Ce este fiinţa pe care o numim „om”?

Ființa umană , creația lui Dumnezeu

0
1410

omFiința umană , creația lui Dumnezeu

Ființa umană -Nu putem aborda subiectul omului ca preot al creaţiei fără a avea mai întâi o idee despre ceea ce este omul, fiinţa umană. (Când spun „om”, mă refer atât la masculin, cât şi la feminin, şi sper că nu voi fi greşit înţeles. În special în zilele noastre, când oamenii sunt atât de sensibili faţă de această chestiune. Ceea ce am în minte când spun „om” este ceea ce în limba greacă numim anthropos – bărbat şi femeie. De aceea, mă voi referi la fiinţa umană prin cuvântul „om”, având în minte această explicaţie.)

Ce este fiinţa pe care o numim „om”?

Nu numai teologia este cea care încearcă să răspundă la această întrebare, ci şi ştiinţa şi filosofia. Deşi fiecare dintre aceste trei discipline are ceva diferit de spus, ele nu pot decât să aibă ceva în comun referitor la această problemă. Altfel, ele s-ar contrazice reciproc pe un teren fundamental.

Pentru ştiinţă şi în particular pentru biologie, fiinţa umană este foarte strâns legată de ceea ce numim în termeni lumeşti animale. Ea este un alt animal. Această viziune a prevalat în biologie încă de când Darwin a emis teoria evoluţiei. Deşi aceasta ar putea suna destul de problematic pentru teologi, trebuie să nu uităm această legătură dintre fiinţa umană şi restul animalelor.

Biologia abordează fiinţa umană ca pe un alt animal

Cu calităţi superioare faţă de cele ale restului animalelor, dar având în comun multe aspecte, inclusiv inteligenţa şi conştiinţa. Astfel de atribute obişnuiau să fie ataşate în trecut, exclusiv fiinţelor umane. Dar, pentru oamenii de ştiinţă din zilele noastre, fiinţa umană este, într-un anume sens, un animal.

Filosofia încearcă să ofere o viziune diferită asupra fiinţei umane. Deşi ea admite că omul este un animal, îl distinge de acesta într-un mod fundamental. În trecut, filosofii făceau această distincţie prin afirmarea faptului că oamenii erau caracterizaţi în special prin inteligenţă şi raţiune. Totuşi, de când Darwin a arătat faptul că inteligenţa poate fi descoperită şi la alte animale, filosofia nu mai insistă asupra raţiunii. Ca fiind caracteristica specială a omului.

Animalele se adaptează la lumea dată

Diferenţa pare acum să rezide din faptul că, în timp ce animalele se adaptează la lumea dată.  Și uneori reuşesc asta foarte bine, mult mai bine decât omul. Fiinţa umană vrea să-şi creeze propria lume, să folosească lumea existentă pentru a face din ea ceva specific uman.

De aceea ea îşi produce uneltele, utilizate pentru a explora natura. Dar mai semnificativ, ea tratează natura ca pe o materie primă din care creează noi realităţi. După cum este evident în special în cazul artei. Doar fiinţa umană poate vedea un copac, de exemplu şi să facă din el alt copac. Un copac care este copacul “tău” sau „al ei”, purtând pecetea personală a celui ce l-a pictat.

Astfel este creativitatea ce caracterizează fiinţa umană

Și aceasta nu poate fi găsită la animale. Omul este o fiinţă creativă. Acest fapt este foarte important şi pentru teologie, după cum vom vedea ulterior.

În încercarea sa de a fi creativ şi de a-şi crea propria lume, omul este de obicei frustrat. Deoarece el tinde şi vrea să creeze, precum Dumnezeu, din nimic. Și să fie pe deplin liber de ceea ce îi este dat ca mediu înconjurător, de „lumea” sa. Aceasta se întâmplă deoarece fiinţa umană are această tendinţă de a utiliza lumea naturală pentru propriile interese.  Fiinţa umană poate explora astfel creaţia, încât să şi-o supună, şi astfel să facă mediul natural să sufere sub dominaţia sa.

