Ce este absolutul?

0
913
Translate in

absolutAbsolutul este ceva  perfect, ceva ce își este sieși îndeajuns.

Setea de absolut afirmă, dimpotrivă, imperfecțiunea care se vfrea depășită. Perfecțiunea apare la om nu ca ceva dat definitiv, neschimbător – acestea ar fi atribute divine – ci ca o însuțire activă, ca o posibilitate de împlinire.

Năzuința către împlinire, setea sa de absolut este ceva de neînlăturat, ceva care aparține esențial naturii și destinului uman.

În nici un fel, absolutul nu poate fi negat; cel mai susținut relativism arată tocmai prezența absolutului. Rațiunea, cu toate explicațiile și aplicațiile sale în știință, mintea și inima omului, toate căile lor duc la absolut.

Fără absolut, nimic nu este cu putiință; nici pe plan intelectual, nici pe cel moral. Fără absolut, natura, cultura, omul, întreaga existență ar fi ceva care n-ar fi, ar fi o absurditate.

Cel ce încearcă să-și construiască o lume fără absolut, nu numai că ar dovedi o mare mizerie intelectuală și interioară, dar nici nu ar izbuti în vreun fel în înterprinderea sa.

Absolutul-principiu este cheia de boltă a gândirii omenești. Absolutul-realitate vie este izvorul și pacea existenței noastre spirituale.

Încercat în primul fel, omul găsește un sens lucrurilor, o rațiune a lumii și vieții. Încercat în cel de-al doilea fel, apropiat pe calea experimentală, omul cucerește pacea și se împlinește.

Setea de absolut face ca noi să fim cu adevărat oameni. Celelalte, legate de viața noastră materială, de bucuriile noaastre, oricât de intense și necesare ar fi, nu ne aparțin cu exclusivitate.

Cât omul rămâne în lumea noastră de aici, atâta vreme cât luptă numai pentru ea, simte adânc povara existenței.

Conștiința omului, însă, nu-i poartă numai suferința; din experiența grea a singurătății și durerii imperfecțiunii sale, omul câștigă căi noi.

Omul, așa cum e în concret, este mai puțin decât omul așa cum este în fire. El poate depăși starea de izolare și sărăcie interioară pentru o alta, bogată, plină de armonie și frumusețe.

Omul are înalta nevoie de a cunoaște totul, de a împli aspirațiile sale spre mai bine. Omul dorește o viață mereu înnoită, care să-l ducă în lumea liniștii, a păcii și a plinătății.

Unitatea în năzuințe, sforțarea spiritului într-o direcție pozițivă precisă, sunt condiții ale unei bune stări interioare.

Omul trăiește dimensiunea spirituală a vieții. Spiritualitatea este strâns legată de omenie. De aceea, nu ne putem împlini rosturile adevărate, nu putem merge pe calea destinului nostru decât în spirit. Activitatea spirituală nu este o investiție a minții noastre, ci este o realitate. Există o realitate spirituală ca ceva de neînlăturat, legat de ființa noastră și care dă înțeles la tot ceea ce cugetăm, simțim sau făptuim.

Trilogie Filosofică, de Ernest Bernea

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here