Ce ne puteţi spune despre mânie?

0
160
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

fiul risipitorMânia e o boală a sufletului, o boală sufletească. În acelaşi timp, însă, ea e consecinţa altei boli mai grave, să spunem aşa, a unei boli secundare, după Sfinţii Părinţi. Boala de bază este iubirea de sine, plăcerea de a ne face voia noastră: când ceva nu se întâmplă cum şi când vrem noi şi pentru că vrem noi, ne mâniem. Am studiat foarte mult această boală, fiindcă e una dintre cele mai cronice boli ale mele. Sigur, cu timpul începem să nu ne mai manifestăm urlând, ţipând, spărgând lucrurile din jur, dar numai în afară.

La început, fugeam de oamenii care mă mâniau, ca să nu mai păcătuiesc. Aşa am ajuns să cred că am devenit o fiinţă blândă. Ei, când am început să mă întâlnesc din nou cu situaţiile care mă supărau, am văzut că sunt la fel de mânioasă. E o putere, o forţă, şi nu poate să fie de la demon, pentru că eu zic: “Doamne, Iisuse Hristoase”, cred din tot sufletul că Iisus Hristos este Dumnezeu, ceea ce n-ar putea să mărturisească demonii, şi totuşi… sunt mânioasă. Atunci am simţit-o, aşa cum am învăţat din cărţi şi din -altă parte, că e o putere care e a mea, sunt eu, doar că această putere n-o folosesc cum trebuie. încet, am descoperit că aceeaşi forţă se manifestă şi ca iubire, de ea ai nevoie şi când iei i. în zilele bune, cu aceeaşi putere sufletească iubesc, şi în momentele proaste, cu aceeaşi putere sufletească mă mânii. Atunci mi s-a schimbat optica, nu mai vreau să devin blândă, pentru că ar însemna, după felul în care văd eu blândeţea, să-mi amputez această forţă. Trebuie doar ca această forţă sufletească care este impulsivitatea noastră – aşa ne-a făcut Dumnezeu, cu iuţime, cum spun Sfinţii Părinţi -, această iuţime, trebuie doar pusă pe mână lui Dumnezeu, lucrată după voia lui Dumnezeu, şi atunci să ştiţi că există mânie nu doar îngăduită, ci chiar binecuvântată.

Gândiţi-vă că sunt momente când, dacă nu ne mâniem, n-am ajunge la celălalt. E o formă de dragoste, dar să fie dragoste! Noi nu tratăm simptomele! E foarte bine că mă stăpânesc, dar până la urmă e totul în van, că degeaba mă stăpânesc dacă nu lucrez la vindecarea lăuntrică. Pentru că cojiţa aceea de tratament estetic care înseamnă vorbirea frumoasă sau tăcerea, pe care le facem ca să nu ne strice imaginea, se va spulbera până la urmă. Că una-i când mă mânii pe cineva ca mine şi alta-i când mă mânii pe Preasfinţitul! Ce-i fac eu surorii care e mai mică ca mine când mă mânii? Dar dacă mă mânii pe Preasfinţitul nu zic nimic, nu? Aceea nu este vindecare, că mie mi-e frică să-i zic ceva Preasfinţitului, aceea este doar o ascundere vicleană. Dar pe mine mă interesează cum să mă vindec!

Trebuie să lucrăm la ceea ce suntem, nu la ceea ce părem – să nu credeţi că eu fac tot ceea ce vă spun, dar aceasta e ascultarea mea, să vă spun ce-mi spun şi mie. Cheltuim multă energie să ne facem genele, să ne fardăm. Păi, când te-o lua băiatul că ai avut genele lungi… Şi când te-ai spălat, ce te faci? A doua zi te vede că nu maii ai fardul, curge rimelul, ce faci atunci? Păi, dacă nu te iubeşte şi cu gene scurte, nu te iubeşte pe tine, atunci iubeşte o păpuşă cu gene lungi. Trebuie să avem mare grijă cine suntem, nu ce părem!

