Ce rar întâlnești un om de suflet pe cărările vieții

0
557

cararePoporul nostru în urma multor experiențe, pe bună dreptate a zis: ”să fii domn îi o întâmplare, să fii om e lucru mare!”.

Când femeia din Samaria s-a întâlnit cu Mântuitorul după ce Mântuitorul îi descoperise tainele vieții ei, a alergat în cetate și a spus oamenilor, ”veniți și vedeți un Om”. Și nu întâmplător Pilat din Pont aducând pe Mântuitorul  în fața poporului le-a zis: ”Iată Omul!”. Cu adevărat Mântuitorul a fost, este și va fi ”Omul”, adică ființa unică în ceea ce privește exemplul vrednic de urmat și ”Omul” ce ne poate ajuta ca să urmăm exemplul Său.

Pe cărările vieții ne-a fost dat să întâlnim fel de fel de oameni: bogați, frumoși, inteligenți, cu înalte slujbe, dar oameni de suflet după exemplul Mântuitorului Hristos, mai rari.

Să urmărim felul de a fi a Mântuitorului Hristos față de om pe cărările vieții și metodele pe care Le-a folosit pentru îndreptarea noastră. De ce ne preocupă metodele pe care Le-a folosit? Pentru că ele au fost ducătoarea la scop. Faptul că cei ce-L ascultau erau capabili să meargă după El nemâncați zile întregi este semnificativ. De fapt și trimișii fariseilor, trimiși ca să-l prindă și să-l predea lor, fiind întrebați: ”de ce nu L-ați adus?”, ei au răspuns: ”Niciodată nu a vorbit un om ca omul acesta”, pentru că așa cum însemnează și Sf. Evanghelie, ”El vorbea cu putere, nu cum vorbeau fariseii”.

S-a întâlnit Mântuitorul cu noi toți, mai bine zis cu lumile cele din lăuntrul nostru, de la marile noastre mâhniri, dureri și întristări, până la marile bucurii. S-a întâlnit cu bogați și săraci, dezgustați de viață sau chiar decepționați, păcătoși și mai puțin păcătoși. Ca om și Mântuitorul a repetat în ființa Sa experiențele noastre ale tuturora și felul cum El a rezolvat problemele vieții se cade a ne strădui să  le rezolvăm și noi în aceeași lumină a rezolvării Lui. Care a fost scopul rezolvărilor Sale? Unul singur. Să ne ajute pe fiecare fără părtinire cu toată sinceritatea la rezolvarea problemelor noastre cu toată dragostea.

Metoda: atitudinea de respect și de cinstire față de orice om indiferent de starea lui morală, de urcuș și coborâș. de unde această metodă? Din izvorul nesecat al iubirii sale pământești față de noi, copiii Săi. Unde iubirea curată stăpânește, nu disprețuiește pe nimeni și nu pune condiții celui pe care-l iubește.

Spre exemplu. Se întâlnește cu Samarineanca și vorbește cu ea, deși era o mare păcătoasă, ca și cu cea mai virtuoasă femeie, fără nici cel mai mic dispreț. S-a întâlnit cu Iuda Iscarioteanul cel ce avea să-L vândă, și cu toate acestea i se adresează cu alese cuvinte, zicându-i prietene. S-a întâlnit cu păcătoasa pe care evreii voiau să o ucidă cu pietre și o întrebă așa de respectuos: ”Femeie, nimeni nu te-a osândit? Nimeni Doamne. Nici eu nu te osândesc, mergi în pace”.

Dar atitudinea cea mai mișcătoare și de necrezut a avut-o față de cei ce L-au răstignit, când a putu să se roage pentru ei:  ”Doamne iartă-i , că nu știu ce fac”.

Prin acest fel de a fi a câștigat popoarele și pentru noi această atitudine este și trebuie să rămână un exemplu viu grăitor.

Totdeauna am fost încredințat că disprețul este cauza principală a insuccesului. În toate atitudinile Mântuitorului față de noi oamenii nu s-a observat nici cea mai mică nuanță de dispreț. Mereu am căutat să pun la inima studenților noștri teologi acest adevăr, că succesul lor în parohie va consta în atitudinea lor de cinstire și respect față de orice om ar întâlni în cale și a înlătura orice dâră de dispreț, oricare ar fi starea morală a credincioșilor lor.

Dureros că în viața noastră zilnică și în atitudinile noastre față de semeni mereu întâlnim această meteahnă a disprețului.

O atitudine deosebit de semnificativă a avut Mântuitorul în noaptea Vinerii celei Mari, când răspunde celui ce l-a lovit peste față: ”Dacă am făcut ceva rău, spune-mi ce am făcut rău, iar dacă nu, de ce mă bați?”. Când ne stăpânește simțământul disprețului  nu vedem bine pe nimeni și nimănui nici o calitate. Devenim niște criticiști ai tuturora, dar nu și ai noștri. Ori pe cine îl privim prin ochelarii disprețului nu-l privim în lumina Adevărului, pentru că între dispreț și Adevăr nu este nici o legătură.

Mai păgubitor este faptul că stăpâniți de dispreț, nu disprețuim numai pe oameni, ci și pe sfinții Bisericii și pe Născătoarea de Dumnezeu și chiar și pe Dumnezeu.

Și în dialogurile confesionale și la apărarea și cinstirea sfinților și a Născătoarei de Dumnezeu, nu s-a ajuns să nu fie cinstiți pe baza textelor Sf. Scripturi, ci pe baza acestei realități a disprețului  ce brăzdează sufletele  noastre.

Orice dialog nu se poate dezvolta și încheia cu bine atâta vreme cât el se poartă dialogând unul cu altul prin ochelarii disprețului.

Spre deosebire de realitatea întunecată a disprețului există și frumosul simțământ al cinstirii, al respectului care înfrumusețează și pe cel ce poartă și pe cel căruia i se transmite. Are acest simțământ puterea de a scoate în evidență cele mai frumoase și alese simțăminte, de a-l ridica pe om din risipirea grijilor sale și de a-i reda încrederea și încurajarea.

Dacă acest simțământ al respectului și cinstirii ne înfrumusețează el ne liniștește și ne fericește, deoarece el face parte din buchetul minunat al iubirii, din contră, cel al disprețului ne urâțește și pe noi cei ce-l purtăm și pe cei spre care-l îndreptăm pentru că el e părtaș păcatului mândriei, al urii.

Dintre toți oamenii întâlniți în cale omul cel mai folositor este acela de suflet, omul, omul jertfelniciei. În fruntea tuturor merge spre exemplul său excepțional Domnul nostru Iisus Hristos și după el nesfârșita pleiadă a marilor jertfelnici, buni biruitori, mucenici, prea cuvioşii și de Dumnezeu purtătorii părinți.

Oameni jertfelnici întâlnim și în istoria poporului nostru românesc și în marea masă a oamenilor de la țară, mai ales.

Să ne aprindem de dorul de a întrupa pe omul de suflet, după exemplul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Om adevărat și Dumnezeu adevărat, ca să devenim folositori familiei, neamului și societății. Amin!

”Îndrumări pentru îndreptarea și maturizarea duhovnicească a persoanei noastre”, Ioan Mihălțan – Episcopul Oradiei

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here