Ce înseamnă a iubi pe Hristos mai presus de toate

0
110
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

bbbbFerice de cine înțelege ce înseamnă a iubi pe Hristos și a disprețui pe sine pentru Hristos! Se cade să te lipsești de orice altă iubire pentru cel Prea-Iubit, căci Iisus voiește să fie iubit mai pe sus de toate. Iubirea oameni este înșelătoare și nestatornică, pe când dragostea de Iisus este statornică și credincioasă.

Cine se lipește de un om, cade odată cu el; cine însă se lipește de Domnul rămâne în veci. Pe Acela trebuie să-l iubești, pe Acela trebuie să-l ai ca prieten, care nu te va părăsi, când toate te vor părăsi, și nu te va lăsa să pieri, vrând, nevrând, va trebui să te desparți de toate.

Fie trăind, fie murind, tu ține-te de Iisus și lasă-te cu totul în seama dragostei Lui, singurul care te poate ajuta, când oamenii nu-ți mai pot fi de nici un ajutor. Așa este Prea-Iubitul tău: El nu voiește să împartă cu nimeni dragostea ta, ci să fie singur stăpân pe inima ta și să domnească în ea ca un împărat pe tronul său. O dacă ai putea să-ți golești inima de toate, atunci Iisus ar veni bucuros să-Și facă locaș în tine. Curând, curând vei vedea că nădejdea pe care ți-ai pus-o în oameni s-a dus; numai nădejdea în Iisus rămâne. Ah, nu te încrede și nu te rezema pe trestia clătinată de vânt căci „orice făptură este ca iarba și toată strălucirea ei ca floarea de pe câmp. Iarba se usucă, floarea cade, când vântul Domnului bate peste ea”.

Vei fi curând dezamăgit, dacă vei prețui pe oameni după ceea ce arată ei pe dinafară. Dacă vei căuta să ai de la alții mângâiere și folos, vei avea adeseori pagubă. Dacă, în toate, vei căuta numai pe Domnul Iisus, Îl vei și găsi în toate. Dacă însă te vei căuta pe tine însuți pe tine însuți te vei găsi , dar aceasta va fi spre pierzarea ta; căci cine nu caută pe Domnul Iisus, se păgubește pe sine însuși mai mult decât l-ar păgubi toată lumea și toți vrășmașii lau loc.

„Urmând pe Hristos” de Thomas A. Kempis, Tipografia Miron Neagu – Sighișoara, 1944

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here