Eu am avut emoţii venind la dumneavoastră, deşi ştiu că Dumnezeu mi-a dat nişte daruri, iar părintele se roagă aici pentru mine, am binecuvântare, dar mă gândeam la ce-o să iasă. Şi m-am gândit că trebuie să profităm de orice emoţie, chiar şi „negativă” ca să cunoaştem. M-am întrebat: spune-mi tu, mie. sincer, de ce aii emoţii? Păi, la început mi-am băgat în faţă părţile pozitive: bucuriaj de a ne întâlni, mă rog; apoi a ieşit mizeria – că dacă nu iese bine. Ei. aici e! Nu contează dacă nu iese bine. Dacă dumneavoastră sunteţi dezamăgiţi şi eu mă fac de ruşine. E minunat! De ce? Eu mă smeresc, că aşa, cu succesul, se descurcă oricine. Să vedem cel se întâmplă cu cel care nu are succes, iar dumneavoastră vă puneţi iubirea la încercare şi îndelunga-răbdare. Pentru că pe cineva cre este interesant, îl ascultă oricine, dar să vedem ce facem cu cel care ne plictiseşte. Aici este vorba de răbdare.

Mă întorc la mânie. Mânia este doar o boală secundară. Noi trebuie să luptăm ca să vindecăm fundamentul. Dacă am o tavă înclinată şi un pahar pe ea şi vreau să nu curgă apa… Degeaba. Ce să pun aici, o propteluţă? Situaţia nu se va repara decât pe moment. În schimb, e aşa de simplu să îndrept tava! E bine să ştiu că mânia e o boală a sufletului, o boală făcută cu mâna mea, pe care eu am vrut să o primesc şi cu care eu am vrut să-mi îmbolnăvesc sufletul. Pentru că n-am vrut să mi se calce voia. E bine să ştiu că mă voi vindeca, lepădându-mă de mine şi luându-mi crucea. Spunem că oamenii se împart în două categorii: cei care primesc crucea, şi de aici vindecarea, şi cei care fug de cruce. Sunt şi unii care fug de cruce cu Hristos pe limbă, unii care se leapădă de ea şi, alţii, care chiar îşi iau crucea – dar ştiţi ce fac? O iau în sens invers, aleargă cu crucea în sens invers: Mântuitorul se duce încolo şi ei o iau în partea cealaltă. Toate trei (lepădarea de sine, primirea crucii şi urmarea «ui Hristos) trebuie să le facem şi El ne va vindeca.

Eu trebuie să ştiu care-i boala mea, să ştiu că sufăr de mânie, s-o studiez înăuntru, să fac filozofia ei în timp ce-o trăiesc şi să nu evit ocaziile de a mă mânia. Era un părinte care i-a cerut lui Dumnezeu puterea să nu se mânie, iar Dumnezeu i-a scos în faţă o situaţie în care să se mânie şi el zice: “Te-am rugat şi ai zis că mă ajuţi”. Păi, zice Dumnezeu: “Te-am ajutat, ţi-am dat harul să rabzi, să-nduri, de ce nu te-ai stăpânit? Aveai puterea să te stăpâneşti”. Aceasta este calea scurtă, că pe cea lungă o găsiţi în carte. Trebuie tot timpul să ne informăm, tot ce citim să analizăm şi va veni vremea, şi aceea este vremea începutului vindecării, când tot ce citim este o judecată a lui Dumnezeu. Când citim în Sfintele Scripturi, pe lângă bucuria că Dumnezeu mă iubeşte şi îmi vorbeşte, mă văd acolo că nu sunt ce ar trebui să fiu. Aceasta este măreţia creştinului – că se dă pe mâna lui Dumnezeu, se lasă judecat de El, are curajul acesta. Atunci se va vindeca firea mea şi mânia mea se va transforma. Uneori suntem martorii vindecării noastre, nu ştim când s-a lucrat şi cum. Apoi, când credem că ne-am vindecat cădem din nou şi apoi iar ne ridicăm…

Meşteşugul bucuriei, Cum dobândim bucuria deplină, ce nimeni n-o va lua de la noi, Monahia Siluana Vlad

 [twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here