameni . Mai greu arăţi respect faţă de o persoană dacă inima îţi este plină de ură. Repspectul tău faţă de Dumnezeu se vede şi faţă de oameni .

Cum se manifestă lipsa de respect?

„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.”(Efeseni 4:31-32)

Prin  iuţime,  mânie, gelozie, strigăte, clevetire (vorbe urâte şi bârfă ), răutate nu o să reușești niciodată să păstrezi respectul față de cineva.

Respectul față de sine 

Respectul de sine e cel care vine din interior şi, respectul social, ce vine din partea celorlalţi. Niciodată respectul celorlalţi nu vine înaintea respectul de sine. Felul în care te respecţi pe tine determina nu doar respectul celor din jur dar aşa cum vei vedea, toate rezultatele tale din viaţa de zi cu zi, sunt strâns legate de respectul pe care tu ţi-l acorzi ţie.

De exemplu, dacă nu te respecţi pe tine atunci nu îţi respecţi corpul, îl vei batjocori cu mâncare, viaţă sedentară, abuzuri de tot felul. Lipsa de respect pentru tine se va vedea la o simplă privire. Ştiai că la un nivel inconştient noi oamenii suntem reticenţi la a primi sfaturi şi învăţături de la oameni care nu îşi respectă corpul şi nu se respectă pe sine? Primul semn al respectului pe care îl ai pentru tine se citeşte pe corpul tău şi nu poţi cere altora să te trateze mai bine decât te tratezi tu pe tine.

Alt exemplu se regăsește în relaţiile de iubire.

Dacă nu te respecţi pe tine ca persoană, oricât de bună este la suflet persoana cu care ai sau vrei să ai o relaţie, nici acea persoană nu te va putea respecta. Vei vedea ce celalalta persoana începe să întârzie la întâlniri, nu îşi ţine promisiunile fata de tine, nu asculta părerile tale, te ridiculizează.

Tu ai permis unor astfel de persoane să intre în viaţa ta pentru că nerespectându-te pe tine te-ai bucurat la primul semn de atenţie ce l-ai primit. Pentru că nu te respecţi ştii că lumea din jur nu îţi oferă iubire, validare şi atenţie şi te mulţumeşti cu orice primeşti la fel ca un câine flămând ce se bucură pentru orice os aruncat din milă. Pentru că dacă nu te respecţi, atragi oameni care simt asta şi care vor să profite de pe urma ta şi să te folosească până când nu mai au nevoie de tine. Până când nu te respecţi pe tine, oamenii care se respectă vor sta departe de tine!

Oamenii cu respect de sine refuză să depindă financiar de un salar primit de la o firmă sau instituţie unde nu i se acordă respectul cuvenit. Majoritatea oamenilor cu respect de sine caută permanent soluţii pentru a-şi dezvolta abilităţile, pentru a oferi mai multă valoare şi pentru a fi de folos celor din jur.

Asumă-ţi responsabilitatea!

Aşa cum eşti o persoană responsabilă de corpul tău eşti o persoană responsabilă de majoritatea lucrurilor ce se petrec în viaţa ta. Le-ai atras prin felul tău de a fi şi dacă nu îţi plac, tot tu le poţi schimba.

Cum să câştigi respectul celor din jur:

Ar trebui să încerci să-ți spui părerea în public şi apăr-o chiar dacă toţi sunt împotriva ta. Acceptă critica chiar dacă e oferită prost şi învaţă să iei tot ce e bun căci te ajutaă să evoluezi. Dacă ești pertinent în păreri, va arăta că ai coloana vertebrală şi personalitate. Pune pasiune în tot ceea ce faci! Nu te lăsa dus după cum bate vântul în relațiile sociale. Rămâi alături de oameni şi când le e greu. Nu îi judeca pe cei din jur indiferent de cât de mult se îndepărtează de convingerile şi valorile tale. Fiecare e liber să îşi trăiască viaţa aşa cum alege.

Nu face promisuni pe care să nu le păstrezi. Păstrează-ţi calmul şi arată că eşti o persoană pe care oamenii se pot baza. Ascultă şi arată-te interesat în mod autentic de cel cu care vorbeşti. Ai două urechi şi o singură gură, așa că trebuie să asculţi de două ori mai mult decât vorbeşti. Recunoaşte-ţi vulerabilitatile şi slăbiciunile. Ele te fac uman. Nu poza în persoană perfectă. Oferă un pic din ce ai tu celor care nu au nimic, indiferent că e vorba de lucruri materiale, sufleteşti sau o vorbă bună!

Referinţă personalitatea-alfa.com

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here