Cauza dintâi a bolilor în Terapeutica Spirituală

0
116
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

photoTerapeutica spirituală a bolilor realizată din perspectivă religioasă are ţelul de a găsi cauza suferinţei şi a durerii din lume. Toţi exegeţii religiei creştine au identificat-o în păcatul strămoşesc, acolo de unde a pornit tot răul. Când omul se îndepărtează în chip voit de la starea conformă naturii sale, el este preluat de cel care a adus răul în lume şi astfel se îmbolnăveşte.

Libertatea de a alege binele

Toţi sfinţii părinţi ai bisericii spun că Adam a fost creat de Dumnezeu cu totul bun. În Raiul desfătării, în starea lui firească, omul trăia în întregime în Bine. Adam nu putea săvârşi răul pentru că nu cunoştea răul şi păcatul în sine, ci avea numai posibilitatea de a-l face. Cunoaşterea răului este o consecinţă a păcatului.

În Rai, răul exista decât în şarpele cel rău, care era încarnarea lui Satan. Acesta nu avea putere asupra omului, şi nu se putea atinge de el decât în măsura în care Adam îi permitea. Şarpele însă avea puterea de a-l ispiti pe om, ştiind că acesta este liber să aleagă. Şi dacă omul ar fi refuzat să i se supună, răul nu ar fi avut nici o urmare asupra lui.

Moartea sufletească

Adam fusese destinat să devină ca Dumnezeu, dar prin participarea lui Dumnezeu, prin ajutorul Lui. Prin păcat a intrat moartea în lume, ca o fiară sălbatică şi neîmblânzită, distrugând viaţa omului, după cum spune sfântul Ioan Damaschin. Iar după această greşeală dintâi săvârşită în raiul lui Dumnezeu prin călcarea poruncii, a apărut păcatul, iar noi am fost supuşi, înainte de moartea trupească, morţii celei sufleteşti. Pentru că moartea sufletească înseamnă despărţirea sufletului de Dumnezeu, de Creatorul său.

Haosul, bezna, depresia şi deznădejdea

Din această despărţire i-au venit omului toate relele. Astfel el s-a lipsit de bună voie de toate bunurile dumnezeieşti de care se împărtăşise până atunci în mod cu totul firesc. Pentru că toate câte le-a făcut Dumnezeu au fost bune dintru început. Şi dacă ele rămân aşa cum au fost zidite, sunt bune în continuare. De aceea toată creaţia atârnă de respectarea voii lui Dumnezeu şi a planului Său.

Depărtându-se de Dumnezeu, negăsindu-L şi mai ales nerecunoscându-L, omul se depărtează de natura lui, de cele bune sădite întrânsul şi de adevărata lui menire, care este asemănarea cu Dumnezeu.

Întreaga lui fiinţă, care a încercat să se îndepărteze de scopul ei firesc – adică sufletul, a căzut în cea mai mare neorânduială. În sufletul lui apare haosul şi bezna, depresia şi deznădejdea, nemaifiind alipit de Dumnezeu – sursa luminii şi suflul vieţii sale.

Sufletul nu are limbă, dar nu tace o clipă

Omul se află astfel într-un vagabondaj sufletesc nestatornic, ca unul ce s-a despărţit pe sine de sensul vieţii. De aceea se spune, în sensul cel mai propriu, că omul care urmează păcatului se rostogoleşte în rău, căzând în iadul cel mai de jos.

Însă trăind în mijlocul răului, omul îşi acoperă strigătul şi suferinţa sufletului cu tot felul de lucruri deşarte şi bucurii mărunte, care se vor dizolva toate la moarte. Când omul se va dezbrăca de trup, se va descoperi pe sine gol de orice slavă şi frumuseţe, pentru că frumuseţea este proprie sufletului şi nu trupului.

Sănătatea noastră trupească îşi are aşadar obârşia în integritatea noastră spirituală şi morală. Reîntoarcerea la Dumnezeu, căutarea Lui şi împlinirea poruncilor Lui sunt cea mai scurtă cale de însănătoşire.

Sursa Lataifas

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here