Distincția dintre om și animal constă în libertatea exprimată prin creativitate

Toate acestea indică faptul că ceea ce constituie distincţia dintre om şi animale este libertatea exprimată prin creativitate. Prin libera creare a ceva nou. Sunt două idei de amintit aici, ce vor fi foarte importante pentru subiectul nostru. Pe prima o extragem din ştiinţa biologică. Și ea afirmă faptul că fiinţa umană este legată în mod organic şi inseparabil de lumea naturală. Și în special de animale. Cea de-a doua este aceea că, deşi unit cu restul creaţiei, omul tinde să se ridice deasupra creaţiei. Și să o folosească liber, fie prin crearea a ceva nou, fie uneori distrugând pur şi simplu ceea ce i-a fost „dat”.

Ce crede teologia despre ființa umană

Având în minte aceste gânduri din ştiinţă şi filosofie, haideţi să întrebăm acum ce crede teologia că este fiinţa umană. Pentru teologie, fiinţa umană nu se raportează numai la restul creaţiei. Ci şi la un alt factor pe care ştiinţa nu vrea să-l introducă. În timp ce filosofia o face uneori, dar cel mai adesea nu. Și anume Dumnezeu. Pentru teologie, Dumnezeu este crucial spre a afla ce este fiinţa umană. Fiinţa umană trebuie să apară ca ceva diferit, ca o identitate diferită de animale, de restul creaţiei şi de Dumnezeu. Astfel, omul este o legătură între Dumnezeu şi lume. Aceasta se exprimă în termeni teologici prin ideea de „chip şi asemănare a lui Dumnezeu”.

„Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră.”

Conform Bibliei, când a fost creat omul, Dumnezeu a spus: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră.” Ce înseamnă aceasta? Ce înseamnă că omul este chipul lui Dumnezeu? Aceasta s-a tot discutat de-a lungul secolelor şi nu vă voi deranja cu întreaga şi complexa discuţie. În schimb, voi menţiona doar că unul dintre elementele pe care Părinţii l-au considerat ca exprimând acest „chip al lui Dumnezeu”. În om este raţiunea (logos), faptul că omul este un logikon zoon („fiinţă cu trăire raţională”. Și că aceasta se întâmplă prin raţiunea sa, ce reflectă existenţa lui Dumnezeu în creaţie.

Totuşi, logosul sau „raţiunea” avea o semnificaţie aparte la acea vreme

Având în special de-a a face cu capacitatea fiinţei umane de-a pune laolaltă ceea ce este diversificat . Și chiar fragmentat în această lume şi de-a construi o lume (cosmos) unificată şi armonioasă. Raţiunea nu a fost, după cum s-a înţeles mai târziu, doar o capacitate de a judeca cu ajutorul minţii. În schimb, după cum credeau vechii greci despre Logos, ea este capacitatea omului de a obţine unitatea lumii şi de a face din ea un cosmos. Omul are capacitatea de a uni lumea.

Libertatea fiinţei umane

Mai există încă un element reliefat de către Sfinţii Părinţi, ca exprimând „chipul lui Dumnezeu”. Acesta este ceea ce Sfântul Grigorie de Nyssa numeşte autexousion – libertatea fiinţei umane. Animalele nu au logos în sensul însuşirii ideii universale de realitate. Și nici nu posedă libertate faţă de legii naturi. În timp ce fiinţa umană are, într-o anumită măsură, ambele aceste lucruri. Și aceasta este foarte important pentru el, pentru a fi, după cum vom vedea, preotul creaţiei.

Omul este „stăpânul creaţiei”

Un alt aspect al chipului lui Dumnezeu în om – este acela că omul este „stăpânul creaţiei” şi microcosmosul întregii creaţii. Unul dintre Părinţii care a scris în secolul XVII, Sfântul Maxim Mărturisitorul, a dezvoltat cu precădere această idee. Aceea că în fiinţa umană este prezentă întreaga lume, un fel de microcosmos a întregului univers. Deoarece omul posedă această legătură organică cu creaţia. Și în acelaşi timp, imboldul de a uni creaţia şi de a fi liber de legile naturii, el poate acţiona ca „preot al creaţiei”.

Cum să trăim Ortodoxia astăzi, Omul, preotul creaţiei, Mitropolitul Ioan de Pergam

Jurnal Spiritual

V-ar mai putea interesa şi aceste articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here