Ce fiinţă umană este acel bărbat care nu se poate ridica singur?

0
151

barbat

Caracterul se manifestă în purtarea condusă de principii statornice, dreptate şi inteligenţă practică. În forma sa perfectă, este voinţa unitară, care se manifestează sub influenţa religiei, moralităţii şi raţiunii.

El îşi alege după matură chibzuinţă calea ce o urmează perseverent, punând datoria înaintea formei şi conştiinţa curată mai presus de lauda lumii. Respectând particularităţile altora şi le păstrează pe ale sale, odată cu neatârnarea, omul de caracter are curajul să fie cinstit, chiar atunci când lucrul acesta este împotriva popularităţii sale, şi aşteaptă liniştit ca timpul şi experienţa să-i aducă dela sine recunoaşterea faptelor.

Deşi puterea exemplului are mare influenţă asupra formării caracterului, totuşi forţa izvorâtă din spiritul propriu trebue să realizeze partea cea mai grea. Numai această forţă poate să menţie linia dreaptă a vieţii şi să creeze şi independenţa individuală.

“Ce fiinţă umană este acel bărbat care nu se poate ridica singur?”, spune Daniel, un poet de pe vremea reginei Elisabeta. Fără o putere care să aibe într-o măsură oarecare un efect practic – voinţa fiind rădăcina, iar înţelepciunea trunchiul caracterului — viaţa va fi desigur lipsită de sens. Ar fi la fel cu o apă stătătoare, în locul unui curent curgător, care face o muncă utilă, punând în mişcare maşinile unei întregi regiuni.

Atunci când elementele caracterului sunt puse în mişcare printr-o voinţă fermă şi sub influenţa unei ţinte ideale, omul păşeşte pe drumul datoriei şi oricare ar fi paguba în dauna intereselor sale lumeşti, îşi urmează calea, apropiindu se de culmea existenţei sale.  El reprezintă atunci caracterul în forma cea mai neînfricată şi întruchipează idealul bărbătesc.  Faptele unui asemenea om se repetă în viaţă şi acţiunile celorlalţi. Cuvintele sale prind viaţa şi devin fapte. Fiecare cuvânt a lui Luther a răsunat ca o trâmbiţă în Germania, „Cuvintele sale erau adevărate bătălii”, spune Richter despre el. Astfel s-a contopit viaţa lui Luther cu aceea a patriei sale şi mai trăieşte încă în caracterul Germaniei moderne.

Pe de altă parte, energia lipsită de spiritul dreptăţii şi bunătăţii, întruchipează numai principiul răului. În „Gânduri despre morală”, Novalis arată că idealul perfecţiunii virtuoase, n-are alt concurent mai periculos, decât idealul unei mai mari puteri şi al vieţii energice, culmea străduinţelor barbare, care, pentru a deveni un ideal diavolesc, n-are nevoie decât de un amestec potrivit de mândrie, ambiţie şi egoism. Printre reprezentanţii acestui tip se întâlnesc cei mai aprigi tirani şi devastatori ai lumii, acei ticăloşi cărora soarta în scopurile ei de nepătruns le-a îngăduit să-şi împlinească misiunea distrugerii pe pământ.

Cu totul altfel este bărbatul cu caracter energic, care este animat de un spirit nobil, a cărui purtare este dominată de simţul dreptăţii şi căruia datoria îi este lege fundamentală în viaţa. El este drept şi sincer în treburile sale, în cele publice ca şi în viaţa de familie. Spiritul dreptăţii este tot atât de necesar în conducerea unei case, ca şi în aceea a unei ţări.

“Fii om de caracter!…”, Samuel Smiles. Ediția a II-a , CUGETAREA, București