Credinţa. Ce este şi ce nu este credinţa…
Sunt destul de multe cuvinte care definesc Credința în Dumnezeu. Încerc să exprim ceea ce nu este Credință. Poate așa vom înțelege mai bine pe ce drum ne aflăm.
Credința nu este încrederea în sine care te poate aduce la deznădejde.
Nu este încrederea în prietenii pe care astăzi îi ai și mâine se poate întâmpla să nu-i mai ai. Nu este încrederea în avuție sau bani care până la urmă se vor lua de la tine. Nu este încrederea în reputația pe care orice limbă clevetitoare o poate compromite. Credința este încrederea în Dumnezeu, Care nu te va lăsa și nu te va părăsi niciodată, nici în timp, nici în veșnicie.
Credința nu este o speculație.
Când cineva auzindu-l vorbind despre puterea Credinței în Dumnezeu, l-a întrebat pe cunoscutul fizician Michael Faraday ”Ce sunt speculațiile acestea?” el a răspuns: ”Speculații? Nu fac nici un fel de speculații. Eu mă bazez pe certitudini”.
Credința nu înseamnă să privești valurile, ci să te uiți la Domnul care umblă pe valuri.
Dacă stau cu ochii la Domnul, apa și stropii ei rămân acolo, dar nu mai pot sa-mi facă nimic, fiindcă mi-am pus viața în mâinile Celui de care ascultă vântul și valurile. Credința înseamnă să pun toată povara mea în mâinile lui.
O stare de bine
Credința este o stare în care ființa celui credincios se simte bine.
Destul de greu de explicat starea aceasta. Este starea în care omul simte că are de toate și cele pe care le are îl mulțumesc. Este vorba despre cunoașterea și împăcarea cu sinele său.
”Cine crede într-adevăr în Dumnezeu, acela nu mai poate dori nimic în afară de Dumnezeu”, spunea teologul rus Vladimir Soloviov. Acel om nu-și dorește decât doar ca această stare să nu-l părăsească. El ”știe” neîndoielnic, fără a avea nevoie de argumente științifice, filozofice sau de altă natură că ”Dumnezeu vede în inima sa” (Împărații I, 16, 7), altfel spus, veghează asupra întregii lumi.
Am spus că știe, dar cred că știința sa este mai mult simțire. Îndoiala marchează drumul întortocheat și anevoios spre credință. Odată instaurată starea de îndoială, credința nu mai încape ”cum trebuie” (deplină) în inima omului.
Adevărata credință a mărturisitorului (a martirilor) este cea care s-a înjugat la opera dumnezeiască de îmbunătățire a omului aplecat spre cele rele.
Aceasta este credința pe care stă clădită Biserica lui Hristos, pe care – așa cum spune Însuși Hristos, ”nici porțile iadului nu o vor birui”. Puterea acestei Biserici stă în chip tainic în oameni prin care de multe ori lucrează Însuși Dumnezeu. Atunci când Biserica va trebui apărată, să fim convinși că ea, credința indiferenților, a nepăsătorilor, a neglijenților din Biserică, va ridica martiri, care să o apere, așa cum s-a mai întâmplat în istorie.
Sursa: ”Ortodoxia – Dimensiunea Românească” – Pr. Ioan Gherasim
V-ar putea interesa şi aceste articole
