A iubi este însăși esența vieții. Este sămânța pe care Bunul Dumnezeu a aruncat-o cu grijă în ogorul creației sale. A iubi este legea cea mai mare din toată lumea văzută și nevăzută. Dintr-o clipă de iubire a fost creat totul, iar în ziua a șaptea a fost creat omul. Dumnezeu este iubire. În sufletul omului este iubire, dar depinde în ce scopuri se manifestă ea. Iubirea lui Dumnezeu este nemărginită. De mare preț este ca omul să dobândească iubirea cea roditoare care să-l urce tot mai sus, treaptă cu treaptă spre Castelul Cel Ceresc, iar aici să stea la ospăţul cel împărătesc cu Împăratul Slavei.
În Sfânta Scriptură găsim diferite învățături din care reiese faptul că inima omului bogat este prinsă de averi, iar iubirea lui față de aproapele este orbită. Inima bogatului are legături multe: o leagă pofta banului, o leagă strălucirea pietrelor scumpe și a podoabelor strălucitoare, o leagă rodirea holdelor și viilor, o leagă păcatele mari și slujba slujnicelor. În timp ce bogatul nu mai știe ce să facă cu roadele sale, săracul gândește că nu are hrană, nu are bani, nu are cele necesare pentru familia sa din cauza sărăciei. Inima săracului nu este legată de nimic. Iubirea săracului este liberă. El iubește cu ușurință pe Dumnezeu și pe aproapele. În timp ce bogatul nu știe ce să mai facă cu roadele sale, săracul gândește că nu are hrană, nu are bani, nu are cele necesare pentru familia sa din cauza sărăciei. De cele mai multe ori condiția materială a omului bogat este opusă săracului. Omul bogat trăieşte în lux, ospețe și multă veselie, iar săracul trăiește în sărăcie, suferință și singurătate.
Dumnezeu iubește la fel de mult și pe bogat și pe sărac, nu pentru că merităm ci pentru faptul că El este Izvorul Vieţii și al iubirii pure. În zilele noastre există foarte mulți săraci în jurul nostru: copii orfani sau abandonați, bătrâni neajutorați și singuri, bolnavi, flămânzi sau tot felul de oameni defavorizați de soartă. Față de aceștia trebuie să avem milă și iubire făptuitoare. Nu trebuie ca mila nostră să treacă cu indiferență față de ei deoarece iubirea este suprema responsabilitate. Făcând binele din iubire, vom aduce binele, alinarea și bucuria în sânul celor mai triști decât noi.
Când îl hrănești pe celălalt, îl hrăneşti de fapt pe Iisus, când îl îmbrățișezi pe cel de lângă tine și Hristos te îmbrățișează pe tine. Când îl îmbraci pe sărman, pe Hristos L-ai îmbrăcat. Când oferi vorbe bune, sărmanul îşi va încălzi sufletul cu ele. Iubirea este singura cale prin care viața ta și a aproapelui tău se poate transforma mult spre bine. Noaptea iubirii de avere întunecă mintea, iar sufletul omului bogat, nemilostiv alunecă în prăpastia adâncă a păcatului. Nimeni dintre noi nu se poate considera bogat și stăpân peste averi dacă nu lucrează cele plăcute lui Dumnezeu. Mulți dintre noi sunt asemănători în cele dinafară dar sunt atât de diferiți pe interior, adică în viață curată, în râvna pentru rugăciune, în post, în smerenie, în iubirea aproapelui.
Înaintaşii noștri și părinții noștri de demult aveau averi puține și copii mulți, dar aveau și credință multă. Ei făceau toate cu rugăciune și cu mulțumire înaintea lui Dumnezeu. Ei își împărțeau averile în trei părți. Cea mai mare parte o foloseau pentru casă, pentru familie. A doua parte o dădeau danie bisericilor care se zideau din nou și pe la mănăstiri ca să fie pomeniți toată viața. Iar a treia parte o dădeau milostenie la săraci și suferinzi ca să se roage pentru ei. Să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne izbăvească de patima iubirii de arginți și de tot păcatul iar în schimb să ne dăruiască multă iubire şi îndeplinirea gândurilor bune. Să fim buni și lucrurile bune ni se se vor întâmpla. Să fim bogați în iubire roditoare și în Hristos.
Apopei Roxana
Jurnal Spiritual
