Ce înseamnă ierurgiile și de ce sunt acestea importante

Ierurgiile fac parte din slujbele Bisericii

0
198

ierurgieIerurgiile fac parte din slujbele Bisericii

Ierurgiile și importanța lor -În afară de rânduiala Sfintelor Taine, Molitfelnicul Ortodox cuprinde și alte rânduieli, slujbe și rugăciuni numite „ierurgii” sau „evhologii”. Ierurgiile au ca scop binecuvântarea și sfințirea omului în diferite momente și împrejurări din viața sa. Dar și binecuvântarea și sfințirea naturii înconjurătoare și a diferitelor lucruri sau obiecte de folos omului. Ele stau de obicei în legătură cu Sfintele Taine și cu Sfânta Liturghie, fiind săvârșite ori înaintea acestora. Ca o pregătire a lor, ori în timpul lor, ori după ele, ca o desăvârșire a lor.

Scopul ierurgiilor este să-l purifice pe omul credincios și firea înconjurătoare

Blestemul Ziditorului, de după căderea lui Adam, s-a răsfrânt nu numai asupra tuturor oamenilor care moștenesc păcatul originar, ci și asupra tuturor lucrurilor din natură, în mijlocul căreia omul își trăiește viața. Între om și natură a existat de la început o solidaritate nu numai de structură. Făptura fizică a omului fiind alcătuită din aceleași elemente primordiale ca și natura, ci și o comunitate de destin, în ordinea religioasă. După învățătura Bisericii, păcatul omului a făcut întreaga făptură să sufere împreună cu el. Urmările acestui păcat originar asupra firii zidite au făcut-o să aștepte și să dorească și ea izbăvirea din stricăciune. Soarta naturii a fost astfel strâns legată de aceea a omului.

Coruptă din pricina omului, natura își așteaptă vindecarea

Natura a redobândit o dată cu omul posibilitatea de a fi restabilită întru curăția, frumusețea și armonia inițială, prin întruparea Mântuitorului. Nimic din opera creației n-a rămas străin omenității Sale și nimic n-a rămas în afara harului Sfântului Duh, care plutea deasupra apelor, la Facerea lumii. Astfel, sfințind El Însuși firea omenească pe care a purtat-o, Mântuitorul a lăsat Sfinților Săi Apostoli și puterea de a resfinți natura, de a o sustrage puterii celui rău. De a o readuce sub sfera de influență a harului divin și la destinația ei originară,

Puterea preoților este de a sluji spre slava lui Dumnezeu și spre folosul oamenilor

Biserica binecuvintează nu numai toate lucrurile pe care slujitorii ei le întrebuințează în serviciul religios. Ci toate elementele naturii cu care omul vine în contact sau pe care urmează să le folosească. Munca omului și îndeletnicirile cu care el își susține viața sau cu care supune și înfrumusețează natura. Începutul și sfârșitul unor lucrări sau acțiuni, momentele, întâmplările și împrejurările cele mai de seamă din viață.

Ierurgiile constituie mijlocul prin care Biserica țintește să realizeze desăvârșirea creației

Astfel, după cum spunea Serghie Boulgakoff, „ierurgiile constituie mijlocul prin care Biserica țintește să realizeze desăvârșirea creației. Ierurgiile pregătesc și anticipează făptura cea nouă care va să fie. Adică acel cer nou și pământ nou, pe care le-a văzut Sfântul Ioan Evanghelistul în viziunea sa din Apocalipsă. Și pe care le așteptăm, potrivit făgăduinței, după sfârșitul veacului acestuia”.

Mihai Parfeni

Jurnal Spiritual

V-ar mai putea interesa şi aceste articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here