De multe ori observăm că deşi am mâncat bine la scurt timp ne este foame. Experţii atrag atenţia că în acest caz am mâncat alimente care ne stimulează pofta de mâncare în loc să o potolească. Dar care sunt alimentele care ne provoacă foamea şi cum se explică acest fenomen?
Specialiştii precizează că indicele glicemic ridicat al acestor alimente ne creşte rapid nivelul zahărului în sânge, ca acesta să scadă la fel de brusc. Astfel, mecanismul foamei este declanşat de scăderea glicemiei, iar pofta de mâncare va apărea la scurt timp după masă.
Sunt însă şi situaţii când alimentele pe care le consumăm nu conțin cei mai fortifianți nutrienți, drept urmare foamea continuă și după consumul acestora.
Nutriționista Corinne Chicheportiche-Ayache trece în revistă, pentru madame.lefigaro.fr, alimentele care ne-ar putea da bătăi de cap şi a căror consum nu este recomandat în mod constant.
Sushi
Oamenii care mănâncă sushi își închipuie că fac mai bine decât să consume o pizza. Nimic mai neadevărat fiindcă sushi cuprinde în principal orez alb cu oțet, prin urmare indicele său glicemic este ridicat. Amatorii de bucătărie japoneză ar trebui să opteze mai degrabă pentru o supă miso sau sashimi, bogate în proteine și capabile să potolească foamea.
Fresh de fructe
Cei care își prepară cu regularitate fresh de fructe pentru a obține un suc 100% natural trebuie să știe că ar trebui să îl înlocuiască cu bucăți de fruct sau compot fiindcă fibrele fructelor se găsesc în pieliță și pulpă. După ce sunt presate rămâne doar sucul, care face glicemia să crească. În cazul consumului de suc lipsește masticația, care participă la procesul de sațietate.
Alcoolul
Cine bea alcool știe că simte nevoia să mănânce câteva alune sau felii de mezeluri după câteva pahare. Motivul este simplu: băuturile alcoolice consumate fac să scadă nivelul de glicogen (forma pe care o ia zahărul când este stocat de organism) și să crească glicemia. Aceasta din urmă va coborî și va declanșa senzația de foame.
Cerealele
Cele fabricate, pe care le găsim în magazine, Muesli de exemplu, se consumă în general înmuiate în lapte. Unii le considera garantate 100%. Cu toate acestea nutriționiștii avertizează că, pentru a fi transformate în fulgi, cerealele sunt tratate la temperaturi foarte înalte; valoarea lor nutrițională este extrem de scăzută. Sunt adesea îndulcite și grase din cauza bucăților de ciocolată pe care le conțin. Sunt preferabili fulgii de ovăz, mult mai bogați în fibre. Ei pot fi amestecați la micul dejun cu lapte de cocos și cu fructe proaspete.
Burgerii
Nu sunt buni la potolirea foamei, fiind adesea îndulciți cu sosuri. Și dacă la început produsele grase, pâinea și proteinele din carne, care necesită un timp mai lung până să fie eliminate de stomac, produc sațietate, zahărul va stimula rapid apetitul. Se recomandă ca burgerii să fie însoțiți de legume; să se evite sosurile dulci și să fie preferate proteinele ușoare, ca cele conținute în carnea de pasăre.
Cartofii, la cuptor, piure sau prăjiți
Au un index glicemic foarte ridicat, peste 70%, aşa încât potolesc foamea pe moment, dar produc rapid pofta de a mânca din nou.
Pâinea albă
Este fabricată din făină rafinată, cu un index glicemic mare. Nu trebuie însă eliminată complet din alimentație; ea trebuie mâncată în alternantă cu pâinea bogată în fibre, ca cea de secară sau pâinea completă.
Ana Grama